MISTICISMUL MIORITIC

Sau era ‘Misticismul Agabaritic’ ? Că nu îmi mai amintesc exact…În fine.

Creștinismul la români, după afirmațiile febrile ale dacopaților, a început încă înainte de apariția lui Cristos. Prin profetul sacerdotat Zamolxe. Care se zice că i-a plagiat pe greci la lucrarea de doctorat susținută la seminarul teologic.

Doar că pe vremea lui Zamolxe ‘Creștinismul’ se numea Misticism. Că cine Dracu credeți că i-a botezat pe celți, daci, geți, iliri sau sciți, începând de prin secolul al V-lea înainte de Cristos ?

Tatăl și cu Duhul Sfânt îl așteptau cuminți pe Isus Nazarineanu să sosească, înainte să se înceapă creștinarea tribalilor păgâni și a preoților lor șamanici. Sfântu Andrei încă nu primise nici el certificat de naștere în pomelnic !

Așadar, primul mistic atestat documentar pe plaiurile care nu aveau încă gură de canal, ci numai gură de Rai, s-a numit Mistică. Pentru că era din colonia romanes, Ferentarius de Bucureștium.
Cum ăsta cunoștea pe toată lumea, dacă ghiceai prețul corect, vorbea și cu morții mă-tii pentru tine.

După retragerea romanilor la sud de Dunăre, dacii latinizați, cum îi porecleau gurile rele și știrbe, au rămas cu vaca. Că oile fuseseră asimilate cultural de romani, pe post de drob de miel, la sud de Dunăre.

Astfel, aceste grupuri răzlețe de truditori-mulgători și-au început istorica viermuire tăcută prin istorie și prin cei codrii de aramă, secole de-a rândul.

Misticismul ancestral îi urmărea deghizat în noua religie adusă de romani, ‘creștinismul’, dar care fusese adaptat șamanic. (Astfel putem înțelege mai bine de ce Dumnezeu devine cu atâta ușurință ‘român’ când joacă naționala de fotbal a României și mai și câștigă).

A fost foarte dificil ca unor triburi barbare care practicau sacrificiile umane (prin aruncarea în sulițe a solului trimis la Zamolxe), să îi înveți să își iubească vrăjmașul, în manieră creștină.

Așa că, s-au luat cu copy-paste toate ritualurile tribale păgâne de fertilitate, de mulțumire prin ofrande a spiritelor naturii, cultul strămoșilor, divinație și astrologie…etc, etc și li s-au atribuit nume ‘creștinești’.

Studenții la teologie care s-au dedicat unei vocații spirituale mai degrabă decât unei meserii ușoare și bănoase, de ‘relații cu un public neavizat’, au sesizat cât la sută din doctrina bisericilor tradiționale este un creștinism alterat și cât la sută reprezintă un păgânism bine conservat, dar și bine camuflat. Așa s-a ajuns la definiția neoficială a bisericii tradiționale ca: ‘Lucru Dracu-n casa popii’.

Astfel, acest surogat de spiritualitate ‘zi ca și creștinii da fă ca și păgânii’ nu numai că nu i-a luminat pe valahi, dar i-a și ținut captivi unui univers arhaic, depășit de realitate și ostil progresului spiritual și material.

Ca efect cumulat istoric, astăzi o masă critică de români nu cred în existența sateliților, dar cred în efectele infailibile ale horoscopului. Nu cred în știință, vaccinuri și medicină dar cred în deochi, leacuri băbești și magie.

Nu înțeleg democrația, cultura, noțiunea de libertate sau de emancipare spirituală. Dar zburdă în largul lor pe pajiște când simt cum lanțul din jurul gătului îi priponește de glie.
Înteleg mai degrabă biciul, ‘superstițialismul’ și analfabetismul multilateral dezvoltat, decât șansa propriei deveniri.

La urma urmei, izolarea cultural-spirituală pe care misticismul mioritic a promovat-o, i-a asigurat valahului supraviețuirea etnică, față de asimilarea lui în cadrul unor culturi străine dominante.

Dar, deși a ajuns să fie etnia majoritară în spațiul istoric carpato-danubiano-pontic, o masă majoritară a românilor rămân izolați de modernitate, înlăntuiți în misticismul ancestral pe care îl consideră identitatea națională, în calitate de mari patrioți.

Vă mai miră astfel ascensiunea unuia ca și Călin Georgescu ?

Cred că până la urmă Misticismul Mioritic a produs Fatalismul Mioritic. Filozofie care teoretizează poziția poporului român față de viață.

Dordeduh – Descânt [Official Lyric Video]


Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu