GUSTURILE NU AU LOGICĂ

Ați observat că gusturile nu au logică ? Dar gusturile se discută. Indiscutabil.

Dacă cineva te-ar întreba de ce îți place muștarul, sau de ce nu îți place menta, ce i-ai răspunde ? Îți place muștarul fiindcă sare singur, dar nu îți place menta pentru că trebuie să o freci tu ? Naaa, nu merge tipul ăsta de argumentație.

Ideea este că ne-am născut cu unele presetări, printre ele aflându-se și gusturile. Nu le poți aborda științific, fiindcă ele nu răspund la logică. Pur și simplu placa ta de bază are altă configurație decât are placa altuia. Și trebuie să trăiești cu ele pentru tot restul vieții.

Asta, dacă nu cumva te destupi la un moment dat și începi să ți le cultivi. Că uite că vine din urmă cu viteză Artificiala și ne schimbă gusturile și inteligența la toți.

Așadar, gusturile pot fi cultivate. Fără doar și poate. Fie ignorantul cât de mic, tot se poate cultiva un pic. Sau, fie tradiționalistul cât de mare, tot sunt șanse de schimare. Trebuie doar să vrei.

De exemplu, să vii cu gusturile formatate de bucătăria românească în care cea mai bună legumă este porcul și cel mai bun fruct de pădure e mistrețul, în care jumara face pluta pe spate în untură topită și cartofii prăjiți sunt băgați la baie de ulei, cu sau fără voia lor, e o grea moștenire. Grea și la propriu, grea și la ficat, grea și la cântar.

Sigur că ochii văd, inima cere … Ce folos, că … numai mere. Că nu mai mănânci slănină din fauna carpatină. Treci pe bucătăria mediteraneană, cu verdețuri pe sprânceană. Lungești gâtul cu frustrare când înghiți ierburi amare.

Doar primii cincizeci – șaizeci de ani sunt mai grei. Dacă-i apuci !

Primele trei – patru luni (de la sosirea în Belgia) am crezut că o să căpiez. Dar până la urmă, chiar am căpiat. Cu capul.

M-am repezit ca apucatul într-un magazin cu produse românești și am ieșit de acolo mai gras decât intrasem, da încărcat ca Moș Crăciun și lucind. Nu doar de fericire ci și de grăsime. Că ciufulisem pe loc niște haioșe din foetaj, făcute cu untură se porc și date la subsiori cu pudră dulce de talc vanilat. Acasă am uns câteva felii de pâine cu untură de porc și magiun deasupra. Iar seara am înecat-o în slănină cu ceapă și alte porcării de porc, specifice.

Mi-am revenit. Cu greu. Și acum, când vin în concediu în țară, mă uit cu greață la cât de gras pot să mănânce românii. Nu pot să-i înțeleg ! Ei nu au auzit de asparagus ? De brocoli și de sor’sa aia blondă, conopida ? Nu au auzit de tagliatelle ? Adică de tagliatellă, că învârți doar una pe furculiță, ca fuiorul pe fus…

Ce mai, gusturile nu au logică. Dar pot avea în schimb grăsimi, carbohidrați, proteine, calorii și un bilet anticipat către lumea celor drepți și țepeni. Numai dus.