POSTMODERNISMUL

Artă conceptuală cu o banană lipită cu bandă adezivă de perete, intitulată „Comedian”

Marieta era profesoară cu normă întreagă. De două ori. Preda diapazonul la un liceu de muzică și istoria artei la un liceu de arte plastice.

Astăzi, deși nu se simțea prea bine, de la viață, s-a prezentat la ora de istoria artei. Fiindcă programa programase lecția despre Postmodernism.

– Vă mai amintiți lecția despre Modernism ? Acea mișcare cultural-artistică, care s-a manifestat în principal în prima jumătate a secolului al XX-lea ? Și care a fost în principal o reacție împotriva valorilor învechite, împotriva realismului și a tradițiilor academice. Adepții modernismului au crezut că prin Modernism vor putea crea o altfel de artă.

Astăzi vom discuta despre Postmodernism. O abordare care a împins lucrurile chiar mai departe. Dacă în Modernism încă mai găsim un sens al progresului și diferențieri între diferitele tipuri de arte, în Postmodernism granițele se estompează, iar limitele dispar complet. Totul este contestat, totul este permis…

– Astăzi aș prefera să parcurgem lecția sub formă de dezbatere. Cu întrebări și chiar și răspunsuri, care pot proveni și de la voi, clasa.
Deci, avem o propunere de debut ? Ioduț !

– Doamna profesoară, tata zice că atât timp cât arta și-a păstrat frumusețea, estetica ei a avut rolul de a purifica sufletul privitorului. De a-l face mai bun. Dar după ce filozofii și-au băgat coada și în artă, aceasta s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de rolul ei cathartic. A încetat să mai reflecte ‘corola de minuni a lumii’, după cum spunea Blaga și a început să fie o corolă strivită, în schimb… Cică, au început să mâzgălească și să coloreze idei, nu materie…Arta, zice taică-meu, ar trebui să ne facă mai buni, nu mai deștepți ! E adevărat ce zice el ?

– Ei bine, dacă Modernismul se zice că a reflectat criza valorilor și transformările lumii moderne, căutând esența lucrurilor și nu aparențele, atunci despre Postmodernism putem spune că este criza modernistă care a evoluat, devenind cronică. Criticii Postmodernismului arată cu degetul spre lipsa de claritate, spre superficialitatea care se crează când se pune accentul mai mult pe limbaj, în dauna calității estetice…(a explicat doamna profesoară).

– Ioduț vreau să te întreb ceva. Se pare că ai un tată foarte citit. Unde lucrează ?
– La Universitate…
– Eee, se vede !
– Ca electrician de întreținere…
– Oh !?!?

Aiola se agita ca să răspundă și ea.
– Spune Aiola !
– Doamna profesoară, mama spune că filozofii sunt niste fandosiți care nu sunt capabili să producă nimic cu mâinile lor. Și pentru ca să își găsească locul în societate, au creat un limbaj care dă impresia de profunzime. De fapt, filozofii au luat-o cu vaca pe arătură de mult timp. În timp ce omul obișnuit a continuat să meargă cu vaca pe drum. Pe arătură, filozofii au dat de gropi. În care au căzut. După ce au reușit să iasă din ele au spus că au găsit lucruri noi pe fundul gropilor. De care ‘profanii’ nu au habar…Astfel ajung să nu mai poată dialoga ca oamenii. Singura diferență între un filozof și un nebun de la ospiciu constă în cămașă. Da, în cămașă. Unul o are cu papion, în față. Celălalt, cu mânecile legate, la spate…Stați puțin că am notat un text în limbajul elitist al unui ‘intelectual’ (termen care eu consider că îi include pe toți fandosiții la care se referă mama): ‘Inefabilul chitesenței kantiene eludează exhaustiv și peremtoriu însăși transcendentalul gnosticismului’…What the Fuck !?! doamna profesoară (scuzați-mi franceza !)…Pe mama o aud destul de des văietându-se: „Uitați-vă unde am ajuns ca societate după atâtea curente de gândire care cică, au împins umanitatea la deal. Când, de fapt, i-au dat un bobârnac pe pantă în jos. Nu mai există puncte de reper solide. Totul s-a fragmentat la nivel de punct de vedere personal, privit ca adevăr valid. La absolut orice pledoarie se poate adăuga după punct: ‘Sau poate că nu ?’…”

– Aiola, mama ta tot la Universitate lucrează ?
– Da.
– Ca femeie de serviciu ?
– Decan. Membră de onoare a Academiei !
– Dumnezeule! (izbucni Marieta). Na, le mai încurc și eu…Nooo…e clar că astăzi nu e ziua mea cea mai bună !

Deci, ca o concluzie: nu mai există reguli ! Nu mai există direcții. Nu mai există vectori. Toți au dreptatea lor interpretativă ! Asta înseamnă Postmodernismul !…

Lecția s-a încheiat.