E-TE FLEOȘC MARIȚO !

 

După revelionul ăsta m-am privit în oglindă retrospectiv și mi-am tras o introinspecție autocritico-psihanalitică, zicându-mi cu duioșie mămoasă:

– Băi jigodie, nimea-n drum și plin de praf ce ești, te-ai ajuns, ai ? Te dai pe Net ca pe derdeluș, mare Damblarin ? Păi până când mai profiți tu de bunătatea și toleranța românilor și transformi cetățenii pașnici și dezinteresați în devoratori de pamflete, răpindu-le liniștea și dulceața traiului patriarhal de la orașe și sate ?

Cred că tipu din oglindă avea dreptate. Odată cu începerea noului an poate că ar fi mai bine să. Să ce ? Să dispar ca măgarul în ceață. În ceața din care am apărut. Pagubă-n ciuperci. Cu un damblarin mai puțin pe lume.

Și am încercat. Dar nu mă lasă cățeaua asta de inimă să nu îmi iau andrelele și să încep să pamfletez una pe față și două pe dos. Când atâtea aberații existențiale urlă la mine în timpane până ce le ies plămânii pe jos, cum că eu nu îmi aparțin mie ca să pot renunța când vreau eu. Că eu, deși sunt al nimănui, aparțin de fapt tuturor. Că sunt ‘vocea nebunului care strigă în pustiu, dar adevăr grăiește’. Că ‘soarta m-a exilat înafara țării tocmai ca să o pot vedea detașat și în ansamblu ei’ și că trebuie să scriu. Să scriu și să pamfletez. Și apoi iar să fabulez. Ca să poată rîde de necazul altora și generațiile viitoare.

Stimați cititori, vă rog să mă credeți că nu am rezistat. Mi se înnodaseră corzile vocale în formă de papion și ganglionii limfatici în jurul mărului lui Adam de parcă înghițisem o lămâie uriașă. Ochii începură să se privească unu pe altu cu subînțeles, în timp ce lacrimile au țâșnit din canalele glandelor lacrimale (deschise de la 1 ianuarie 2014 și românilor și bulgarilor), ca apa caldă din calorifer. Pistruii de pe față mi s-au scurs pe dinți, de zici că am rumegat propolis cu susan iar chelia îmi ieșise prin păr, cu frunte cu tot. Regretele mă băteau consolator pe umăr ca la comisariat (după ce au depistat că am platfus în palmă), iar mucii mă întrebau iritați:
– Șefu, păi ce faci ? Ne scuipi sau ne înghiți ? Hotărăște-te o dată, ca să știm și noi pe ce cale să o apucăm de anu ăsta !

Nu că mi-a fost greu, dar nu mi-a fost ușor. Adicătelea, să vreau să nu mai scriu, dar să nu mă pot opri din scris de teama murăturilor de conștiință pe care opinia publică mi le-ar putea dedica la borcan. Nu m-aș fi gândit niciodată că diaspora românească din străinătate (mai ales cea de pretutindeni), va ajunge atât de dependentă de pamfletele mele încât va intra în sevraj mai puternic decât cititorii mei din țară. Care de altfel nu râd la pamfletele mele ci oftează, considerând că nu sunt pamflete ci realități prezentate cu năduf asmatic și că nu e de râs când totul e de fapt o cruntă realitate românească.

– !?!? (mi-am zis în sinea mea nătângă). Păi dacă realitatea românească contemporană e de râs pentru alții, de ce să nu fie de râs și pentru noi ? Ce, nu suntem egali în drepturi cu celelalte state europene când vine vorba de consumat umor negru ? Unde mai pui că suntem printre cei mai mari producători de umor negru din lume, dar nu avem piață de desfacere decât pe plan intern. Dar de când cu vizita premierului chinez la București, tare mi-e teamă că dacă umorul nostru negru se va amestaca cu cel galben, va rezulta unul gri spre maroniu.

Cică, zice unii că sunt Super! Ficial. Că nu am înțeles niciodată mentalitatea românească. Păi, eu în momentul în care am ajuns să o înțeleg pe deplin, am mai înțeles ceva pe lângă. Că tocmai de aceea a trebuit să plec. Cred unii că fiind plecat din țară de mai mulți ani, am pierdut contactul cu realitatea imediată. Da de unde, stimați ascultători. Toată lumea, (mai ales cei din vestul Europei), privesc zilnic și îndeaproape la tot ce se întâmplă în Romania ca la un Reality Show, vrând să vadă ce fel de vrăji a mai făcut ‘Samanta’ de la București.

Și mă întreabă lumea:

– Damblarine, da despre chestia asta când scri ?

Alții zic că am gura spurcată și nu scriu decât de rău, nu și de bine. Păi nu ne învață pe noi basmele populare românești de la o vârstă fragedă noțiunea de ‘i s-a urât cu binele‘ ? Românului i se urăște repede cu binele, fiindcă a fost mai tot timpul dependent de adrenalina pe care viața grea, dusă la extrem uneori, i-o furniza din belșug. În lipsa adrenalinei pe care zbuciumul supraviețuirii zilnice o pretindea, românul descoperă brusc că viață bună e monotonă, lipsită de trăiri intense. Și intră în sevraj. De aici ni se trage de am ajuns o nație de telenoveliști. Noroc cu clasa politică, că așa are românul zbuciumul sufletesc asigurat. Și după ce își întinde lacrimile și mucii pe pernă, poate adormi descărcat și ușurat.

Eu cred că românul ar fi cea mai plictisită nație în Paradis. Dacă nu e ceva ce să te facă să tresari, să înceapă să îți clocotească sângele în vine până sughiți cu spume roșii, tot degeaba.

Să vă exemplific. Când am ajuns aici în Belgia, primul lucru care m-a frapat au fost televiziunile publice. Dom’le, BBC curat. Ăștia relatau ce s-a întâmplat. Atât. Nu ce credeau ei că ar fi trebuit să se întâmple. Plictis total. Nimic de calibru. Nimic senzațional. Fără scandal, fără mortăciuni.

Groaza pe care ți-o inoculează știrile din România nu o găsești aici nici pe canalele horor. Păi în România, dacă nu intrai în stare de asediu urmată de un șoc anafilactic finalizat printr-un preinfarct în primele cinci minute de știri, nu avea rost să mai deschizi televizorul. Până și rubrica Meteo avea o atmosferă apocaliptică.

Începuse să mi se facă dor de babele noastre violate cu copita de calul vecinului, de hoții de fier vechi care s-au împrăștiat pe pereții halei când au vrut să taie cu autogenul un boiler aflat sub presiune. Iar pentru ca să prezinți chestiile astea milioanelor de ahtiați, trebuie să ai o moacă cât mai afectată și o cravată stridentă cu un nod cât sarmaua ardelenească. Ca să nu mai zic de eterna telenovelă a clasei politice, care nu se termină până când fiecare nu i-o trage lui fiecare, prin învârtirea horei frăției.  Și atunci, nu mă înscriu în linia tradițională a fatalismului senzațional românesc ?

Ar trebui să vă delectați ( ceea ce se și întâmplă de fapt, dar bag eu din top că îmi place cum sună când mă victimizez). Și ce ați vrea, să critic binele (așa puțin și rar cât există), plictisindu-vă de moarte ? Și uite că n-am ce face, n-am ce face. Și să vreau să povestesc, trebuie să mă opresc.

Așa că scriu. Tot ce îmi trece prin cap. Dar voi nu sunteți obligați să citiți ! Chiar așa, cu ce sunt eu de vină că voi, cititorii, nu găsiți altceva mai bun de făcut decât să vă pierdeți timpul cu damblarelile mele ?

Aha, deci vă plac chiar dacă vă fac rău ? Păi ce, ăsta-i argument ?

Atunci luați de aici :

Cu ocazia unui studiu a reieșit că la întrebarea ‘Ce vrei să te faci când ajungi mare ?’ elevii din clasele primare românești răspund în marea lor majoritate: ‘Dacă ai reușit să devi mare, nu mai e nevoie să faci nimic. Fiindcă vor face alții totul pentru tine.’ Cel mai menționat exemplu a fost cel al domnului Ponta.

Cu ocazia altui sondaj de opinie s-a întrebat care ar fi cauza scăderii natalității în Romania. Cei mai mulți dintre intervievați au afirmat că fu*aiul nu e în scădere (ba din contră). Doar că nașterile se execută în spitalele Europei de Vest pentru beneficiile sociale obținute de familia cetățeanului ‘occidental’ nou născut.

La bacalaureat s-a cerut liceenilor să facă analiza gramaticală a expresiei: “Cine pleacă ultimul din țară să stingă lumina !”, urmând să evidențieze ideea cheie din această propoziție. Dumneavoastră stimați cititori, cum ați raspunde ?

a) Cine pleacă din țară

b) pleacă ultimul

c) să stingă lumina

Răspunsul corect este b) ! ‘Cine pleacă din țară ?’ este o întrebare retorică capcană. Toată lumea știe că va pleca toată lumea, mai devreme sau mai târziu. Iar lumina au stins-o românii demult, din rațiuni economice. Ideea cheie este că dacă pleci ultimul nu mai găsești locuri de parcare.

Ar putea fi România în premieră mondială o țară cu doi președinți ? Nu ar mai mira pe nimeni. Dacă în urma referendumului în care majoritatea au votat pentru reducerea numărului parlamentarilor și parlament unicameral, Parlamentul a rămas tot bicameral și tot cu 600 de șmenari, (că așa a vrut mușchiul lui țigănesc), de ce nu s-ar putea introduce în noua Constituție modificată și formula pluriprezidențială ? Partea bună ar fi că nu ar mai exista cheltuieli cu turul doi și președinții ar putea arunca vina unul pe altul pentru dezinteresul national manifestat la vot.

Cică a ajuns România Bau-Baul electoral pe tot mapamondu. Din insulele polineziene și până sub calota polară. În Africa, de exemplu, candidații de culoare care au nopți albe din cauza procentelor din sondaje, își amenință electoratul că dacă nu votează cu ei, le va ajunge țara ca România (unii chiar au câștigat alegerile cu amenințarea asta!). În Gibraltar, autoritățile locale se află la strâmtoare. Nu doar pentru faptul că geografic vorbind zona se numește ‘Strâmtoarea Gibraltar’, ci și pentru motivul că, pentru a-i expulza pe spaniolii care vor să emigreze pe teritoriul britanic al Gibraltarului trebuie mai întâi să-i declare în mod abuziv că sunt români și bulgari. Că dacă i-ar fi declarat pakistanezi, indieni, nigerieni sau chiar arabi, nu ar fi avut dreptul să îi expulzeze, din motive umanitare. Că ăia așa s-au născut. Și n-ai ce le face, trebuie înțeleși și ajutați.

M-a servit odată un prieten cu o afirmație. Mi-a servit-o cu mantă, ca la biliard. Zicea el: ‘ E mult mai ușor să fi român în România decât în afara ei ! ‘ În România contemporan de actuală depinde ce fel de român ești. Dacă ești unul tipic, atunci da, pretenu avea dreptate. Dar dacă pretențiile tale de la viață și binoclul cu care scrutezi orizontul sunt mai degrabă setate pe lentile vestice decât estice, atunci aparții minorității românilor atipici. Caz în care e valabila reciporca pretenului meu.

Se zvonește că un articol important ce va fi introdus în ‘Noul Cod al Penalilor pe Înțelesul Tuturor’ va stipula că expresiile ‘Hai liberare !’ și ‘AMeRe’ (Au Mai Rămas), nu sunt compatibile cu, (citez): ‘cu demnitatea de funcționar public și intră în conflict de interese cu aceasta’ (încheiat citatul). Tocmai de aceea titulatura de FUNCȚIONAR PUBLIC va fi înlocuită cu cea de LOBIST PRIVAT DE INTERES PUBLIC. Pentru că, în primul rând, vor face lobu mare pe banii publici, iar în al doilea rând, sunt persoane private de orice interes pentru public.

Așa că, v-am avertizat deja că o să continui să scriu. Tot ce îmi trece prin cap. Dar voi nu sunteți obligați să citiți !

Însă patrioților de birt (ăia de se bat în piept cu cărămida de lut nears, a mândriei naționale, până ce cărămida capătă o formă falică moale), care strigă în gura mare că românismul stă la baza temeliei fundamentului tuturor civilizațiilor din galaxie, le voi reaminti prin intermediul pamfletelor mele și în anul 2014 că:

– E-te fleoșc Marițo !

PS: Dacă încă nu ați înțeles că serialul ‘Las Fierbinți’ nu este comedie, ci zugrăvește tragedia națională a balcanismului istoric, atunci nu ați înțeles nimic !