Ea fusese filatoare la fabrica de perdele și ciucuri. El fusese prelucrător prin așchiere la fabrica de veioze cu lămpi și cauciucuri. Fiind membri de partid o duceau relativ bine. Pe copii i-au ținut în școli. Mai mult ca să nu le stea lor pe cap, acasă.
El era atât de uscat încât când te uitai la el ți se făcea sete. Era anemic ca vreju de fasole oloagă, fiindcă crescuse cu chimicale din grădină.
Dar era foarte îndemânatic. De pe ce punea el mâna își lua Dumnezeu mila. Era multitasking. Adică, putea face mai multe lucruri deodată. Cum ar fi, de exemplu, trăgea cu ochiul când mânca lămâi.
Ea, în schimb, era atât de constipată încât, când pleca de pe veceu o lua somnul, de la extenuare.
Fiind sudistă, ea lega sarmalele cu șireturi, fiindcă nu știa să le împacheteze.
Spre deosebire de el, ea mai știa să se dea pe net. Când comenta ea, te miri pe la cine, cel vizat nu își dădea seama dacă erau urmăritori care răspundeau identic, de fiecare dată, sau răspundeau boții de la Google. Probabil pentru că prindea netul de la vecini, numai la buda din fundul curții. Oare de asta se și constipa așa des ? Că îi pica semnalul ?
La cele mai presante întrebări ale a vieții răspundeau amândoi în același timp. Încât era greu să îți dai seama care dintre ei e originalul și care e ecoul ( când erau cu stomacul gol, dacă vorbeau, se auzea ecoul).
După ce fiul cel mai mare, de profesie arhitect, a primit răspuns afirmativ la dosarul pentru emigrare în Canada, mama sa (ca orice mamă fostă comunistă, care își vede investiția de o viață absorbită de sistemul capitalist) la aflarea veștii i-a zis:
– Bine mă mamă, dar nu poți construi ceva și aici ?…
– Mamă, tu nu ai înțeles până acum că în România, dacă vrei să construiești ceva, mai întâi trebuie sa razi tot ? Și să schimbi și solul la o adâncime de doi metri. Fiindcă infecțiile nosocomiale le moștenim de la daci…
– Bine, bine lasă ! Da, mă mamă, nu te duci un pic cam prea departe, în Canada ?
– Mamă, în cuantică există un fenomen numit ‘Quantum entanglement’. Adică, ‘inseparabilitate cuantică’. Care zice că nu contează cât de departe ajung două particule, ele rămân conectate.
– Cred că la noi, la români, se zice ‘Unde dai și unde crapă’. Adică, ce am vrut eu, când te-am purtat prin școli. Și unde ai ales tu să te duci cu diploma aia de arhitect…
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin 