ESCHIMOȘUL

Îl porecliseră așa fiindcă moșul își purta cu demnitate mucii înghețați, peste mustață și peste barbă, cât era vara de lungă.

Și poate îl porecliseră ‘Eschimoșu’ și de la faptul că se eschivase cu succes din calea muncii, toată viața.

În ciuda poreclei, Eschimoșu avea o fire caldă. Dacă îi puneai o bacnotă de 100 de euro în mână, o topea imediat. Și apoi râgâia a votcă.

Avea o pisică polară de pază și protecție. Rasa birtmaneză, alb-interpol. Că în birt a găsit-o înainte de adopție. Iar birtul nu era nici la Polul Nord, nici la Polul sud. Ci la mijloc, între poli.
Birtmaneza alb-interpol de mușcat, mușca. Doar de lătrat nu lătra.

Eschimoșu, de la birtul ăla, ‘Interpol’, s-a ales cu polipi. Nu spălau ăia paharele cu sodă caustică (o puneau doar în băutură, ca să-i dea tărie). Spălau paharele numai cu clăbuci.

Odată i-a propus primarul să-l ia de consilier pe proiecte de atragere de fonduri europene. Cu 20% din salarul de bugetar, cotizat înapoi către primar. Și așa nu avea nici un venit.

A zis Eschimoșu că decât să îl îngrașe el pe primar, mai bine rabdă de foame. Și la o adică, în caz de ceva, nu înfundă el pușcăria ca prostu satului. Că așa e hora la români. Dacă te prinzi în ea. Ultimul scapă turma. Și ia totul pe el…

Într-o zi, ce credeți că i-a trecut prin cap Eschimoșului ? Nuuu. Nu un ditamai țurțurele, uite atâta ! Nu. Nici obiectivul de a-i convinge pe eschimoși să cumpere frigidere românești, ca să se încălzească în ele. Nu.

Ci o idee. Ce ar fi dacă ? (și-a zis el).
Ce ar fi dacă, ce ? (vă întrebați voi).

Păi asta e. Că încă nu a aflat nici el. Dar e hotărât să afle. Când o să primesc vești o să vă țin la curent. La preț plafonat, desigur…