FRATE CU DRACU CA SĂ SCAPI DE ANTICRIST?

Am cunoscut un caz de român suveranist care lucrează în Occident. Și am avut un schimb de scântei: el, suveranist — eu, devorator de suveraniști.
El cita de pe tatuajul de pe braț, eu — din memorie.

După vasta sa incultură din foarte multe domenii, a ajuns la concluzia că Uniunea Europeană, prin secularizarea ei și prin libertarianismul moral de care dă dovadă (oferind drepturi minorităților sexuale), este, în accepțiunea lui, Anticristul.

Tocmai de aceea ne recomandă să ne facem frate cu dracul, până trece primejdia rea — adică cu Putin.

Am regăsit în raționamentul lui exact procedura prin care a scăpat Bulă de ulcer: a dat în cancer.

El consideră că kagebistul Putin și Rusia sunt protectori ai ortodoxismului, chiar dacă îi extermină pe ortodocșii care nu sunt de acord cu el (atât din Rusia, cât și din exteriorul ei).

În viziunea lui suveranistă, ortodoxia reprezintă chiar fibra neamului românesc — și nicidecum unul dintre factorii majori responsabili de încremenirea românului în înapoierea sa civilizațională istorică.

Așa stătea suveranistul meu, cu privirea lui aprigă, de om care a descoperit adevărul într-un videoclip de 17 minute de pe YouTube, filmat vertical. Îi sclipeau ochii de la lumina telefonului, iar în pupile i se reflecta chipul lui Putin, de parcă era icoană pe modul 4K.

Îmi vorbea despre „valorile tradiționale” cu o pasiune demnă de un om care n-a citit niciodată Constituția, dar a memorat cu sfințenie prețul benzinei din ’89. Mi-a explicat că Occidentul vrea să ne fure sufletul, dar că el lucrează acolo doar „temporar”, până când se reface economia Daciei Mari.

Între două sughițuri teologice, mi-a spus că Uniunea Europeană e doar o invenție a Satanei ca să ne facă pe toți egali — o idee inacceptabilă, evident, pentru cineva care se crede alesul lui Dumnezeu doar pentru că are buletin de România și o cruce la gât cât un far de ARO.

Și, în timp ce scuipa argumente ca semințele în fața blocului, mi-am dat seama că omul nu e prost. Nu, prostia e o descriere depășită. El e, mai curând, un poet al confuziei. Un bard al paradoxului balcanic, în care „suveranismul” înseamnă să fii liber să gândești exact ce ți se spune de la Moscova.

„Noi, românii, avem credință!”, îmi zice.
„Adevărat zici”, îi răspund. „Avem atâta credință, că am făcut-o scut contra rațiunii.”

El dă din cap, mândru, convins că l-am aprobat.

Și în clipa aia am înțeles: nu e vina lui.
Românul suveranist e doar un suflet sensibil, traumatizat de globalizare, care a găsit în Putin figura tatălui autoritar pe care nu l-a avut niciodată — dar pe care îl merită pe deplin.

Și atunci suveranistul s-a ridicat în picioare, ca un profet, într-un birt românesc din diaspora, și a început să declame despre renașterea Daciei. Paharele au tăcut, iar o muscă beată s-a oprit pe magnetul de frigider cu icoana Maicii Domnului.

„Va veni ziua,” zice el, „când Putin va coborî pe un nor de gaz metan, cu sabia înfiptă în hartă, și ne va elibera de sclavia Uniunii Europene!”

În acel moment, un moldovean de peste Prut, din birt, s-a închinat invers, un bănățean a dat ochii peste cap, iar eu mi-am amintit de profeția din cartea ‘Apocalipsa alternativă’: „Și va ieși din răsărit fiara cu față de țar și suflet de KGB.”

El continua, convins că-l ascultă istoria:
„Ortodoxia e fibra noastră națională! E ADN-ul românului!”
„Da,” îi zic, „și se pare că e și o genă recesivă.”

M-a privit ca pe un demon plătit de Soros să-i fur duhul. „Voi, globaliștii, vreți să ne luați credința!”
„Nu, nene,” îi spun, „noi vrem doar să o dezinstalăm și să o reinstalăm fără viruși Kaspersky.”

El, însă, nu mă mai auzea. Era deja într-un extaz mistic: vedea România Mare plutind peste Marea Neagră, cu Arsenie Boca pilot și Ștefan cel Mare controlor de zbor. Sub ei, Putin, într-o mantie de samur, boteza tancurile în apă sfințită și le binecuvânta să intre în NATO. Cu forța.

Și am înțeles atunci că sfârșitul nu va veni cu trâmbițe, ci cu un live pe TikTok.
Că Anticristul nu e în Bruxelles, ci în comentarii, scriind cu caps lock.
Și că românul suveranist nu moare niciodată — doar se metamorfozează, ca un meme, din strigoiul antic în gunoi semantic.