VISUL MANDARINEI

Visul mandarinei este să nu fie confundată cu portocala.

Pentru că or fi ele amândouă citrice tropicale, dar e o mare diferență de profil, de culoare, de personalitate, de coajă.

Mandarina are coaja delicată, subțire, nu obrazul gros și cu pori ca portocala. Plus că, dacă pe mandarină știi cum să o iei, de unde să începi să o gâdili, ți se desface mult mai ușor decât portocala.

Dar, mai presus de toate, e o mare diferență de gust.

Mandarina este destinată consumatorilor cu gusturi fine și pretenții de la viață. Nu drojdierilor care beau spirtul cu coji de portocală puse la macerat în el.

Mandarina se visează devorată de la pulpa exterioară spre interior.
Fiind mai dulce ca portocala și mai temperamentală, mandarina începe să zemuiască de cum o atingi cu buzele.

Nu ca și portocala, care, după ce a fost fleșcuită, stoarsă și sucuită, se lasă dezverginată cu paiul.

Mandarina este mai puțin sociabilă decât portocala. Dar mai manierată, mai stilată. Mai parfumată.
De aceea, dacă o banană o fluieră golănește pe stradă, încercând să o agațe cu apelativul ‘Hei, Vitamina !’, ea nu răspunde cu ‘Ce ?!'( ca portocala). Nu. Eventual, îi taie fructoza veganului cu o formulă de peste Prut:
– Uăi, nu șii puorc !

De aceea, pe mandarină nu o prea întâlnim în salatele de fructe de tipul ‘Tutti Frutti’, de la petrecerile cu punch.

Că de acolo s-a trezit mandarina gravidă cu o clementină, după ce o portocală deghizată în grefă a îmbătat-o cu fungicid de contrabandă turnat dintr-o sticlă de șampon.

Acum, trecută de prima consumație și cu clementina-n brațe, visul mandarinei este să nu sfârșească lângă cireașa de pe tort.

Sau, chiar mai rău. Trecută prin storcător și amestecată cu portocala, într-un pet de Sangria.