Jesus de Brazil
Cică, un teleormănean venea săracu tocmai de la mama dracu, convins că nu-ți aduce briza ce-ți poate oferi valiza. Și uite așa s-a trezit omul cu ‘Cutia Pandorei’ aruncată la el în bătătură de către niște oameni de bine.
Fiind un om cu un dezvoltat simț civic rural a luat valiza și împreună cu ea a reușit să îl găsească pe reprezentantul județean unic al Rise Project, care, întâmplător, se ocupa cu investigăturile de toamnă în regiune.
Din acel moment Teleormanul a început să aibă scurgeri la drumul mare. Sau la Tel-Drum, în formă prescurtată. Probabil nu a fost bine izolată Dunărea și mai scapă pe la Belina, că are țeava uleiată…
Io-te al dracu Rise ăștia, nu e orișicât orișicine, decât o comunitate de jurnaliști paparazzi, programatori hackeri și activiști fără astâmpăr care investighează crima organizată și corupția care afectează România și țările din regiunea Teleormanului.
Gama de informații după care îi ardea buza DNA-ului (pe când nu se găseau), se afla bine mersi burdușită într-o paporniță de tip valiză cu praz.
Cică serviciile noastre secrete știu când să secrete scurgeri de picături informaționale. Doar dacă reușesti să le stimulezi glandele salivare cu o ofertă mai bună.
Iar Rise Project promite că ne va da cu pipeta câte o picătură de scurgere incendiară (zăibărel curat, nu alta). De la pipițe cu muianul formatat pe sigla PSDragnea, care fac pe ștergătoarele de limuzine cu sau fără bikinei, la burtoși executivi de tip căpușă din colecția de firme ‘All Seazon’ ale lui Dragnea, la destinații turistice exotice cu Isus Brazilianul în variantă mioritică și până la delapidări creative și spectaculoase ale PIB-ului României pe ultimii aproape azi-mâine douăzeci de ani.
Gurile rele afirmă că dacă nici cu sulurile astea de hârtie igienică devalizată (scoasă din valiză), Justiția nu va reuși să înece rahatul după gratii, rahatul acesta alexandrin va deveni un pururea și în vecii vecilor, plutitor. Indiferent câte scurgeri vor mai urma, singurul care va intra la apă va fi doar poporul care înnobilează legendara Românie prin prezența lui nețărmurită.

Doamne, cât mă bucur că anu ăsta Crăciunul a venit după Sfântul Halloween și nu după Moș Nicolae (unii zic că a venit chiar după Jesus de Brazil în variantă mioritică, dar încă nu e sigur). Că nu mai trebuie să așteptăm cu ciorăpeii împuțiți cu găuri și agățați pe te miri unde, ca să coboare Santa Klaus în sala de conferințe a președinției, cu al său informal ‘Ha ha ha’ ardelenesc, rar ca pendulul de la cucul orei exacte. Nu, valiza cu cadouri pentru o țară întreagă, cu ocazia anului centenar, nu a mai fost lăsată sub brad, ci pe o tarla din Teleorman. Cu drag nea cu tot…
Damblarin
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.