Când citeam despre împăratul roman Nero că până și apropiații îl considerau în secret, nebun, îmi venea greu să cred că un nebun se poate cocoța în vârful ierarhiei.
Și totuși, urmărind discursul lui Trump de la Davos, în care amenința insistent că vrea o bucată de gheață – Groenlanda – de parcă restul lumii era un pahar de whisky pe care îl ținea el în mână, mă declar convins că se poate.
Va rămâne ca studiu de caz în istorie cum întreaga planetă a devenit un spital de nebuni, în care managerul însuși prezintă cele mai grave simptome de demență logoreică incurabilă.
Toți ceilalți pacienți sunt scoși cu forța din camere, în cămășile de forță, sub amenințarea aruncării în aer a complexului psihiatric, în caz de refuz.
Toți trebuie să-i facă pe plac nebunului cel mare, prefăcându-se interesați de delirul megalomanului narcisist.
Dacă vreți să exersați „anger management” (să învățați autocontrolul când vă vin dracii), nu există subiect mai recomandat decât un discurs al lui Trump.
Când îl aud bolborosind în cel mai sărac dialect american din toate timpurile, am impresia că m-am teleportat din greșeală într-un univers paralel, distopic, în care sistemul de guvernare american este de tipul Idiocracy (recomand parodia).
Spectacolul continuă zilnic, ca o telenovelă globală difuzată non-stop, în care nimeni nu a cerut abonament, dar toți suntem obligați să ne uităm. Avem decorul luxos al summit-urilor internaționale, figuranți în costume scumpe, traducători care transpiră încercând să dea sens incoerenței ridicată la rang de spectacol și clovnul — un amestec neinspirat de cowboy, dealer nervos cu ticuri și profet al prostiei sigure pe sine. No big deal!
În acest circ geopolitic, diplomația a fost retrogradată la rang de improvizație penibilă. Nu mai contează tratate, convenții sau istorie; contează tonul, țuguiatul buzelor și volumul vocii. Dacă urli suficient de tare, ai dreptate. Dacă bați cu pumnul în masă, devii strateg. Dacă repeți aceeași idee goală de zece ori, ea capătă greutate — nu prin conținut, ci prin oboseala audienței.
Liderii lumii stau aliniați ca niște elevi chemați la tablă, aprobând din cap, notând conștiincios analfabetisme și sperând să nu fie scoși la următorul exercițiu de umilire publică. Nimeni nu mai discută soluții; se discută dispoziții. Nimeni nu mai negociază; se ghicește starea de spirit a nebunului de serviciu. Azi e gheață, mâine e foc, poimâine e… Islanda, iar răspoimâine un buton roșu care „nu va fi apăsat, dar e bine să știe toată lumea că există”.
În tot acest timp, masele sunt invitate să creadă că asistă la măreție. Că haosul e de fapt strategie. Că incoerența e stil personal. Că mitocănia e sinceritate. Și că inteligența ar fi, până la urmă, o formă de elitism periculos.
Trăim epoca în care analfabetismul funcțional a ajuns virtute politică, iar complexitatea e suspectă. Cine gândește prea mult sigur ascunde ceva. Cine vorbește prost „e patriot”. Iar cine ridică o sprânceană e imediat catalogat drept trădător, globalist, intelectual — adică inamic.
Pamfletul acesta nu e doar despre un om, ci și despre o jumătate de țară care a decis că e prea obositoare gândirea și prea incomod adevărul. Despre o jumătate de țară care, în loc să-și trateze nebunia, a votat-o președinte.
Vorba unui prieten pe care îl citez: „Sunt curios cât timp le va lua americanilor să recunoască că președintele lor este dus cu pluta și senil.”
La final de pamflet vreau și eu o bucată de gheață. Să mi-o pun. Că simt cum mă ia cu febră… Așa că da, dați-mi și mie o bucată de gheață. Nu pentru geopolitică, ci pentru frunte. Că dacă mai aud încă un discurs în care logica, istoria și ordinea internațională sunt violate simultan, dacă mai aud cum Unchiul Sam alăptează pe toată lumea dintr-o singură țâță, risc să cer și eu Groenlanda…
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin 