PAȘAPORT CRDS

Știți ce înseamnă un Pașaport CRDS ? Nu ?
Norocoșilor !

Las, că atunci am să vă explic eu.
Ca să nu pățiți și voi vreun ‘Brain Out’. Cum am pătimit eu (fiind posesorul unei AI, adică, Ardelean Inteligence).

Eu mă plâng pentru că nu știu cum să sufăr în tăcere. De aia. Nu…de alta.

Fiindcă sentimentul patriotic anchilozat dictează ca ‘trădătorilor de neam și țară’, care au părăsit România când i-a fost ei mai greu (dar când nu i-a fost României greu ?!) să fie pedepsiți exemplar și răsunător, s-a optat pentru menținerea unei chichițe legislative de pe vremea comuniștilor.

Ideea a fost clocită în laboratoarele carpatine ale fostei Securități (astăzi, posesoarea din umbră a pensiilor nesimțite).
Ideea a fost clocită ca o măsură punitivă îndreptată împotriva puținilor români curajoși care reușeau să plece din țară.
Dar, mai ales, împotriva celor care optau să se întoarcă în vizită în țara de tristă amintire și veșnică pomenire, Republica Socialistă România.

Cumva, din pură întâmplare și nebănuită implicare, situația nu a fost corectată legislativ după Revoluție, ci transmisă ca moștenire diasporei românești.

Pentru că Pașaportul CRDS (Cetățeni Români cu Domiciliul în Străinătate) este doar un document de călătorie. Nimic mai mult !

Deci, dacă vrei să te plimbi admirativ și să te crucești intempestiv prin România, fain. N-ai decât !

Dar, dacă vrei să-ți exerciți ceva reflexe de cetățean român (care, cel puțin în teorie, încă ești) abia atunci începi să înțelegi că România nu e ‘spumă’. Ci pentru unii e mumă iar pentru alții (din diaspora) e ciumă.

Pentru că pe teritoriul României nu poți nici măcar închiria o cameră la hotel cu Pașaportul CRDS. Fiindcă actul în discuție nu are și valoare de act de identitate pentru cetățeanul român !!!

Iar fără Carte de Identitate românească, pe teritoriul României, nici măcar la budă nu poți să te bagi, să faci niște mici cu bicarbonat, ca la mama acasă.

Astfel, nici gând să poți conta. Adică, să te duci și tu la o bancă, ca tot românul sărac, ca să îți deschizi un cont. Ca să contezi și tu.
Ce să mai vorbim de acte notariale, moșteniri grele, și alte cele…

Ajuns în împrejurare, strângi din buci atât de tare încât poți să ascuți creioane de colorat. Dar tot degeaba.

Declararea corectă a domiciliului recent (în care locuiești de facto de mai mult de 185 de zile), este un aspect.
Dar faptul că Pașaportul CRDS nu are și valoare de Carte de Identitate (carte pe care, de fapt, ești obligat să o predai la primirea pașaportului) este cu totul altă baladă.

Și uite așa, te trezești peste noapte că:
‘Hei, hei, că nu-i rău’,
că Guvernul României,
‘e mai hoț ca tatăl meu’.

Că Guvernul României ‘te-a lăsat sportiv’ de cetățenia română, cu bagajele de turist pe peron, în plină zi și în văzul tuturor.

Așa îți trebuie, Cetățeanule Român cu Domiciliul în Străinătate !
Pentru că ai trimis peste 50 de miliarde de euro în țară. Fără dobândă.

Dar ai scăpat printre degetele hrăpărețe și libidinoase ale clasei politice românești, cu un venit frumușel în euro, care nu poate fi impozitat de camarila de partid, întru veșnica ei propășire.

Sfatul meu ?
Ce Re Domiciliu în Străinătate !

(că e mai bun decât toate !)


Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „PAȘAPORT CRDS

Lasă un comentariu