FARMACISTA

Renala, după cum o strigau prietenii care doreau să evite o formulare mai adecvată gen, Penala (dar, probabil o strigau așa și pentru că avea calculi renali) avusese o viață plină de relații haotice cu pretenții antibiotice.

Renala era o fostă pisică egipteană (aia fără blană, numai cu riduri de piele zbârcită) care se reîncarnase într-o farmacistă ce vindea ‘nouă vieți’ în prafuri la pliculeț.

Nu strălucea, nici când se dădea cu vaselină. Avea un retard la a înțelege subtilitățile vieții. Pur și simplu ei nu i se declanșa declicul ca la restul lumii. Nu a înțeles niciodată de ce Viagra întărește, iar Coccolino înmoaie. Așa că apreta rufele cu Viagra…De exemplu, când îi cădea semnalul la internet suna la 112 și chema salvarea.

Dar învățase un principiu feudal pe care avea să îl urmeze toată viața: să-i fie loială stăpânului care i-a pus farmecele în mână și a făcut-o farmacistă cu ecuson.

Cel mai mult îl adora pe șeful ei. Fiindcă mirosea a aloe pusă la murat.

Trebuie menționat, chiar și în treacăt, meritul șefului. Acesta luase acum treizeci de ani o farmacistă tânără, care promitea mult (dar oferise puțin de-a lungul anilor) și a transformat frivolitatea în damă de companie serioasă.

După fiecare ședință avută cu șefu, ea se lăuda că ședința a fost ca tusea. Productivă. Și cu muci.

Când șeful ei s-a prezentat panicat la doctor, pentru că începuseră hemoroizii să-i sângereze, doctorul i-a spus că nu sunt urme de sânge. Ci doar de ruj…

Șeful a rânjit atunci din rărunchi, cu subînțeles. De parcă era căpitanul de pe Titanic, care a înțeles că va rămâne în isterie dacă vâră vârful icebergului în găurica Titanicului.

Dar i-a spus (doar farmacistei renale din dotare, în particular), că în farmacie, din motive de igienă, să își pună masca pe gură, când mai oferă clienților Hexoral.

Într-o zi șefu a prins-o cu buzunarele pline de cutii cu antibiotice:
– Păi bine tu Renala, eu știam că se fură ca-n codru. Dar la ROMSILVA, nu din farmacia mea !

– Șefu, există o explicație ! Știi și tu că în Occident nu se eliberează antibiotice fără rețetă. Și numai pentru cazuri grave. Dar românul se tratează singur. Așa că, românii din diaspora care vin în țară în concediu, la întoarecere se încarcă cu plase de antibiotice, ca să-i țină un an. Și am vrut să îmi fac și eu bani de concediu. Că nu m-ai mai plătit de trei luni…