ANUL ĂSTA MOȘUL NU A MAI VENIT

Conform studiilor întreprinse de un grup de cercetători britanici, anul acesta s-a înregistrat un fenomen mai îngrijorător decât schimbările climatice: pur și simplu, așa din senin (sau din înourări cu înseninări), Moșu’ nu a mai venit la o sumedenie de soții care îl așteptau în mare taină.

Dacă mă întrebați pe mine, motivul este evident: Moșul nu a venit pentru că s-a dus la alta care, deși nu pregătise nimic pentru sărbători, îl aștepta doar cu șosetele pe ea.

Așa că Moșu’ s-a chinuit toată noaptea să găsească alt loc în care să-i vâre cadoul și n-a mai apucat să ajungă și la altele.

Asta se întâmplă când Moșul a fost un soț exasperat, ajuns captiv într-o relație toxică…

Dar ce știe dilăul ăsta de Damblarin?! Ăsta e mai negru-n cerul gurii ca un horn necurățat din Copșa Mică…

Mai bine vă culegeți informațiile din surse autorizate. Cum ar fi celebrul ‘grup de cercetători britanici’, un fel de ‘Spotted dick’ pe platoul cu trufandale academice.

Așadar să urmărim răspunsul oficial oferit în cadrul unui articol al prestigioasei publicației de specialitate — ScienceDaily:

## Se pare că Moșul nu a venit anul ăsta la soție pentru că a fost deturnat de o doamnă care, deși nu pregătise nici măcar o felie de cozonac, l-a întâmpinat cu celebrele ei șosete festive — singurul lucru pe care și-l amintește să îl pună vreodată la spălat (sau să îl pună pe ea când vine Moșul).

Singurul lucru festiv din casă sunt șosetele ei în culorile curcubeului prin care vrea să semnaleze inclusivitatea de tip LGBTQ+. Cele pe care le poartă ca să dovedească lumii că „ea nu e materialistă”, deși urlă la Moșu’ că „nu simte magia sărbătorilor”. Două șosete (purtate, evident) pe care le-a tras strategic „ca să simtă Moșu’ atmosfera dintre ele”.

Deci Moșul a rătăcit toată noaptea cu sacul în spate, încercând să găsească un petic cât de cât amenajat și epilat unde să-i pună cadoul… Dar din câte se pare acel locșor nu era situat printre rafturile ocupate cu „lucruri importante” pe care ea jura că o să le aranjeze mâine. Evident, Moșul nu a mai ajuns nicăieri. Și comunitatea științifică nu-l judecă: cine ar mai avea energie după un astfel de raid? (afirmă într-un glas comunitatea științifică).

Asta se întâmplă pentru că Moșul are o soție care crede că spiritul Nicolaescian se activează dacă ridici tonul suficient de tare, sau dacă pui pe umerii altora toată magia sărbătorilor „pentru că așa e tradiția”.

Așa pățește Moșul în fiecare an, cu o soție care înțelege magia sărbătorilor ca pe un software: care trebuie actualizat, verificat, optimizat și reproșat în fiecare zi.

Și dacă ceva nu merge, ghici cine e vinovat? Exact: băiatul ăla cu barba albă care muncește o noapte pe an și tot e prea puțin.

Astfel Moșul, un soț epuizat de atâta logistică sentimentală — ajunge la aceeași concluzie cu ocazia sărbătorilor de iarnă: „Moș Culae nu mai e sărbătoare, e test psihologic. Un test pe care-l pică toți, mai puțin ea, care „doar spune, nu acuză”…”

Iar Moșul, fie el un sezonier, fie un fost bugetar disponibilizat pentru lene funcțională, fie un soț împins la limitele psihologice de atâta perfecționism pasiv-agresiv, un soț onest, ajuns încet-încet în pragul nebuniei de atâtea „nu mă supăr, doar zic”… „Dacă fac eu ceva, nu se vede. Dacă nu faci tu ceva, se simte!”… ce să facă? (se întreabă oamenii de știință cu perplexitatea caracteristică). Pleacă unde vede cu ochii, numai să scape de ședințele operative zilnice despre „cum ar fi trebuit să iasă bradul”.

Evident, n-a mai ajuns la nimeni altcineva. Dar nu-i nimic: poate la anul prinde și el o pauză de la auditul emoțional al Moșului ” (țin să ne precizeze britanicii în respectata publicație științifică).

Cu toții am ajuns la aceeași concluzie: sărbătorile sunt un câmp minat, iar bradul e doar un stâlp de telegraf în mijlocul frontului.

În final, Moșul nu a mai venit. Și nu pentru că n-ar avea cadouri, ci pentru că nu mai are psihic.

Poate la anul reușește, dacă își ia concediu medical preventiv, face terapie două luni, scapă de stresul post-șosete și găsește, în sfârșit, o casă în care Moșul nu este întâmpinat cu celebra frază:

„Sigur iar ai uitat ceva!”

Cică Moșul ar fi declarat pe surse sub protecția anonimatului:

„Băi oameni buni, după ce am zis că anul ăsta scap de nevastă și mă relaxez și eu cu amanta, la care am stat peste noapte, am zis: gata, mă pensionez, mă mut la tropice, las renii la service și-mi iau job de șofer pe Uber. Măcar acolo, dacă întârzii, nu mă ceartă nimeni că nu simte spiritul sezonului!
Că toate femeile-s la fel, dă-le-n șpițul Șogunului…”

Într-un final, Moșu’ i-ar fi șoptit sacului: „Rucsace, dacă scăpăm de-aici, nu mă mai prind la nicio reclamă de Crăciun!”… ## (își încheie cercetătorii britanici analiza ciudatului fenomen al absenteismului moșulian).

Păi nu asta v-am spus și eu?! Da, eu, mult prea stigmabilul Damblarin…


Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu