Balada Folk

S-au scurs veacuri de când bat

Cu aripile-n tăcere,

Strecurându-mă uitat

Pe cărarea dintre stele.

Şi-am ajuns acum bătrân,

Chiar la margine de cer

Căutându-te nebun

Fiindu-mi teamă c-o să pier.

 

 

 

Te-am găsit acol’ şezând,

Neschimbată şi frumoasă;

Port în inimă un gând,

Te doresc să-mi fi mireasă.

Şi de-o fi să nu mă vrei

Facă-se-ntuneric beznă,

Să nu vezi cum ochii mei

Ţi se scurg încet pe gleznă.

 

 

 

Să mă sting încet, de viu,

Fără ca să-mi ştii de urmă;

Să mă-ngrop într-un pustiu

Aşternut să fiu în umbră.

Şi vreodată de vei vrea

Ca pe mine să mă cauţi,

Moartea mea să-ţi fie grea

Restul vieţii fie-ţi haos.

 

 

 

Truda mea şi disperarea

Facă-ţi noaptea zi să-ţi fie,

Şi în vis s-auzi chemarea-mi

Cu glas stins de-o veşnicie.

Voi lăsa în urma mea,

Semn de unghii roase-n stâncă.

Ca să ştie cine-o vrea

C-am avut o rană adâncă.

 

 

 

Generaţiilor de-apoi

Le-oi rosti să aibă grijă;

A iubi, înseamnă doi,

A fi singur, doar o schijă.

Să nu alergi după năluci

Când iubirea-ţi este aproape.

Mai departe nu te duci;

Nu există mai departe!