Singură, nu prea ai ce face cu ea. Singură, gogoneaua e ca politicianul fără microfon: există, dar nu are niciun farmec. Dar dacă o domesticești pe lângă un animal sau pasăre de casă, cum ar fi porcul friptură sau puiul amețit (la rotisor), atunci… parcă altfel sună. Între dinți.
Ați auzit de afinată? Ba bine că nu. Toți am avut o bunică ce considera afina un medicament universal, bun pentru stomac, doruri și, în caz de nevoie, pentru a-ți înfrumuseța personalitatea la petreceri.
Dar de vișinată? Acel elixir care făcea orice consătean să creadă că poate cânta pe două voci „C-așa-i românu când se veselește!”.
Dar de gogonată ați auzit ? Puțini au ajuns la acest nivel de expertiză…
Gogonata e atunci când pui puișori de gogonele în țuică sau alcool. Iese o murătură asortată garantat. Dacă porți costum asortat, de pădurar – verde gogonea.
Dar de gogoneaua afumată ați auzit? Nu, nu este un fel de mâncare care să îți curețe colonul (deși ar trebui, în contextul ăsta al sărbătorilor de iarnă), ci un adevărat elixir politico-culinar al sezonului. Cum ar veni: pui câteva gogonele verzi, mai verzi decât speranțele din alegeri, într-un butoi cu țuică și obții nu doar o murătură, ci un adevărat „antidot” pentru toți politicienii care promit că te scot din criză și ajung de fapt să te bage în faliment.
Gogoneaua afumată este un concept versatil ce ascunde sensuri multiple.
Gogoneaua, prin definiție, poate însemna o minciună mare grasă și gogonată. Dacă însă minciuna devine afumată, atunci avem de-a face cu varianta nucleară: minciuna cu autonomie strategică. Aia cu care poți rade tot ce prinzi în cale — adversari politici, anchetatori, jurnaliști, instituții, eventual chiar și realitatea însăși. Cu o gogonea afumată poți câștiga procesul la Curtea Supremă fără să știi exact de ce ești acuzat. Cu o gogonea afumată poți convinge poporul că taxa e, de fapt, o reducere; că inflația e o iluzie; că promisiunile neîndeplinite sunt un plan strategic pe termen lung.
Gogonata nu-i pentru oricine. E pentru cei cu curaj, pentru cei care știu că tradițiile culinare nu se referă la râsete și voie bună, ci la bătaie. Bătaia dintre ce poți mânca și ce nu ai voie să înghiți din gurile celor care te conduc. Aia e gogonata – o băutură-acritură care nu te lasă să uiți de murătură, criza economică, de politicienii cu zâmbetul mai mare decât colăceii lor cu mac în buric, și de bugetul pe care îl împart între vacanțe și campanii electorale.
Și dacă tot vorbim de gogonată, nu putem să o lăsăm să rămână doar o licoare parfumată. Nu, gogoneaua afumată este metaforă. O metaforă atât de bine condimentată încât, dacă te prinde în mijlocul unui discurs despre „tradițiile poporului român”, te dă gata ca un pahar de țuică veche. Asta e gogoneaua afumată — o minciună atât de veche și de bine rostită, încât te convinge că totul e în regulă. Că sărbătorile vor fi „ca-n vremurile bune”, că nu te vei lăsa păcălit de promisiuni dezastruoase, că… da, iarna asta chiar o să fie mai ușor să o mierlești. Da de la anul… va fi chiar și mai și… În fiecare an, aceleași minciuni, aceleași gogonele afumate.
Știați că gogoneaua afumată poate deveni și dinamită? Îți poate dinamita toate speranțele de a avea o viață mai bună. O dată ce te apuci de „băut” gogonată, încep să-ți cadă toate teoriile. Începi să înțelegi că, de fapt, Crăciunul ăsta nu e despre colinde și lumini, ci despre procentele din PIB care se evaporă pe neobservate în buzunarele celor care aleg să ne servească un pahar de „tradiție” din bătrâni. Asta-i gogonata! Minciuna care s-a înfășurat într-o bucățică de slănină afumată și se vinde ca „autenticitate rurală”. Cam cum se vând și „sărbătorile” într-o țară care se mândrește că are cea mai lungă tradiție în promisiuni nerespectate.
De asemenea, nu putem să nu remarcăm faptul că, pentru a înțelege adevărata gogonată afumată, trebuie să ai o viziune clară asupra a ce înseamnă „tradiție”. Tradiția de a te face că nu vezi cum țuica se scurge în pahar și că politicienii de lângă tine se scurg dezinvolt în buzunarele tale, în timp ce tu te bucuri de „mâncare tradițională” care te face să te întrebi dacă n-ar fi fost mai bine să rămâi cu un pui la rotisor în loc de toți acești „salvatori” care mai mult îți fură decât îți oferă.
Și să nu uităm, pe final, că se mai poate face și dulceață din gogonele. Dar cine are timp de dulcegării, când țara asta are nevoie de ceva mai tare, de la 50 de grade în sus, pentru a-și găsi drumul? Dulceața e pentru oamenii cuminți care încă mai cred că adevărul e important, că bunul-simț e o virtute și că știrile se verifică. Pe când gogonata de 50 de grade, aia e pentru oamenii serioși, cei care știu că societatea modernă nu se mai clădește pe valori, ci pe concentrația alcoolică și densitatea minciunii.
Așa că, ridicați un pahar de gogonată și să trăim în tradiția… afumată!
Nu rezolvă nimic, dar măcar vă ajută să suportați gogonelele afumate pe care le înghițiți zilnic, cu sau fără murături asortate.
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin 