În una din zilele acestea, când răsfoiam o revistă a presei online, mi-a captat atenția un articol despre surprizele de care au parte unii români mai naționaliști așa de felul lor.
Mai suveraniști în crezul lor neclintit că excepționalismul românesc e la baza leagănului omenirii. Și care se încumetă să își investigheze arborele ginecologic prin test ADN.
Ca să vadă dacă puritatea lor etnică a ieșit din Vârful Omului sau din Peștera Muierii. Sau după ce Vârful Omului a escaladat Peștera Muierii.
Nu mare i-a fost mirarea unui astfel de temerar când i-a venit rezultatul de la laborator. Nu, nu a reiesit că era gravid. Nu de data asta.
În schimb, a reieșit că 75,7% este balcanic. Din care în principal român, urmat de ucrainean. Urmare a coabitării valaho-slave, seara la portiță, noaptea în căpiță.
A mai reiesit că avea 11’5% moștenire scandinavă. Dovadă că probabil și vikingii au ajuns să o tolănească destul pe valahiță.
Însă procentul de 6,3% turco-persan, 3% grec și 2% baltic, ridică conceptul de ‘Măta-i curvă !’, la un cu totul alt nivel.
Varietatea urmelor genetice ale unor genotipuri aflate pe alte poteci decât cele mioritice, dar descoperite la români ‘neaoși’, poate fi șocantă pentru unii.
Dar cred că ceea ce îi bagă pe Victor Orban, George Simion și Diana Iovanovici-Șoșoacă împreună în aceiași saună nudistă, este dovada că din punct de vedere genetic maghiarii și românii sunt înrudiți.
Ca de altfel și celelalte popoare care au trăit în jurul valahilor, sau a românilor.
Argumente triste pentru dacii liberi și puri de astăzi care vor să găsească aurul lui Decebal în tunelul secret de sub Munții Bucegi ce duce la Moscova.
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.