BLACK FRIDAY (BLEG DAI LEI)

Anul acesta Vinerea Neagră ne va pupa pe portofele mai devreme decât era prevăzut de obicei în planul anual de stimulare a consumului. Black Friday va debuta pe 8 noiembrie, nu pe final de noiembrie.

În parlament, se pregătește un proiect legislativ care să plaseze Ziua Morților imediat după Black Friday și nu invers, ca acum. Pentru un recensământ cât mai exact al supraviețuitorilor cu drept de vot.

Guvernul și-a propus să aducă producătorii mai aproape de consumatori. Prin mărire de taxe, mărire de impozite pe cifra de afaceri, mărire de accize, mărire de TVA. Singurele chestii pe care guvernul nu le va mări sunt veniturile și penisurile.

Așadar, de anul viitor, nu doar Vinerea va fi Neagră ci întregul an. Un prilej în plus să aprofundați fenomenul începând de acum.

Statisticile arată faptul că, cu cât e vinerea mai neagră cu atât mușcă românul mai abitir din momeală.

Deoarece românul e obișnuit să braconeze în ape tulburi după chilipiruri, nuanța de negru intens se remarcă mai ușor în apele mâloase, gen cacao intens cu lapte condens.

Conform tradiției populare există trei ceasuri rele: marțea prostului, miercurea postului și vinerea neagră.

‘Black Friday’ în traducere mioritică devine ‘Bleg dai lei’.

Deoarece ‘reducerile’ de prețuri sunt de fapt anularea majorării lor, majorare ce a avut loc cu o lună înainte.

Fiindcă Vinerea Neagră se întinde și peste sâmbăta și duminica care o urmează, comercianții online se străduiesc să promoveze o zi asemănătoare, ca o extensie a Black Friday, dedicată exclusiv comerțului pe internet: Cyber Monday (Lunea cibernetică). E bine de reținut ! Pentru cazul în care bizonul neinformat ți-a lăsat cardul pe mână, crezând că prima zi de luni după Vinerea Neagră, nu mai prezintă pericole ascunse.

Dacă vrei să-ți iei bătaie, să ți-o programezi de Black Friday. Că e cu 70 la sută reducere.

Cică articolele de tot râsul vor avea prețuri de tot plânsul, dar pe etichete de toată frumusețea.

Dacă nu știi ce să cumperi din gama lucrurilor de care nu vei avea niciodată nevoie, așteaptă promoțiile de Black Friday. Pentru că o decizie proastă nu se ia niciodată singură.

Decât plătitor de taxe și impozite la un Stat funebru, mai bine consumator de Black Friday, dar la negru.

Își mai amintește cineva cum se numea ‘Black Friday’ pe vremea lui Ceaușescu ?

‘Luna Cadourilor’. Sigur că da. Singurul element comun între cele două noțiuni este statul la coadă și îmbulzeala cu disperare.

Doctorii de familie recomandă ca dacă vreți să treceți mai ușor peste depresia generată de febra reducerilor și a ultra-promoțiilor (pe care, de fapt, nu le prea prinde nimeni, pentru că ‘stocul tocmai s-a terminat’ înaintea dumneavoastră), pur și simplu nu cumpărați. Scăpați și de depresie și cu banii neluați !

PS: La români, atunci când clasa politică și populația ajung ‘la pace’, în situația de Win-Win, este sărbătoare: Nu Black Friday. Ci Halloween !

Dar asta e o altă poveste…


Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu