Satul de pe nisip

În satul pitic, de pe peticul insulei de nisip, din mijlocul mării,
Cu toții eram fericiți, beam și dansam și visele erau șarmante,
Îndrăgostiții dansau la umbra lunii și ascunși de roba înserării;
Nisipul scânteia sub tălpi cu sclipiri care păreau de diamante.

Până când într-o noapte, țărmurile cele calde fost-au invadate,
De pirați pe care nu-i mai văzusem: ca ura, lăcomia și războiul;
Colibele au ars, sătenii au fost uciși, viețile și visele spulberate,
Nisipul de diamant s-a transformat în rugină, precum gunoiul.

Oh, cât îmi lipsește satul de pe nisip, veselia și râsetele lui uitate,
Briza mării și șoaptele îndrăgostiților care se pierdeau sub lună,
Sunt prizonierul modernității, sub povara stresului în totalitate;
Acea paradiziacă lume zace acum pustiită pe nisipul din lagună.