DORELINA

Toată lumea auzise de fratele ei faimos, Dorel. Care ajunsese cu săpatul șanțurilor în capitală și devenise prostul cartierului de la spații verzi.

Dar Dorelina rămăsese la sat, în casa părintească. Și deținea titulatura de ‘alintata familiei’. Și a satului.

Majoritatea oamenilor gândesc de patru ori mai repede decât vorbesc. La ea era invers.
În cazul ei, inteligența aparținea telefonului. De aceea era toată ziua cu el în mână. Chiar și pe budă. Căci fără smartphone devenea nesigură pe ea.

I-a zis taică-său într-o zi:
– Dorelinăăă ! Fire-ai a dracu cu cin’ te-a făcut ! Nu mai sta toată ziua cu mucii-n telefonu ăla, că rămâi nemăritată, fă. Așa să știi !
– Iote-te fleoșc ! Azi nu mai e ca pe vremea lu matale. Că dacă e să mă mărit, uite ici șa, că dupe telefonu ăsta mă mărit…Gretooo ! Fire-ai a dracu de cățauă leșinată ! Da numai acilea, în poartă, te găsâși să lași pensia lu tata ?! Că mă luai la harță cu ăl bătrân și cu moaca-n telefon, călcai în piftie. Și acu put în talpă a foame fără perspectivă, făăă…

Mă-sa nu o punea la treburile casei, că era neîndemânatică (ca să nu-i spargă serviciile de porțelanuri din plastic). Și nu o scotea nici la muncile agricole pe fată, ca să nu o spurce soarele cu bronz de sapă.

Într-o după amiază, când Dorelina executa o siestă, că avea ficatu extenuat de la ciulama, primi pe telefon un mesaj de la RoAlert.

– Muicăăă ! I-auzi fată cine candidează la parlamentare din partea PSD-ului: Cârnu a lui Bășitu !

Păi dacă-l prind în secția de votare, să-l fac să-mi bage și mie votu la crăpătură, doamnă mă fac ! Că ăștia dealde PSD are grijă de copulația de la sate, fă !