Autostrada către Iad

 

Ce ne trebuie nouă grămezi de autostrăzi

Când ne e de ajuns una, aceea către Iad ?

Căci lanțul deznădejdii ne este jug și rugă,

Iar neputința ne este sfetnicul de peste zi;

Nu ne opri Doamne, căci ca cetina de brad

Vom arde, până va pieri caria din buturugă.

 

 

oOo

 

 

Nu putem renaște până nu ne pârjolim țara,

Până nu ajunge cenușă și mama și odorul,

Iar scumpa noastră tradiție va deveni colb;

Căci greaua moștenire ne-a otrăvit amara,

Mucegăita mămăligă, uscându-ne ca dorul,

Iar Phoenix a noastră e deocamdată un corb.

 

 

oOo

 

 

Secolele s-au închegat strâmb, cu clei de oase,

Iar din țâța la care am supt dragostea de mamă

Curge noaptea minții și un verde pelin criptic;

Din bordeiele  de chirpici nu se pot naște case,

Dar se poate naște o autostradă către iad, mă !

Căci ne iubim țara în modul nostru apocaliptic.

Damblarin