Templier al Ultimului Exit

Între mine și toate iluziile mele se află mereu orizontul;
Le văd de la distanță, cu susu-n jos, ca pe o Fata Morgana.
Sunt doar ca o șoaptă-n eterul ce înconjoară pământul —
Poate-s doar depresia, sau dorul, sau nostalgia, sau rana?

Uneori, parcă văd unul din acele suflete pierdute călărind
Prin dunele aurii de nisip, răscolite de regretele deșertului,
Pe drumul pierdut și neștiut al Crucii Calvarului, suferind —
Calea uitării de sine și a învierii, din sulul pergamentului.

Alteori, se pare că mesajul e încifrat în propriile-mi șovăieli,
În tumultul îndoielii și lipsa de credință tipică unui convertit,
În efemeritatea gestului unui pelegrin pierdut prin rânduieli,
Al Călărețului Eteric sau cruciatul Templier al Ultimului Exit.