AȘA NU SE MAI POATE

‘Toată lumea trebuie să trăiască după un crez.
Uite, eu cred că așa nu se mai poate !’ (își zise el).

Și nu a mai putut, într-adevăr.

Dar ca să înțelegem cum a putut el ajunge la o concluzie atât de radicală, trebuie mai întâi să-i studiem caracteristicile și contextul.

Părinții lui au fost genul fin. Financiar. Potent financiar. Și super protectiv.

Astfel că el a crescut înfofolit sufletește, culminând prin a deveni un adolescentin întârziat și nesigur pe el.

În România școala e gratuită. De aceea nu dă nimeni doi bani pe ea. Așa că părinții lui i-au plătit meditații la aproape toate materiile de studiu.

Era inteligent, fire artistică sensibilă, dar firav și plăpând ca un japonez made in China.

Era un băiat așa de fin, că atunci când ieșea la vânătoare cu părinții el nu băga glonț pe țeavă, ci pufuleți.

Ce mai, cât timp locuise cu ai lui se obișnuise să mănânce doar tortul de sub cireașă.

Bea sucuri energizante fiindcă îi plăcea să simtă taurină în urină. De aceea a devenit un diabetician de tip 2, cu zahărul vanilat.

Nu le avea cu muzica dar fonfănea din suflet de parcă recita tabla înmulțirii.

Claustrofob fiind nu prea ieșea din casă. Dar într-o zi a găsit tăria să o facă. Era într-o sticlă de whiskey din balcon, ascunsă de maică-sa.

Așadar se hotărâse să se angajeze. Dar era un frig mentolat afară și bătea un vânt de îi flendurau timpanele ca mucii. Se făcuse atât de frig că înghețase angajările. Și în ziua aceea nu a mai avut ce face.

Dormea ca un nenăscut dar nu ducea criză de idei.

Odată a intrat într-o farmacie și a cerut condimente în loc de medicamente.

Obișnuia să afirme că nu își va pune dinți de porțelan ci de sticlă. Ca să poată vedea prin ei când îi o să îi pice ochii-n gură.

Când se ducea la oftalmoloagă și îi storcea aia picuri în ochi, ca să-i dospească pupilele, el ofta:
– Plâng ca un orb, de câte ori vă văd !

Visul lui declarat era ca să își găsească o femeie de milioane la care să plătescă rate toată viața. Fiindcă atât timp cât trăiau ai lui nici un credit nu trecea neaprobat.

Problema era că el deja avea atâtea credite încât de ziua lui prietenii i-au făcut cadou un cititor de carduri.

La înmormântarea lui maică-sa glandele sale lacrimare se deschiseseră, dar el nu înțelegea de ce. Dar odată deschise, trebuiau să curgă. Și a plâns cu muci până s-a înecat.

–  Fără mama sunt terminat. Așa nu se mai poate !
Noroc că mă bagă tata în partidul lui. Până nu moare și el.  Și de acolo, în parlament. Iar apoi mă pune pe liste pentru parlamentul european.
Și după aia, mai văd eu…

Că așa nu se mai poate !