TEORIA UNIFICATOARE

„Teoria unificatoare” este o teorie științifică ce combină și încearcă să explice multiple teorii sau fenomene separate, încă neelucidate, într-un singur model coerent. „Teoria unificatoare” – acel Sfânt Graal al fizicii moderne – este, în esență, o încercare eroică de a înghesui într-o singură ecuație toate teoriile, contra-teoriile și ideile experimentale care au scăpat de sub control de-a lungul ultimului secol. O încercare nobilă… sau, mă rog, doar o încercare.

Așa ceva este însă imposibil de realizat de către savanții care încearcă să adapteze faptele observate la ideile lor preconcepute, și nu invers. Ei nu își ajustează teoriile conform cu ceea ce transmit datele. Pentru unii savanți, procesul funcționează invers decât ar trebui: întâi ideea preconcepută, apoi realitatea, dacă mai încape. Așa se nasc teorii „perfect ajustate”, ca un costum croit nu după corp, ci după pozele Photoshoppate ale clientului.

Încearcă, de exemplu, să unească „Teoria cuantică” a lui nu-știu-cine (că savanții afirmă că Dumnezeu nu există!) cu „Teoria relativității generale” a lui nenea ăla cu frizura sculată, cunoscut pe scurt drept Einstein, iar pe lung drept Patronul Spiritual al Perplexității.

Caută, înnebuniți, acea „singularitate” pe care o consideră responsabilă de tot și de toate. Evident, ei zic că nu are cum să fie tipul ăla considerat „prietenul imaginar al inculților”, zis și Dumnezeu. Așa s-au gândit ei, și n-are cum, dom’le. Asta o știe și un copil de la grădiniță care a rămas repetent. Și caută, biata comunitate științifică, caută, cu ochii injectați de cafea, acea „singularitate” universală. O moleculă magică? O particulă? Un concept metafizic? Nu, ceva mai simplu: țapul ispășitor oficial al existenței. Să dea vina pe ea pentru orice, de la Big Bang până la ce a mâncat un electron la micul dejun.

Dar, stați liniștiți, nu poate fi Dumnezeu. Pentru că, uite-așa, printr-o demonstrație științifică de înaltă acuratețe (care seamănă izbitor cu logica unui copil ce tocmai a descoperit cuvântul „nu”) au ajuns la concluzia că noțiunea de ‘Dumnezeu’ le insultă inteligența. Aia câtă mai e…

Credeți că acești titani ai analizei, acești gladiatori ai granturilor de cercetare, aceste faruri călăuzitoare ale erudiției moderne… ar pierde ocazia să-și confirme propria genialitate? Gratuit? Hai lăsați … Știți cum zic?

Păi cum? Credeți că analfabeții ăștia funcționali în ceea ce privește ghicitul în stele vor dori să-și piardă facultățile degeaba? Nooo…
Atâta timp cât sunt plătiți ca să ne dea cu presupusul, negând evidențele pentru a sprijini darwinismul cu orice preț, de ce ar deveni sinceri? Ce ar avea de câștigat? În lipsa lui Dumnezeu, ei sunt considerați zeii cunoașterii. Cât timp sunt plătiți să producă ipoteze în ritm industrial și să ignore evidențe care contrariază dogma preferată (dogmă pe care o numesc „metodă științifică”) nu vor deveni sinceri nici dacă i-ar lovi o revelație cu forța unui quasar.

Prestigiul încălzește ego-ul, dar banii… banii încălzesc tot ecosistemul științific. Adevărata Teorie Unificatoare de pe Terra este, de fapt, fondul de finanțare. E singurul element capabil să lege laolaltă egourile, conferințele pompoase și articolele publicate doar ca să existe.

Cât despre Teoria Unificatoare a Universului? Ea face, probabil, pluta pe spate într-o gaură neagră, bufnind în râs. Așteaptă să fie descoperită de o minte cu adevărat luminată. Una care, așa cum o arată toate datele, nu s-a născut încă… și nici nu pare grăbită să se nască.