BUGETARA

Provenea dintr-o lungă și nobilă familie de aristocrați. Din rândurile aristocrației bugetare.

O viață a fost bugetară cu tot neamul ei. Au pus-o la ghișeul de reclamații fiindcă era așa de rea că rupea lanțu. Și nu mai avea nimeni curajul să bage mâna pe gaura ghișeului cu formularul de reclamații semnat în trei exemplare, băgate în dosarul cu șină. Decât pe propria răspundere. Sau dacă voiai să-i arunci niște miezi de la distanță. Deși deasupra ghișeului ei scria cu litere mari:
NU ARUNCAȚI RESTURI BUGETARILOR !

Probabil că statul la Stat îngrașă destul.

Era sfidătoare prin atitudine și agasantă prin laxism. Nu venea la birou fără sutien ca să nu i se observe delăsările. Avea sprâncenele pirogravate cu negru de fum. Când se ducea la toaletă nu ajungea să se șteargă fiindcă avea fundul prea scurt. De la nivelul biroului în jos, talia ei era ca frigiderul. Ticsită de slănină. Era așa  de grasă, că nu se putea închide ușa mașinii de șuncile ei, decât cu piciorul, de afară.

Ea bea întotdeauna cafeaua rece. Dacă o bea caldă o apuca somnul. Era atât de plină de venin încât dacă uitai o cană de lapte în preajma ei, se acrea.

De câte ori mergea la dentist îl avertiza să nu se joace cu nervii ei.

Nici cheful de muncă nu venea la birou când venea ea.

Era o jignistă care se jignea din oricine. Mai puțin din Sile, sudorul de la Taxe și Impozite. Ăsta, spre deosebire de ea, din brâu în jos, era tot o fibră și un tendon. De aceea ea îl complimenta mai mereu: ‘Areți ca un carbohidraț, mă !’. Dar el gâfâia de câte ori o vedea. Pentru că atunci când a văzut-o prima dată a oftat în tăcere: ‘Ce drăguță e așa urâtă !’

Iar ea îl plăcea fiindcă el era autostivuitor. Le știa pe toate. Înainte el mai lucrase la Direcția Penitenciarelor, șofer pe o frigotermă. Băga deținuții la răcoare.

Odată, el a gâdilat-o din greșeală la punctul 5G, cu cârligul din spate de la Duster, când a dat în marșarier. Iar ea, aplecată după un chiștoc de țigară de pe gura de canal, a sărit ca o floricică de porumb:

– Sileee ! Țucute-aș pă electrod mă, sudoriparule ce-mi ești…

Sile avea mâna ușoară și degete de artist, combinate cu un acut simț antreprenorial. Așa că a început să o obișnuiască pe conțopistă cu digitalizarea.

‘Că uite (își zise Sile), că începe transformarea digitală a serviciilor publice. Și ca urmare a consecințelor nu o să mai țină nimeni atâtea fufe pe post de capsatoare de foi de indigo așezate într-un dosar cu șină. Și e bine să știe și conțopista asta ce se poate face cu degetele. La vreun privat’.