ÎNTÂLNIRE DE GRADUL IV.

Cică la vreo trei kilometri după ce ieși din sat, locuia o căsuța veche și prăpădită, chiar lângă pădure. Ea era locuită la rândul ei de o mulțime de forme de viață, ce colcăiau de la nivel microscopic și până la nivel antropologic. Viață era. Dar nu inteligentă.

Ufo era un oșean din zona Maramureșului Bistrițan, aciuit în zona de penumbră a Carpaților Meridionali, chiar lângă zona Zoster a Silozului 51. Morghit era o unguroaică ce venise de la Miercurea de Cauciuc ca să împletească colaci pe băț pentru turiștii iubitori de produse naturale. Lui Ufo i-a plăcut atât de mult broderia care i-a făcut-o Morghit pe băț, încât nu a mai lăsat-o să-i taie nodul. Și de atunci au rămas legați unul de altul. Numai că Morghit vorbea românește atât de mult și de stâlcit, încât Ufo ajunsese să nu o mai lase să vorbească decât cu jeton. Ea cumpăra din pensia ei un jeton de la el, și putea turui ce voia. Timp de 15 minute. Voia mai mult, cumpăra încă un jeton. Și uite așa făcea Ufo bani pentru tratament la birt. Erau așa de săraci, că medicul de familie veterinar le prescria pastile pentru țânțari, că de medicamente nu aveau bani. De săraci ce erau foloseau hârtie igienică din ziare alb-negru, nu color. Același medic i-a recomandat lui Ufo să evite alcoolul de trei ori pe zi. Așa că el se ducea la crâșma din sat de trei ori pe zi (pentru că nu poți ocoli ceva dacă nu ești lângă el). Dar nu-i reușea chestia cu evitatul decât o dată din trei…

În acea istorică noapte de august, cerul de un senin boreal dezvăluia o puzderie de stele ce clipoceau sub calda mângâiere a razelor de lună. Iar Ufo sforăia de parcă își înghițise creierii. Morghit se tot rotea ca întoarsă cu furca, și înjura pe ungurește că nu poate adormi de sforăitul lui. Brusc, subit și pe neașteptate, o lumină mai puternică decât soarele la amiază, inundă prin ferestruica afumată mica încăpere. Lui Morghit i se opri inima de spaimă și își pulsa sângele cu plămânii…

Morghit: – Ufo, mei ghiaure, scol de uit la…Che dracu știu la ce…Da tu meri afar ca…uiu iuiii…Sun la una una doua…

Ufo: – Mai taci dracului din clanță, la miezul nopții, și lasă-mă să dorm. Auzi, să sun la 112, când noi nici nu avem bulectrică și facem lumină cu cărbuni…(mormăi Ufo mahmur, fără să privească spre fereastră).

Morghit – Mei ruman prost la cap, uit la ferestru, ca apoi vede tu ce este… Și îl plesni cu șlapul de plastic peste urechea clăpăugă. El sări ca ars, (fiindcă avea ureche muzicală și plesnitura sunase fals), apoi întoarse gâtul și privi spre fereastră. Amuți instantaneu de brusc. Lumina aproape că îl surzii. Era ireal de puternică. Ca flama. De sudură (nu aia care îl prindea pe el în birt). Un fel de zumzet ciudat începea să se audă din ce în ce mai tare. Și nu era de la nasul lui înfundat. Ufo se întoarse cu fața în sus, (că nu făcea față  cu spatele) și observă că o serie de fenomene inexplicabil de inexplicabile și lucruri ciudate, ce nu le puteai găsi nici în Dicționarul Explicativ al Limbii Române și nici în Almanahul Agricultorului, încep să se întâmple în jurul lor. S-au îndreptat cozile de la făraș, mătură, tigăi și chiar și coada lui Ufo. S-a trezit cu o erecție fără de protecție, cum nu mai avuse de la 20 de ani, când o văzuse pe taxatoarea de pe 26 barat că se apleca după un bilet căzut între două scaune (unu tare și celălalt moale). Simțea că parcă din pat începe să crească un mușuroi de furnici și că toate furnicile cer azil politic la el între buci. Morghit începuse să transpire în neștire, (fiindcă transpiratul în nesimțire îi expirase deja).

La un moment dat patul începu să se ridice de pe podele cu câinele și cu pisica de sub el cu tot, urcând încet dar încrezător spre podul unde țineau ei atârnat tutunul la afumat (cârnați n-aveau). Lumina aceea puternică năvăli la un moment dat prin podul care se topise ca prin minune, iar patul cu ei se ridică peste casă, fiind atras de lumina ce se reflecta numai pe aria lor de acoperire, ce fusese descoperită. Au început să privească de deasupra pădurea cu luminișurile ei, iar în depărtare luminițele satului. Nu își dădeau seama cât de sus ajunseseră, dar se simțeau prea paralizați de frică ca să se mai miște. Ufo strângea din ochii închiși de se auzeau scrâșnituri. Morghit avu curajul să își pună pe față masca de sudură, ca să poată privi.

Morghit: – Mei fUfo! Merem sus la un cupol mare, pe care un scrie este: iiiooouuu…aaarrreeee…nooot…

Ufo: – Auzi tu, băbăciuneo, tu ce zici că faci ? Îl citești sau îl corectezi ?

Morghit: – “You are not alone !”

Ufo : – Păi așa tu ! Vezi că te ști ? Da acu să-mi zici și ce însamnă ! Oricum, nu cred că se oferă la mine…

Când patul cu cei doi (plus câinele și pisica), ajunse la tavanul cupolei, se deschiseră două trape și pătrunseră într-o hală mare cu o grămadă de proiectoare pe tavan. Dar în mod neelucidat, dacă priveai de jos în sus, vedeai pe tavan o proiecție holografică de cer cu nori în mișcare și raze de soare. Probabil că extratereștrii încercau să creeze o atmosferă liniștitoare pentru pământenii pe care îi răpeau pentru analize, ca să nu facă pe ei de spaimă, și să le împută laboratorul și să le păteze inventarul…

În sala aceea mare plutea discret o aromă odorizantă de ștevie și brusturi combinate cu urzică moartă. Patul rămase undeva jos, pe o gresie de oțel antiderapant, iar ei începură să plutească mai departe anchilozați de spaimă și de reumatism, în pozițiile profesional-ergonomice în care îi prinsese flama. Pe două mese chirurgicale (ca alea de la autopsie pe care nasc femeile), au fost așezați în poziție de salam de biscuiți desfoliat. Și în jurul lor au început să se strângă niște pișpirei de vreo trei metri înălțime, dar slabi de parcă crescuseră cu parizer de soia. Erau așa de slabi și livizi că li se vedea cum le curge freonu prin tuburi, iar pielea solzoasă (parcă era de mușama), era când gri, când gălbuie, când verzuie (în funcție de cum le scădea glicemia). Aveau pe ei niște salopete de tractoriști spațiali, luate pe semnătură și cizme făcute din cauciuc de prezervativ, izolate fonic și electric, ca să nu alunece pe raza tractoare. În mâini aveau niște mănuși gumate moi, găsite în pungile de bomboane Sugus, prin care li se vedeau amprentele celor trei degete lungi, dar cu manichiura la zi. Atât de lungi încât, dacă legai un fir cu plută și ac la vârful lor aveai undiță telescopică. Aveau un nas atât de subțire și finuț încât îl puteau băga chiar și în cele mai mici crăpături. Nas care atunci când nu era băgat nicăieri, se retrăgea tractil într-o husă din piele naturală care îl masca aproape complet. Gura lor era exact tipul de gură pe care și-l dorea Ufo pentru Morghit. Mică, cu fermoar, și mai ales, mută. Ochii erau mari și migdalați, ca un sutien ‘push up’ fără bretele și fără pupile. Conturul ochilor era tivit cu niște filigrane de metale rare, de la care făceau destul de des conjuctivită. Clipeau pe orizontală cu o membrană de unică folosință (o schimbau după fiecare clipit), membrană care se mișca oscilator, ca un ștergător de parbriz. Ochii lor erau atât de închiși și pierduți la culoare încât nu li se putea citi identitatea în priviri. Ce mai, erau niște entități fără identități.

În imensitatea aceea de sală era o liniște de mormânt de se auzea muzică dentară. Era Ufo și Morghit, care clănțăneau din gingii.

Morghit: – Ufole draghe, aștia o sa umblu la mațu nost ca la porc ! Da pote ca o sa are analize mai adevărat ca ale de Buburești, cu platit…

Ufo se enervă auzind-o, fiindcă Morghi alegea să aibă dreptate în cele mai proaste momente…

Ufo: – Lasă tu Morghi, că ș-așa am fost amândoi chinuiți de viață și de sărăcie. Cel puțin pe lumea aialaltă să mergem cu Business Class ! (concluzionă Ufo, mai mult alcoolist decât peesimist).

Unul dintre capetele de extratereștrii care se aplecaseră asupra lor îi trase lui Ufo un ricoșeu de dos de membru peste față de îi înmuie mucii instant. Apoi începu să râdă cu un fel de râs isteric, de ziceai că-l doare când râde. În momentul ăla Ufo era cu zmeură la gură, iar Morghit cu struguri la cur, de spaimă. Extratereștrii le montară niște senzori pe scăfârlie și le bagară câte unul din degetele alea ale lor lungi în buric. Morghit ar fi vrut cu trei palme mai jos, dar dacă se grăbeau, era bine ș-așa. I-au frecat cu sare pe burtă și le-au făcut clismă cu prenandez, ca să fixeze flora mucilaginoasă de pădure pe pereții mațelor. Apoi i-au bătut pe spate tovărășește ca la comisariat, ca să râgâie ca bebelușii. Lui Morghi i-au găsit un embrion mufat pe neuron. Așa că i l-au avortat pe o ureche.

Apoi amândoi simțiră cum îi înțeapă un junghi nou în vezică și începură să înghită porumbei și să tușească pene de emoție. În mod incurabil, când unul dintre extratereștri începu să doinească din frunză, mesajul le-a intrat direct în căsuța verbală și ei începură să înțeleagă ceea ce zicea:

Extraterestrul: – Nu trebuie să vă fie frică. O să vă trimitem înapoi, după ce vă studiem. V-am ales pe voi pentru că românii, ca populație (nu pot să vă numesc popor și nici civilizație), ni se par mai fascinanți decât alte popoare de pe Terra. V-am studiat istoria și tradițiile de multă vreme și am înțeles absurditatea lor (cum ar fi, ca să dau doar un singur exemplu, ritualul medieval de pupare a moaștelor). Dar vrem să vă  supunem și unor analize biometrice, ca să vedem dacă există o legătură directă între patrimoniul vostru genetic și destinul vostru tragic.

Și începură să le bage tot felul de senzori și furtunașe, prin toate cavitățile posibile și imaginabile. Lui Ufo i-au umplut cariile cu beton (ca să nu se mai acumuleze alcool în ele și să le sugă noaptea). La un moment dat lui Ufo i se păru că simte în cerul gurii cum îi pute coloana vertebrală. Cum naiba or fi încâlcit ăia furtunașele nu își putea concluziona.

Au pierdut firul timpului. Ce fir dom’le, pierduseră ghemul cu totul. Nu mai știau când sunt în transă și pentru cât timp vor fi treji. Pentru că se părea că există o ciclicitate între momentele când erau conștienți dar iresponsabili și cele în care erau iresponsabili dar și inconștienți.

La un moment dat, când erau conștienți amândoi cât de inconștienți sunt, s-a apropiat tot grupu de studenți asiatici de ei și unul a luat cuvântul de pe o farfurie de inox:

Extraterestru: – V-am mai vizitat și  acum mai bine de 2500 de ani și am lăsat destule vestigii pe cuprinsul întregii țări. De atunci vă monitorizăm încontinuu. Dar voi nu aveți preocuparea de a descoperii aceste urme de civilizație superioară. Iar pe cele pe care le descoperiți întâmplător le vandalizați, le jefuiți, le profanați, pentru un câștig vremelnic, distrugând urmele istorice care v-ar fi putut face să progresați (ca de exemplu situl arheologic de la Sarmizegetusa). Strămoșii voștri de acum 2500 de ani erau mai vrednici decât voi. Peste veacuri ați degenerat. Ați devenit o populație fără puncte de reper, fără orizont și neguvernabilă. Sunteți incapabili să vă autoguvernați cu succes. Genetic.

Am să vă prezint acum o scurtă configurație psihosomatică a societății românești și profilul psihologic al românului, plus câteva profeții predictibile și ușor de anticipat, ca o concluzie a testelor și analizelor la care ați fost supuși:

° ” ‘Gura Lumii’, ‘Gura Satului’, sunt noțiuni tipic românești, cu o mare influență asupra societății și a individului. Chiar și în prezent.

° La români cele mai multe convingeri se bazează pe ‘zvonul public’ și nu pe dovezile și argumentele adunate și verficate personal.

° Când un român stă pe gânduri și are dubii în alegerea unei oferte sau a alteia, nu o face pentru că are convingeri personale de apărat, ci cântărește unde ar putea profita mai mult.

° Dacă faci parte din cercul de apropiați ai românului, ești lăudat ca un erou. Dacă aparții altei sfere, te bârfește ca pe un demon.

° Tot românul își afișează cu sonoritate sentimentele sale patriotice. Dar numai până când trebuie să-și șuștină prin faptă declarațiile.

° Românul este neîntrecut în a predica altora. Când trebuie să aplice el ceea ce predică, găsește scuze și justificări.

° Românul nu se adaptează Legii, ci ‘adaptează’ Legea la nevoile lui.

° Nu are un sentiment civic dezvoltat.

° Nu are sentimentul unității etnice.

° Este mai mult individualist decât cooperant. Deși din mijlocul vostru se ridică din când în când minți strălucite, per ansamblu, sistemul vostru social nu funcționează.

° Românii ‘mari’ de azi se produc pe ecrane mici.

° Fire boemă, cu puternice înclinații interlope, axați preponderent spre a găsi ‘portițe’, ‘driblinguri’, ‘adaptări’ și ‘scurtături’, pentru a obține cât mai ușor și fără muncă ceea ce își doresc.

° Sunteți singurii de pe planetă care ați ridicat prin folclor corupția și hoția la rang de virtute.

° Aveți un caracter conservator, delăsător și neinteresat de progres. Care obține realizări doar când este condus în mod autoritar.

° Sunteți o populație de ‘comentatori sportivi’. Buni să comentați de pe margine când joacă alții pe teren. Dar dacă intrați pe teren dați cu stângu-n dreptul. Sunteți buni de gură și răi de faptă. Sunteți ceea ce noi numim ‘papagali galactici’.

° Profesional, românul este atras într-o proporție mare de domeniile prin care își poate specula semenii. În special în politică, românul este un diplomat corupt înnăscut și neîntrecut.

° Ca om de afaceri, românul atinge succesul în măsura în care poate mulge bugetul statului.

° Românul este religios în măsura în care este și societatea din jurul său. Credința lui nu izvorăște din sinceritate și nu se bazează pe puternice convingeri personale. Este mai mult superstițios decât credincios.

° Contrar părerii generale, România a atins modernitatea (în măsură în care a atins-o), nu datorită Bisericii, ci tocmai datorită împotrivirii și ignorării influenței sale. Biserica a reprezentat încă din Evul Mediu Timpuriu un sistem conservator aflat în conflict declarat cu orice schimbare aducătoare de progres.

° Din momentul în care ați început să ‘vă luați soarta în mâini’, ați apucat-o pe calea autodistrugerii.

° Ardealul și resursele lui nu vor mai fi niciodată al ungurilor. Dar nici a românilor. Ci a corporațiilor străine și a baronilor locali.

° În anii care vor veni, țara se va depopula accentuat, datorită fenomenului de emigrare în masă, iar străinii vor cumpăra bucată cu bucată țara părăsită de românii prea sărăciți ca să-și mai poată păstra moștenirile.

° Românii ajunși pe alte meleaguri nu vor încerca să închege comunități românești puternice, ci se vor strădui să se integreze cât mai rapid în noile patrii, pentru a-și pierde urma și a scăpa de rușinea de a fi român.

° România va redeveni discret ceea ce a fost în mod istoric și dintotdeauna: o sursă de materii prime și de forță de muncă ieftină pentru străini. ”

Ufo și Morghit se treziră în cârciuma satului cu câte o cinzeacă de răchie în fața lor, pe masă. Morghit o dădu peste cap cu o viteză de care Ufo nu ar fi crezut-o capabilă niciodată. La televizorul de pe perete se vorbea despre noile taxe și impozite pregătite de guvernul Ponta și despre Roșia Montană.

Morghit: – Ufo, facem ce cu relevația ast de am avut ?

Ufo: – Uite acolo Morghit, uite acolo trebuie să ajungem cu povestea asta (îi răspunse, arătând cu degetul spre televizor).

Și au fost invitați în cadrul unei emisiuni care se ocupă de românii care au fost răpiți de extratereștrii. Ufo și Morghit au prezentat toată experiența, cu lux de amănunte. Spre finalul emisiunii a intervenit telefonic însuși premierul Victor Ponta, care i-a declarat impostori ce vor doar să se facă remarcați.

« – Pentru că, nu-i așa, (continuă premierul), toată lumea știe că românii sunt un popor mai superior de felul lui și cu un potențial uriaș de invidiat, un popor care își trage seva de milenii din cei mai respectați strămoși ai istoriei universale, Decebal și Traian. Cât privește viitorul acestui popor greu încercat dar glorios, atât eu, Victor Ponta, cât și Crin Antonescu, ca viitor președinte, suntem reprezentanții tinerei generații de politicieni. Noi suntem garanții unui viitor prosper, a unei noi Românii. În care românul să trăiască demn și mândru de moștenirea sa culturală și istorică… »

Auzindu-l pe premier, Morghit a încheiat emisiunea într-un mod antologic:

Morghit: – Ioi, ioi, Ufo ! Ști ce pare rău la Morghi ?

Ufo: – Ce ?

Morghit: – Ca nu ținut stratereștrii la ei, și trimis napoi. La locu asta, la pamânt. Ca io crede la stratereștrii mai mult de cât crede politicii rumân !