Templul Regelui

Din hăul văilor abrupte, în revărsatul de zori,
În umbra Anzilor, săpată în coasta muntelui,
Șerpuia cărarea zeilor, pierdută de urmăritori;
Iar pelerinul hăituit, fugea la Templul Regelui.

Cu respirația întretăiată, se rugă zeului din nori:
O, Viracocha, zeule suprem al apei și al binelui,
Eu sunt și rănit și urmărit de acei conchistadori,
Ce vor să le dau aurul ascuns în Templul Regelui.

Tu, cel născut din Titicaca, din lacul pur, fără viciu,
Ajută un biet incaș fugit din Cusco, departe de ai lui,
Să ajungă și să moară sus, în Templul Machu Picchu,
Ascuns vederii, ca și comoara de la Templul Regelui.

Când conchistadorii au ajuns sus, pe vârful de argint,
Incașul dispăruse ca și înghițit de curcubeul timpului,
L-au căutat piatră cu piatră, răscolind tot prin labirint;
Ascuns în forma norilor, se zărea alb, Templul Regelui.