Deputatul PNL de Gorj, Ion Iordache, un oltean de Jiuleț, mititel și iubăreț, care se crede isteț, a declarat că „a ales reglementarea în locul ipocriziei”. Un gest istoric. O frază care, rostită suficient de rar, poate trece drept gândire. Ca urmare, a depus în Parlament un proiect de legalizare a prostituției.
Se speră astfel că se va veni în întâmpinarea asistaților sociali cu o ofertă atractivă de locuri de muncă, cu program flexibil. Inițiatorul vede clar viitorul: o Românie prosperă, în care asistatul social se reinventează profesional, cu ceva bălăngănind într-o mână și cu speranța în cealaltă. Se va putea lucra și de acasă, și în mediul online. Locuri de muncă flexibile, fără stres, fără șefi — doar cu clienți satisfăcuți. Se câștigă în funcție de implicare, performanță și deschidere la piață. Un capitalism gâfâit, crăcănat, dezbrăcat de ipocrizie, la propriu și la figurat.
Statul, care, firește, vrea mereu partea lui, funcționează pe principiul coiului (participă, dar nu se bagă). Participă când e vorba să colecteze bani la buget. Dar nu se bagă când e vorba să creeze condiții care să vină în întâmpinarea nevoilor consumatorilor. Prin legalizare se lărgește baza de impozitare. Se pare că, în domeniul ăsta, al ospitalității emoționale, se câștigă — culmea — mai bine decât în Parlament. Adică, vorba aceea, tovarăși: „ce poate face o femeie cu curu’, nu pot face o mie de bărbați cu capu’ ”.
În sfârșit, munca prestată „cu sudoarea frunții” va fi recunoscută oficial. Nici la negru, nici la neagra, ci cu factură, cu chitanță, cu contribuții la pensie. La pensia altora. Visul oricărui român: să ajungă la 65 de ani și să spună cu mândrie „am cotizat, chiar dacă a trebuit să strâng din buci pentru asta!”.
Căci prostituția — să fim serioși — este cea mai veche meserie din lume. Mai veche decât politica, dar infinit mai onestă. Dacă nu mă credeți, urmăriți cu atenție versurile celor mai multe cântece populare românești. Cu folclorul nu te joci. El știe deja cum se scrie istoria. Pentru că el însumează cheagurile atâtor obiceiuri strămoșești și înțelepciunea populară acumulată peste veacuri.
Și totuși, România a avut nevoie de secole, de fonduri europene și de un deputat din Gorj ca să realizeze că stă pe o resursă strategică. Una ecologică (emisii poluante zero, dar fluide), regenerabilă (cererea nu scade), sustenabilă (moralitatea e oricum opțională) și practic inepuizabilă. Aurul cald al secolului XXI.
Reacția negativă însă nu vine nici de la ONG-uri, nici de la opoziție. Vine chiar de la prostituate, deranjate de perspectiva impozitării „spațiului lor pudic, atent amenajat pentru monetizare”. O reacție sinceră, genitală, profund românească:
„Adică cum, și fu*ută, și cu banii luați?”
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin 