Casa osândiților

Căci de prea mult păcat și lipsă de căință,
Din casa plină de osândă, cea blestemată,
Nimeni nu ar fi scăpat cu viață vreodată;
Mila s-a irosit și mai există doar suferință.

oOo

Întunericul a cuprins sufletele damnate,
Disperarea se prelinge ca smoala pe pereți,
Ochii au secat în orbitele ca două găleți,
Iar inima sângerează de la atâta singurătate.

oOo

Nimeni nu cutează să pășească afară,
Când stihiile naturii mugesc a teroare,
Auzul te rănește iar atingerea te doare,
Căci casa osândiților e lăsată să piară.

oOo

Până când clopotul funerar va răsuna a dreptate,
O mie și ceva de ani și cam tot pe atâtea inferne,
Inunda-vor păcatele din înegrite și jilave caverne;
Abia atunci, sufletele descărnate vor răsufla ușurate.