GENIUL DIN PLOSCĂ

De ziua lui, printre alte cadouri, a primit și o ploscă.

Iar maică-sa, după ce și-a netezit tacticoasă mustața cu două degete, l-a învăluit cu o privire paternă și i-a spus:

– Mamă, ascultă la mine, că eu știu cum e să fi șofer pe tir, blocat în trafic. Să te scape să mergi la pișoar și să nu ai unde. Plosca asta are o foarte mare valoare practică. Nu valoare estetică, nu valoare sentimentală. Ai înțeles? Să nu aud că comentezi ! Așa ! Bravo ! Ca să nu mai vii cu sticle pline acasă, și să creadă taică-to că i-ai adus bere.

El a fost descumpănit preț de o clipă. Pentru că nu era nici destul de mic ca să mai facă pe el, nici destul de mare ca să facă pe alții.

Dar a înțeles grija părintească din privirea lui maică-sa. Și pentru el a fost de ajuns.

Într-o zi inevitabilul s-a produs. Tsunamiul îl năpădise și canalizase toată presiunea la ecluză. Cu treizeci de tone în remorca din spate și cu un trafic de bară la bară pe autostradă. Cu o mână conducea pe volan iar cu cealaltă alerga cu plosca ca să-l prindă pe ăla micu, pe care el îl striga: 

– Geniuleee ! (ca să se bage Geniul în ploscă). Și când îl prinse îl ținu blocat acolo până dădu tot din casă și nu se mai zbătu.

Ușurat din cale afară, dar încă pe autostradă, își aminti ce i-a spus maică-sa la ziua lui. Că plosca are o valoare practică. Nu o valoare sentimentală.

– Ba, pentru mine plosca asta are și valoare sentimentală ! (oftă el). Că e singurul prieten care nu mă lasă la greu, când ajung sub presiune.