PIRATUL DIN INSULA BRĂILEI

Era Pizdos. Pizdos Karalopulos (grec la origine). Dar toți îl știau de Jerk Sparrow, piratul din Insula Mare a Brăilei. I se spunea așa fiindcă pirata canalele de televiziune bulgărești de câte ori îl gâdila hormonul.

Când vine vorba de Insula Mare a Brăilei trebuie menționat, chiar și în treacăt, că arabul a ajuns recent proprietarul care l-a succedat pe turc, grecul e de mult timp piratul, iar românul e dintotdeauna mândru că e a lui.

Karalopulos era un original în multe privințe. Se beșea din plămâni, râgâia de pe maț și avea idei genitale. Se lăuda că e bidextru, pentru că putea fura cu ambele mâini la fel.

Avea chelie fiindcă în copilărie (după afirmațiile lui), fusese pupat prea des pe frunte de către maică-sa. Care avea proteza culisantă și-l tundea cu ea de la rădăcină, ca pe gazon. Până i-au evadat și rădăcinile, cu tot cu alveole, nemaisuportând teroarea.

Zăcea cu nasul în eprubetă prin te miri ce birturi afumate, din placaj. Bea până îi pleca unghiul de fugă. El a zis că își ține ficatul nu pe dreapta, ca toată lumea, ci pe stânga. Ca să nu il găsească hoții când cade în comă cu sforăituri.

Pe Jerk Sparrow, piratul din Insula Mare a Brăilei, alcoolul îl vindecase de toate afecțiunile. Inclusiv față de soție și copii. Așa a ajuns să doarmă neîntors. Neîntors acasă. Odată, pe când dormea cu gura deschisă în boscheți, l-au șpreiat  cu pompa în gură cei de la deratizări. Din clipa aceea nu l-au mai durut măselele.

Șlibovița, lipoveanca, s-a încurcat cu el fiindcă fusese singurul care îi cânta când făceau sex. Iar ei îi dăeau lacrimile când îl auzea cum hăulește câte o doină, tot la deal, la deal, la deal, pe sub fusta de tergal, cu vocea tremurândă și cu trilul sacadat…

Dar la un moment dat ei a început să nu îi mai placă, fiindcă deveniseră prea familiari. Lui îi plăcea cum călea ea varza (o învăța cu greul). Ei îi plăcea să parcheze din trei mișcări bărbații pe care îi conducea. Dar lui i se gripa motorul din prima, că nu se lăsa parcat. Ea a ajuns astfel să se scarpine într-una. Nu fiindcă avea limbrici, ci pentru că limbricii aceia crescuseră și ajunseseră drăcușori.

De câte ori ea exprima câte o luxație în gândire, el i-o punea în ghips. Îi făcea ochi de panda cu rimel vinețiu natural. Piratul avea pesemne placa de bază încă pe tranzistori și diode, de asta gândea și reacționa așa tradițional.

Fiindcă avea burtă (deși ar fi vrut mușchi), ea l-a încurajat să se bucure de ceea ce are nu să tânjească după ceea ce nu are. Dar el voia mai multă subvenție pe kilogramul viu, de la viață.  Așa că Șlibovița a ajuns să tricoteze prezervative, în lipsa speranței. Ajunsese și să ia Suplimente de Răbdare, pentru că fără ele nu mai erau nervii dispuși să rabde în locul ei.

Într-o dimineață (ce a sosit după o noapte îndelungă), ea a luat copiii și s-a evaporat, în urma desalinizării ei rămânând sare cât să pui pe o rană.

Sparrow, din când în când, scotea câte o petardă din mentalul lui colectiv de îngheța vanilia pe băț.

Cu ocazia deschiderii Bursei de Pește de la Tulcea, inaugurată oficial cu fast la trei ani de la construire dar care s-a închis după numai o săptămână, (așteptând probabil dezlegarea la pește de la Patriarhie), i-a zis Pizdos senatorului Niculae Bădălău (un mare mahăr pesedist care începuse să vorbească despre zarzavaturi, adică inițiativa lui Dragnea de a reînființa aprozarele):

– Bă, dă lău ! (era peltic). Că după ce mulim, tot la un loc cu veldeață ne tlimite și popa…

Damblarin