MITICISMUL CA FENOMEN SOCIAL

‘Cel mai deștept cedează!’

Fain proverbul ! Dar poate că astăzi mai este valabil doar pe undeva prin vreun colț de Ardeal.

Nu și în București și zonele limitrofe, adiacente și perpendiculare.

În capitală, cine latră ultimul, ăla e ! Mare haimana recunoscută și tratată cu respectul cuvenit.

Cu cât cineva are o mentalitate de interlop mai accentuată, cu atât este considerat mai adaptat realității, mai descurcăreț și cu stofă de lider.

În cultura dâmbovițeană, cel mai ‘dăștept’ NU cedează. În cel mai bun caz, revine pe la spate, când nu te aștepți.

Istoric vorbind, masa critică care s-a strâns timp de câteva secole, viermuind spre aglomerația urbană în continuă creștere a Bucureștiului, a fost de tipul parazitului în căutare de înghesuială. Și a parvenitului, în căutare de căpătuială.

Aș da ca exemplu doar un flash mic, dar care spune mult. În orașul Sibiu, de exemplu, dacă scuipi semințe pe jos, polițistul care te vede te amendează. În București, polițistul care se uită la tine, scuipă semințele pe jos.

Ca o paranteză deschisă, lumea fină, educată, de factură intelectuală, artistică și cu valori morale solide, sau a omului simplu dar cu profil moral, a fost dintotdeauna o minoritate istorică în București. Dar, din păcate, supusă contaminării și ea. Închisă paranteza.

Revenim la procesul istoric de formare a miticismului (numele a fost preluat de la frecvența numelui de bucureștean șmecher și ‘descurcăreț’, zis Mitică).

‘Ghilda Cerșetorilor’ te storcea prin vrăjeală și șmangleală. Spre deosebire de ‘Ghilda Tâlharilor’, care te storcea prin cafteală.

Doar clasa politică folosea amântrei metodele deodată.

Competiția acerbă pentru fărâmiturile din groapa cu șobolani a facilitat probabil și acceptarea conceptului de ‘a călca pe cadavre’ ca să ajungi în vârful grămezii. Sau, la ‘cașcaval’.

Ce putem spune despre gândirea elitelor de pe Dâmbovița ?
Amintiți-vă câte sute de ani au fost dominate de turci și mai ales de fanarioți. Să intri în politică sau administrație ca să faci ceva pentru norod și nu pentru propria căpătuială, te transforma automat într-un idiot anti sistem, fără perspective.

În timp ce în Ardeal influența austro-ungară promova cultura muncii, a seriozității, a recomandării prin rezultate, a meritocrației, în Vechiul Regat, nu conta cum ai urcat pe scara socială, atât timp cât ai ajuns în vârf. Ba din contră, ‘Hei, hei că nu-i rău, că-s mai hoț ca tatăl meu’ atârna mai greu în balanță ca o universitate terminată la Paris. Actor de Buftea să fii…

Iată de ce, după Unirea Principatelor cu Transilvania, ardeleanul a observat contrastul existent între el și ‘Mitică de București’. Miticul era un veșnic expert neacreditat, cu o solidă incultură generală din foarte multe domenii. Bun de gură, rău de muncă, lăudăros fără acoperire, ahtiat după poziții și influență, capabil de trădare la cel mai mic vânt de schimbare, a dus la definirea fenomenului de pervertire morală a individului specific malurilor Dâmbovițene, ca ‘Miticism’. Nu ‘Misticism’, care e altă mâncare de pește.

Din păcate, cum se întâmplă ades, ‘Miticii’ care au trecut Carpații în industrializata Transilvanie, nu și-au elevat nivelul propriu după standardele nou întâlnite. Au coborât în schimb standardele transilvănene la nivelul pedigriului lor.

Miticismul este o mentalitate antică și orientală, care nu poate prospera în civilizația modernă și occidentală europeană.

Dar care poate sta în calea integrării depline a României în familia țărilor
civilizate ale Europei.

Astăzi Miticismul ca fenomen a devenit cel mai vizibil în rândul clasei politice.

Ai grijă cât de credibil este cel pe care o să-l votezi, dacă vrei ca România să își urmeze cursul european !

De data aceasta nu fii tu cel care cedează, chiar dacă ești mai inteligent !