Anul acesta, Lumina de Paște va fi trimisă în România nu de la Ierusalim, ci de la Teheran.
Scutul de la Deveselu o va prelua până e încă caldă.
Iranienii au dorit să aprindă primii Lumina Sfântă. De aceea au dat foc Golfului Persic.
Până la Paștele Ortodox românesc, petrolul va deveni atât de scump încât îl vor mai folosi doar preoții, pe post de apă sfințită.
Grindeanu a propus ca slujba de Înviere să se țină la Parlament, ca să „economisim curentul” – adică să aprindem lumânările direct din contul de rezervă al statului, care oricum e gol de 15 ani.
Zelenski a cerut Lumina Sfântă „în rate”, cu garanție americană: „Dacă se stinge, ne dați voi alta, că noi avem deja destul fum de la război”.
Netanyahu a răspuns pe X: „Lumina noastră e kosher, a voastră e made in Iran – deci automat teroristă. Happy Easter, infidelilor!”
Între timp, în România, Drulă a lansat o petiție online: „Vrem Lumina de Paște eco-friendly, cu panouri solare de la UE, nu cu kerosen islamist!”. A strâns 12 semnături – 3 de la el, 9 de la soție și câine.
AUR a contraatacat cu „Lumina de la Teheran e mai românească decât a voastră, că vine din Est, ca strămoșii noștri daci!”.
Enoriașii vor sta la coadă la Deveselu cu bidoane de 5 litri, iar preoții vor boteza cu motorină.
Trump va posta un video: „Am cumpărat și Lumina asta, acum e Trump Light – aprindeți-o și spuneți ‘Make Heaven Great Again’!”.
A mai declarat că el, de mic copil, așteaptă Paștele cu nerăbdare, fiindcă îi place carnea de curcan. „Sau, aia se servește de ziua Crăciunului?”, s-a întrebat el confuz, referindu-se la Ziua Recunoștinței.
„Cu ocazia sărbătorii sfinte a Paștelui Ortodox rusesc, ne reamintim că Hristos a murit ca să ne învețe sacrificiul. Așadar, tinere rusoaice, faceți mai mulți prunci de sacrificiu – ideal 8-10 pe cap de familie, să recuperăm pierderile din Ucraina”, a solicitat Putin cu smerenie.
Papa a recomandat ca „zăngănitul armelor să înceteze”. Fiindcă nu se pot auzi dronele în timp util.
Emmanuel Macron propune ca, în semn de protest față de faptul că Trump nu s-a consultat cu aliații înainte de a bombarda Iranul, să se schimbe numele catedralei Notre-Dame în Notre Dammit.
Trump consideră că groenlandezii au dat Lumina Sfântă pe Aurora Boreală. De aceea, America trebuie să preia Groenlanda, ca să reinstaureze ordinea firească a lucrurilor. „Că dacă nu noi, atunci când?”, s-a întrebat el retoric.
Cu ocazia Paștelui Ortodox rusesc, Putin a promis că le va da rușilor, în schimbul internetului, „Matrioșka AI” – păpuși din lemn, dotate cu baterie și o voce robotică ce fredonează refrenul: „Back in the U.S.S.R.”
Trump a anunțat că a cumpărat drepturile de autor pentru Înviere, rebranduind-o în ’The Great Return’. A declarat că piatra de la mormânt s-a dat la o parte doar pentru că el a negociat personal cu îngerii un contract de leasing pe 99 de ani. ’Hristos a făcut o treabă bună, dar eu aș fi scos un profit de cel puțin 15% din vânzarea giulgiului pe eBay’, a adăugat el, în timp ce încerca să vândă Biblii cu autograf tipărite în China.
Anul acesta, lumea a devenit conștientă că un singur „prost de bubuie cu scântei”, votat președinte, poate produce mai mult pagubă decât lumină.
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.