VIERMIȘORUL ȘI BALEGA

Fabulă fără Bulă

(Nerecomandat cititorilor sensibiloși, ultrasubiectivi, mult prea prețioși în propriii ochi, mândri de ceea ce au fost, sunt, dar mai ales de ceea ce încă nu au reușit să devină)…

Era o noapte senină, cu o presiune atmosferică ce prevestea timp frumos și vremuri mai bune.

Viermișorul se zvârcolea, neputând să adoarmă de sforăitul de pe polipi al lui taică-său și pleasna de pe gârgăloții lui.
Dar i-a trecut o idee năstrușnică prin căpușorul ăla țuguiat și inelat al lui. Ce-ar fi să se furișeze afară și să vadă ce e acolo atât de secret, încât tatăl său nu îl lasă să vadă și nici nu vrea să vorbească?

Zis și făcut. După ce reuși să perforeze o gaură în acoperiș, se trezi brusc în fața unui spectacol grandios ce-l copleși. Deasupra lui se întindea un adânc ce părea fără sfârșit, dar care era încărcat de o mulțime de luminițe scânteietoare, ce străluceau și licăreau care mai de care mai hipnotizant.
În mijlocul întinderii întunecate strălucea palid, dar mângâietor, o lumină rotundă, mai mare.

Începu să viseze cu ochii deschiși cum ar fi dacă ar putea el să se târască printre toate acele luminițe magice, să ajungă să se tolănească pe cercul acela argintiu…

Adormi pe nesimțite, mângâiat de lumina feerică a nopții de vară.

Când se trezi în același loc în care adormise, avu parte de alt șoc. Acum întinderea întunecată era de un albastru deschis. Scânteierile dispăruseră, iar cercul acela de argint devenise atât de aprins, încât nici nu se putea uita la el.
Undeva, mai jos de albastru, era o continuă luptă unduitoare între verdele închis și verdele mai deschis.

În apropiere de el începea o altă întindere, cu un alt fel de verde, ce era pătat de puncte multicolore, care îl vrăjeau prin mirosul lor înmiresmat și nemaiîntâlnit.

Copleșit de toate aceste experiențe nebănuite, se repezi către tatăl său, strigându-i gâtuit de emoție și bucurie:
– Tată, tată, am ieșit afară!
– Așa, și? veni răspunsul sec și morocănos.
– Și prima dată am văzut ceva așa, ca o întindere întunecată, de care atârnau luminițe scânteietoare, cu o roată mare în…
– Da, mă, țâncule, știu. Ai văzut cerul nopții încărcat de stele și, în mijloc, luna…
– Da, dar nu a fost numai asta. Pe urmă am văzut un albastru deschis. Cu o lumină așa de puternică în mijloc, de nu m-am putut uita la ea, și niște verde mult și diferit, ce se mișca în depărtare, iar mai aproape alt verde, cu multe pete de culori ce miroseau așa de frumos…
– Da, mă, da. Știu. Ai văzut cerul pe timp de zi, cu soarele pe el, pădurea mai încolo unduindu-se în vânt. Lângă noi, pajiștea cu flori… Știu!
– Păi, tată, dacă afară e așa de frumos, noi de ce mai stăm în balega asta plină de gunoaie?!
– Pentru că noi suntem patrioți, fiule. Patrioți! Și suveraniști! Care își doresc să aibă un loc al lor în care să nu-și bage alții nasul și să le spună ce să facă. Și așteptăm reîntregirea balegii mari. Pentru ca ăștia ca noi să aibă mai mult spațiu de manevră.

Aici, în biomasă, ne simțim ca acasă. Fiindcă e a noastră. Doar aici, în rahat, îți poți păstra identitatea de vierme. Doar aici c*catul e peste tot și poți călca în „noroc” și dacă nu ai școală. Așa poți ajunge politician! Fiindcă unde sapă sapa locul, sare din pământ norocul și poți călca-n el pe tot locu… Doar aici trăim în simbioză cu el ! Doar aici balega te acoperă ca să te ascundă când ai nevoie. Doar aici, ceea ce știau strămoșii noștri știm și noi. Nu avem nevoie de mai mult! Doar aici balega îți este și scut, și credință. Credința că noi ne-am adaptat primii și am colonizat balega. De ce să pierdem acest avantaj-camuflaj dobândit în generații de trudă și sudoare? Doar aici îți poți forma anticorpi la civilizația aia fudulă, care se crede Dumnezeu…(încheie bătrânul vierme tușind isteric și tabagic a mahoarcă din mustață de porumb).

Și se prăbuși ca o flegmă pe vârful bocancului lustruit, cu ochii înroșiți și înlăcrimați de nervi, scuipându-și ultimele vorbe ca pe niște dinți cariați, în timp ce tăcerea se reașeză înăuntrul balegii. O tăcere groasă și maronie, mirosind a cufureală de ierbivor, a bătrânețe, a tradiție depășită și a istorie irosită.

După ce bătrânul vierme adormi, viermișorul cel năzdrăvan evadă spre un orizont care nu mai duhnea a patimă de analfabet funcțional.

Nu-l speriase atât conceptul de „Patriot”, cât cel de „Suveranist de balegă”.

Desperado – Oameni de treaba