Calul de Crom

Când Calul de Crom își flutură aripa,
Gem codrii cei negri căzuți spre asfintit ;
Scânteie-n galopu-i și aprinde chiar clipa,
Căci cromul din copite-i nu a fost îmblânzit.

oOo

Nici Calul Troian, nici Bourul mitic,
Nici firul țesut din petale de cală,
Nu pot să oprească galopul titanic;
Căci Calul de Crom nu cunoaște zăbală.

oOo

Când țipete stranii colcăie-n noapte,
Iar focul din jar nu mai poate lupta,
De omu-i lăuntric iar fiara-i în șoapte,
Doar Calul de Crom te mai poate scăpa !

oOo

Înalță-ți privirea spre cerul de smoală,
În ceasul de cumpănă, nu te pripi ;
Căci Calul de Crom sosi-va năvală,
Iar infernul cerberic se va risipi.

oOo

De pe vârf de vulcan, din Cutia Pandorei,
S-a născut tăinuit Calul de Crom.
Și de atunci aleargă pe Curcubeul Aurorei ;
Armăsarul cu coama de sârmă, e SPERANȚA din om !