Synthworx

Mă prăbușesc spre nu știu unde, la capăt de genune,
Inima-mi sângerează regret neîmpăcat și nespovedit,
Abisul mă înghite lent și nu mai aștept nicio minune,
Doar cad și cad, stingându-mă nealinat și necontenit.

Nimic nu se câștigă – nu se pierde, totul se transformă,
Doar am împrumutat materie pentru un oarecare timp,
Am fost o mostră de praf turnată-n matrice, la normă,
Și un impuls electromagnetic ce a pulsat în contratimp.

Unde se vor duce atomii, ce formă nouă vor desfășura?
Undele gândurilor mele prin ce radiații se vor estompa?
Prin ce tainice-cuantice tărâmuri egoul-mi se va micșora?
Și, prin cădere, ce polen de aripi, în urmă, sclipind, voi lăsa?