MUȘTARUL DIN MINE

Sare dom’le. Și pătează. Apoi mă mânjesc pe degete, când vreau să-l pun la loc.

Muștarul din mine se înfioară aproape zilnic. Câteodată nici nu mai sare. Ci pur și simplu se taie ca maioneza. Asta dacă cumva răsfoiesc presa românească sau privesc la televiziunile de știri din țară.

Păi cum să nu se expandeze micuța boabă de muștar ca floriceaua de porumb, când îl văd pe fandositul ăla de pesedist, interimărarul Grindeanu, cum își rulează buza inferioară în jos, ca pe o clătită cu untură și magiun ? Iar apoi lansează un zâmbet pervers, de genul: ‘Suntem corupți, dar încă mulți în parlament !’

Păi tocmai pe ‘Ordonanță treișpe-paișpe’ s-au găsit pesediștii să-l pună președinte interimar ? Ce fel de mesaj au dorit să transmită ? Că noul PSD e ca un lup ? (lup nu în sensul eroic, ci în sensul că își schimbă părul dar năravu ba).

Majoritatea românilor au înțeles că situația bugetului actual este în special opera PSD-ului. Prin faptul că au finanțat o aristocrație bugetară loială lor și relații clientelare din banii publici, timp de 35 de ani. Pesedeii, conștienți de vina care le revine pentru situația actuală, mai au și tupeul să condiționeze intrarea la guvernare. Să facă pe Scâncița Roșie: ‘Ne dați or nu ne dați ?’ Ba șefia unuia dintre Serviciile Secrete (că nu știi când ai nevoie) ba un minister, ba chiar un premier… Când se apleacă după câte o ciupercuță imaginară (ca să i se vadă urna de sub minijupa roșie). Când…Ups ! Alunecă și…Vlup ! Ce să vezi ? Ciupercuța a intrat singură în urnă…

Ba că se duc în opoziție, dar o să facă galerie ‘constructivă’ și o să fluture din batiste pentru guvern. Ba că ar intra la guvernare, dacă președintele nu l-ar numi premier pe nenea ăla cu capu mare, Bolojan, ce seamănă cu Angry Birds. Că nu te poți înțelege cu ăla, care taie tot. Și au și pesedeii niște amante de întreținut…

Apelul președintelui Nicușor a fost cât se poate de clar. E nevoie de implicarea activă la guvernare a tuturor partidelor care se declară pro-europene și de punerea interesului național mai presus de interesele meschine de partid. După 35 de ani, cel puțin acum, în al doisprezecelea ceas. Ca să evităm incapacitatea de plată și ‘rusticficarea’.

Dar instinctul de șacal, care nu renunță la urmărirea victimei, de la distanță, până e sigur că nu mai poate riposta, nu le permite să renunțe la ciolan. Asta e natura lor de prădători nestârpiți.

Ar fi bine ca muștarul meu să ajungă și la tine, stimate cititorule, când te vei duce data viitoare să votezi pentru parlamentare !

oOo

PS. Fanilor care accesează blogul lui Damblarin de pe Facebook, vreau să le aduc la cunoștință că pamfletul publicat în data de 31.05.2025 a fost șters de către Facebook (datorită imaginilor luate de pe net). Un gest abuziv și nejustificat, după părerea mea (nu este prima oară).
De aceea, pentru cei abonați
pe Facebook, care nu vor să piardă nici o postare de a lui Damblarin, repostez linkul aici: MODA ÎN 2025

Angry Birds


Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

3 gânduri despre „MUȘTARUL DIN MINE

  1. Se zice că, indiferent de partid, convingere sau IQ, românul rămâne unit într-un singur punct sensibil: muștarul clasic și fumul de mici. Acolo, în aburul gros și patriotic, se topește orice urmă de gândire critică. Se uită pensiile, dispar drumurile, se evaporă logica și coerența, dar rămâne mititelul. Sfântul mititel. Și dacă îndrăznești să-l critici, îi sare muștarul din toate direcțiile. Nu de alta, dar în România nu-i voie să te iei de mici, fotbal sau PSD. În ordinea asta. Uneori invers. Asta, deocamdată.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Sigur că dorim ca PSD-ul să descrească. Dar dacă va crește AUR în locul lui, fumul de mici le va intra în ochi românilor mai abitir ca înainte…Ai observat că muștarul este culoarea de fond a AUR ? Viitorul sună bine, nu ?

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu