ROMÂRLANII și BOLOJANII

În quadratul Pi2, al galaxiei Șme-Cher ‘ia, exista o planetă numită Romârlania.
Satelitul natural al planetei se numea Bolo și se presupunea că se formase din resturile de materie ce au rămas pe orbită în urma formării planetei-mamă.

Romârlanii beneficiau de o abundență de resurse pe planetă, pe când bolojanii trăiau într-un mediu mult mai auster, marcat de resurse puține.
În timp, cele două ecosisteme au dus la dezvoltarea a două culturi diametral opuse.

Romârlanii deveniseră autosuficienți, risipitori, leneși, înclinați spre eludarea legii și abuzarea sistemului, cheflii, individualiști, adepți ai filozofiilor hagiene, gen: „Viața e frumoasă, dar merită trăită”; „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”; „Munții noștri aur poartă, noi preferăm cerșitu-n poartă”; „Noi muncim, nu gândim, cât de mulți încă plătim”; „Ai, n-ai mingea, tragi la poartă”…

În schimb, bolojanii dezvoltaseră cultura muncii, autodisciplina, spiritul de echipă, cumpătarea și managementul resurselor, prin evitarea risipei și reciclare.

Au mers până acolo încât au îmbunătățit condițiile habitatului de pe lună prin terraformare, creând oaze artificiale în peisajul deșertic selenar.

Maximele lor favorite erau de genul: „Bolojanul sfințește locul”; „Sunt prea sărac ca să mă îmbrac ieftin”; „Nu întinde mâna să cerșești când cu mâna aceea poți să muncești”; „Dumnezeu a creat universul, iar bolojanii Bolo”.

Romârlanul era înalt ca bradul și deștept ca gardul. Un veșnic seducător, șarmant, dar falit.

Bolojanul era mic, urât, cu capul mare și avea cele mai frumoase femei din galaxie, fiindcă era bogat și se putea conta pe el ca pe un familist convins.

Economia Romârlaniei consta în special din exportul de materii prime. Economia lunii Bolo consta din prelucrarea materiilor prime din import în produse finite de înaltă calitate, dar și cu preț pe măsură.

De exemplu, romârlanii exportau fructe și legume, iar bolojanii le vindeau băuturile alcoolice, dulcețurile și zacusca pe care le făceau din ceea ce exportau romârlanii.

Astfel, economic, bolojanii prosperau, deși nu aveau în mod natural bogății pe bolovanul de pe orbită. Dar își foloseau cea mai prețioasă resursă: capul mare și mentalitatea de întreprinzător.

Sub aspect politic, Romârlania era mai mult instabilă decât stabilă. Partidul roșilor promitea să le dea romârlanilor ajutoare sociale mai multe, dar locuri de muncă mai puține. Iar dacă opoziția propunea mai multe locuri de muncă și mai puține ajutoare sociale, era acuzată că vrea să importe modelul nesănătos al bolojanilor.

Ca să-și asigure electoratul, partidul roșilor a lărgit numărul angajaților bugetari la stat și în agențiile de stat.

Bineînțeles că, datorită faptului că cei cu mapa (numiți „aristocrația bugetară”) erau mai mulți decât cei cu sapa, guvernul era nevoit să se împrumute încontinuu de la bolojani.

Certurile erau perpetue în parlamentul unei Romârlănii ce se apropia de incapacitate de plată.

La un moment dat, cineva, sub protecția anonimatului (s-a prezentat la microfon în parlament cu o mască de Anonymous pe față), a propus aducerea în fruntea guvernului a unui… bolojan.

Sala parlamentului a înghețat instantaneu. Televiziunile s-au trezit pe blank, cu sunetul.
Dar, în decurs de câteva ore, străzile s-au umplut de romârlani care scandau „bolojan, bolojan”.

Se pare că romârlanii de rând au ajuns să înțeleagă înaintea elitelor că, în Romârlania, nu mai ține șmecheria.

Ajuns prima dată în parlamentul planetei-mamă, bolojanul începu să fie huiduit de către spuma parlamentului (spuma în sensul de zgură).

Bolojanul a ridicat capul lui mare și i-a secerat din priviri pe sub sprâncenele stufoase, de bolojan potent:
— Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!
Ați compromis fiecare zăcământ de pe planetă prin exploatări haotice, fără cap, risipind mai mult decât exploatând. Dacă vreau ca Bolo să mai aibă resurse pe care să le prelucreze în viitor, cineva trebuie să pună piciorul în prag haosului și dezmățului câtorva, pe spinarea celor mulți!