ȚÂNȚARUL ANOFEL

Băga-mi-aș trompa-n vena jugulară ! răbufni Anofel.
Păi cum să devin eu din țânțar armăsar, dacă s-au stafidit românii de nu mai am ce suge din ei ?

Orice grupă sanguină ar avea românul, tot a Spirtul Mona are gust. Ăștia or fi vrând să își facă sângele nobil, adică, albastru ?

Eu nu sunt venit de pe Nil cu pluta, ca să aduc Virusul Nilului de Vest. Nu. Eu sunt un patriot, născut și crescut în bălăriile patriei. Un patriot pentru care sângele românesc reprezintă totul.

Eu sunt alături de omul sărac care nu are bani de Febra Dengue, Febra Galbenă sau Malarie, în concedii prin te miri ce țânțăreală tropicală.

Eu, Anofel, răspândesc numai boli ce se poartă la noi, nu din import.
Ca encefalita virală, de exemplu. Care este prietenoasă cu mediul, fiindcă afectează doar creierul, dar poți rămâne sportiv pe viață. Adică, mușchiulețu rămâne bun, numa creieru ajunge pane. După cum se poate auzi când se dau interviuri de campion la televizor.

Problema este că încep să nu mă mai descurc în țară. Datorită schimbării climei și apariției unor elemente parazitare noi, neautohtone. Care sug totul, de la insecticid în sus. Rezistenți la foame, rezistenți la sete, rezistenți la mângâieri, rezistenți la plesnituri. Lucrează și pe caniculă, că vin din zone tropicale.

Îi găsești din industria ospitalității și brutării până pe șantiere. Oriunde e ceva de ciupit, hop și ei, cu trompa.

Cred că o să-mi trag un partid pe care o să-l numesc INSECTAR. Și apoi o să ne unim noi, țânțarii și cu muștele, ca să trecem pragul electoral și să ajungem în Parlament. Acolo, nu contează ce specie ești, nu mai trebuie să înoți în transpirația anemicului. Te ține poporul numa pe transfuzii grupa AB4. Sânge gros și negru, ca Lacrima lui Ovidiu.

Odată ajuns în parlament (visul oricărui parazit),  Anofel poate afirma sigur pe el că parazitul nu este un asistat social prin definiție. Ci un produs politic al societății de tranziție.