REFREN DOOM

Cu puțin timp înainte ca faimosul referendum privind modificarea noțiunii de ‚familie’ în Constituție să înceapă, Damblarin (deghizat în reporter de investigație), a dat o tură, incognito, prin bazinul interior al Carpaților exteriori, din dorința de a lua pulsul românilor, de la firul ierbii. Pentru protejarea identității celor intervievați nu am precizat decât numele și profesia lor (fără CNP!). Am selectat apoi cele mai reprezentative răspunsuri la cele două întrebări șablon adresate:

1) Credeți că ar avea dreptul la căsătorie și cuplurile de homosexuali ?

2) Ați fi de acord ca aceștia să aibă dreptul să infieze copii ?

 

oo00O00oo

 

Techila lui Ciorduț (procuroare – ea procură și el vinde)

– Dhapă dic mo, io ce he să mai zîc ?  Că care cum vre… Că doră no să punem botniță la bouu lu Ciorduț, cân mi-o treieră…Șapăi copiile care vine îs pre mulț. Cine vre să mai ieie din ei, io nu-i întreb dacă suflă-n tulnic sau în scoică…Așa că merem la vot.

o0o

Roetner Gunter (referent la facultatea de litere de tipar)

– E cel puțin interesantă ideea acestui referendum. După ce ni s-a predat în școli generații de-a rândul că părinții poporului român sunt Decebal și Traian, acum vrem să ne facem de râs în fața lumii arătând cât de intoleranți putem fi în secolul XXI. Să nu fiu înțeles greșit. Nu simpatizez nici nu empatizez cu comunitatea LGBT. Dar consider că în timp ce nu putem impune un canon religios cu forța nimănui, avem obligația să fim toleranți cu cei care nu împărtășesc același set de valori cu noi. Pentru că dacă astăzi dictatura majorității se manifestă împotriva LGBT, mâine se va putea ridica împotriva neo-protestanților, de exemplu (considerați tot o minoritate). Jocul politic pervers din spatele acestei inițiative politizate este periculos ca demers, tocmai pentru că alterează conceptul de drepturi fundamentale ale omului.

o0o

Huilă Caralîmbă (bigudier din Valea Jiului)

La referendum trăbă să să știe la constituțîie treaba cu familionu. Adică cân ioi da un pumn să tacă, că-i muierea me ! Tradițional ! C-așa zîce șî la biserică, cum ne-o lăsat bunu Dumnezo pă ăst pământ. Ce, vreț ca muierea me să aibă mușchii pă ie ca pepenii de Dăbuleni ? Ca după ce îi tencuiesc io mucii cu un dos de palmă să mă trezăsc cu șenilele-n sus de la pumnu ei ? Duuhoooaaaamneeee !

o0o

Frosina Zăr (lăptăreasă agrară)

– Tu dragă, dapăi nu-s ele muieri nefu…gărite, destule pă lumea asta ? De ce să să fu…găre-n tre iei ? Să-nvieze copchiii ? Apăi asta numa Dumnezo pote !…Șî schimbarea constituțîiei…

o0o

Casandra Oripilanti (avocat din orificiu)

– Să-l lăsăm pe Dumnezeu să judece Lumea. Da ? Într-o democrație reală statul nu trebuie sa fie religios, ci laic. Chiar dacă majoritatea decide într-o democrație, minoritățile trebuiesc protejate. Pentru că într-un stat de drept, unde drepturile fundamentale ale omului sunt respectate, nu trebuie să fii constrâns să te conformezi majorității, atâta timp cât nu reprezinți o amenințare. Câtă vreme cuplurile ‘tradiționale’ fac copii în neștire și apoi îi abandonază, nu văd de ce comunitatea LGBT să nu aibă dreptul să îi infieze. Dacă s-ar interzice prin lege dreptul anumitor părinți iresponsabili de a face copii aș fi și eu de acord ca aceste minorități sexuale să nu aibă dreptul să înfieze.

Nu ar avea ce să înfieze dacă noi nu i-am abandona !!! Deci, nu o să merg la acest referendum. Clar ?

o0o

Ilie Macaz (CFR – Împiedicat de mișcare)

– Eu nu vreau ca curvele de același fel să fie împreună, ci așa, amestecați. Că omu-i o curvă cu două fețe. Copiii ? N-au nici o vină dom’le…

o0o

Rudi Piatrăvânătă (agent sanitar-veteran)

– Mă, ce drac să-i scuture mai inventează ăștia, ca să te uiț în altă parte, în cur la unu șî la altu, cân țara nu să poate screme de foame ?…Cine poate să dea o bucată de pită la un copil, ăla e. Că io nu…

o0o

Opinca Văduva ( tămâioasă )

– Io mă duc la vot. Că fac ce zâce popa nu ce face popa. Că popa o zâs în beserică să merem cu ‘DA’. Chiar dacă io știu că în secret lui îi plac bărbățeii. Daaa, el le poartă grija la copii !…De aia votez.

o0o

Onuț Sportofrei (profesor de educație fizică și chimie)

– Căsătoria tradițională se cam duce de râpă oricum, că tineretu de acum preferă să trăiască în concubinaj. Dar, omu-i dator să încerce…Dom’le, o mică înrebare, retorică oricum. Câți din cei care nu sunt de acord ca un copil abandonat sa fie înfiat de către gay ar fi de acord să voteze împotriva avortului ? Fiindcă s-a demonstrat științific că avortul e de fapt uciderea unei vieți deja concepute, dar care nu se poate apăra ! Hîm ?! Ia gândiți-vă un pic ! Nu merg la referendum.

o0o

Surdu lu Chiaburu (pensionar restant)

– Domnule dragă, mie, dacă-mi vine pensia la timp, poa să voteze și copiii lu cine ce o vrea !…În rest, nu uitați sa iubiți România…Votez ‘DA !’ (că altfel mă trezăsc fără pensie).

o0o

Mőrgrit Kütfőlvy ( traseistă – vinde kürtős kalács la drumu mare)

– Dacă te mânci în cur, să te scarpină, cauț !…Copilași ? Ca cum kürtős kalács. Dulc. Oricine vrut poate face fiat la el, che nu-i bai, no.

o0o

Codrică Zelotu (legionar de arhivă)

– Păi dacă noi românii nu ne ridicăm împotriva celor care ne scuipă azi, cine să o facă în locul nostu ? Cine va veghea la puritatea viței acestui neam neatârnat ? Moștenirii noastre ortodoxe sfinte ? Rădăcinii noastre strămoșești de la daci încoace ? Să ne plecăm iarăși spășiți capul în fața străinului care vrea să ne strice sfintele tradiții de familie și să ne oblige să trăim după cum vrea el ? Să ajungem cu copiii furați de fătălăi și poame acre, că așa vrea Europa ? Da până când Doamne ?!?…Eu mă duc la referendum și voi vota ‘DA’ !

o0o

Curchistan Ciulama (crescut la Casa de Copii și Xeroxuri)

– Tata, când eram mic, de câte ori venea beat acasă spunea: ‘că numa o viață are omu și-o gaură-n cur !’ Nu am înțeles până la referendumul ăsta care-i treaba cu gaura-n cur. Votez ‘DA’.

o0o

Leurel Șaibă (strungar – cu strunga la dinții de sus)

– Dom’le dragă, io nu mă pre pricep la dat găuri, cum să bag burghiu-n mandrină… că am fost prelucrător prin așchiere, fără copii.

oo00O00oo

 

Sondajul de opinie a fost realizat în concordanță cu normele Institutului Român de Sondare a Opiniei Publice, pe un eșantion reprezentativ ca vârstă, ocupație, sex și tradiții.

 

Damblarin


Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu