Camera cu priveliște

A fost cândva un muncitor, cu facturi de plătit,
A fost cândva un lider, când alții la el au privit,
A fost cândva un tată, cu guri multe de hrănit;
Și-a ajuns acum pe drumuri, un pribeag părăsit.

Banca i-a luat totul, până și casa, pentru datorii,
Viața și-a pierdut sensul, visele-au ajuns fără rost,
Soția tinereții l-a părăsit și-a rămas și fără copii;
Un bătrân ajuns în colibă de carton, fără adăpost.

O viață de singurătate, cu regrete și cu neputință,
Un vânt sec din nord, care te usucă-n nopțile reci,
„Camera cu priveliște” e balta ce pretinde credință;
Iar sfârșitul lent, tragic, îl așteaptă cu brațe de veci.