ANOREXIA

O știți pe Anorexia? Slăbănoaga de pe strada Foamei, de la numărul zero. Cum, nu o știți? Bine, politicos ar fi fost să nu folosesc termenul peiorativ de ‘slăbănoagă’, dar… doar mă știți, ce naiba. Politicos ar fi fost să explic termenul ‘anorexie’ = (aversiune față de mâncare, dezechilibru psihic manifestat prin frica extremă de obezitate, care conduce la aversiune față de mâncare). Așa ar fi fost politicos. Dar de, de unde atâta politețe la un neandertal de pamfletar? Fiți și voi mai îngăduitori. Pentru că toți trebuie să trăim…

Cică mama ei, după ce a născut-o, s-a îngrășat în asemenea hal că ajunsese să își ia antidepresivele și înainte și după masajul anticelulitic. Spre disperarea maseurilor, (fiindcă mai cerea o tură celulitică, inutilă în cazul ei). La naștere, când a scos-o doctorul cu capul în jos, atârnată de un picior și a văzut-o pe mă-sa așa grasă, Anorexia nu a plâns. Dar a țipat făcându-și cruce: ” – Doamne nu mă lăsa! „

Așa că Anorexia a început să mănânce de mică. Bătaie. Fiindcă nu mânca. Și a început să crească ca și lujerul la cartoful din beci. Lungă, slabă, străvezie chiar. De fapt, era așa de slabă încât trecea lumina prin ea. Taică-so nu se ducea la plajă fară ea. O punea să stea în picioare lângă el, ca paravan, ca să-i filtreze ultravioletele. Era așa de slabă încât maică-sa o împătura și o punea să doarmă pe raftul din șifonier (ca să păstreze patul aranjat). La fiecare 30 de zile maică-sa îi desfăcea fălcile cu forcepsul iar taică-so îi îndesa mâncarea pe gât cu telu. Îi bătea amigdalele cu telu până înghițea tot, ca ficatul de gâscă. Altfel îi cădeau pleoapele de pe picioare. Oricât de mici îi cumpăra mă-sa hainele, ei tot largi îi erau. Așa că taică-so i le spăla cu betoniera, ca să intre la apă.

Coșmarul ei din fiecare noapte era că începe să se îngrașe, și simțea cum începe să o strângă plapuma. În școala generală, prin clasa a 4-a, a fost întrebată ce rău de pe planetă ar îndepărta ea dacă ar putea. A răspuns: „-Pofta de mâncare!”. Întrebată ce ar vrea ea să se facă când va fi mare, a spus că donatoare de organe. Să doneze stomacul și restul aparatului digestiv. Ca să se știe scapătă de o grijă. Dar cine să vrea organele ei deshidratate? Îi băgase cineva în cap că în Romania până și apa îngrașă. Din cauza reziduurilor. Așa că nu a mai băut apă vreo câteva luni. Doar câte o gură de apă oxigenată cu bulele plate. În rest, se hidrata cu picăturile de la transpirație. Când au vrut să îi facă analize, după ce au înfipt acul în braț (că nu găsiseră vene), au ieșit doar câteva bule de aer și niste limfă gălbejită. Au trebuit să coloreze limfa gălbuie în nuanță roșiatică cu albastru de metil, ca să poată să-i iasă și ei analizele ca la tot omul. Pe toată perioada liceului servea un TicTac pe zi. Dar leșina la fiecare oră. A și întrebat-o directorul liceului într-o zi:
– Atât de multe leșinuri cu numai două calorii?

Lui Anorexia i-a venit ciclul cu patru ani în întârziere. A refuzat ciclul să-i vină. A zis ciclul (citez integral) „- Păi la cât de anemică este asta, nici nu am cu ce să lucrez!” (încheiat citatul). Era disperată să nu-i apară celulita și să o privească bărbații ca pe un produs de carmangerie, afumat în plasă cu ochiuri romboidale. Da de unde formațiuni romboidale? Și să fi vrut nu avea cum. Fiindcă ei îi mai rămăsese o amărâtă de celulă pe ambele picioare. Medicul de familie i-a interzis prin rețetă necompensată să practice sexul. De orice fel. Adică defel. Pentru că în cazul în care ar fi rămas gravidă ar fi început să prindă forme (ceea ce ar fi echivalat cu sinuciderea în cazul ei). În plus, nu ar fi avut fetusul ce să sugă prin mațul ombilical dintr-o iască cu mameloane în loc de țâțe. Deci, dublă crimă. Și doctorul a dat în scris că el nu răspunde de așa ceva. Că de aia e de familie. Bună și cu relații în capitală.

A terminat filologia (și-a luat masteratul scriind lucrarea ‘Cu limbă de moarte’, că suflu nu mai avea în ea). Fiindcă era frumușică la față, la terminarea facultății a vrut să se facă fotomodel la ‘Casa de Modă Scheleton’ (pentru că posturi de profesoară schiloadă cu jumătate de normă întreagă nu a găsit). Dar după ce au urcat-o pe cântar au dat-o jos. Au zis că dacă rochia e mai grea decât ea, nu se va vinde.

A urmat o grămadă de cursuri. „- Ca să le am avute!” (cum obișnuia ea să spună). Până la urmă a ajuns nutriționistă. Preda ‘Principiile Alimentației Sănătoase cu Buget Redus’ la o școală de surzi. A avut succes. A reușit să convertească două surde. După note, ar fi fost premiante. Dar, din nefericire, nu au mai apucat să termine anul școlar ca să își ia premiile. Fiindcă au murit înainte, de inaniție, după doar două luni de cursuri intensive cu Anorexia. (inaniție=slăbiciune fizică extremă, provocată de o alimentație insuficientă)

Fondul Monetar Internațional a auzit de performanțele Anorexiei cu ocazia unui summit pe tema foametei în rândul țărilor românești (ținut la București). Ocazie cu care domnul Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI în România, a încurajat-o să vină în întâmpinarea românilor, scriind o carte despre tehnici esențiale de supraviețuire pe timp de criză perpetuă.

Se pare că domnul cu pricina știe el ceva despre viitorul imediat, mediu și lung al României. Ceva ce nouă nu ne-a spus, dar acel ‘ceva’ i-a stârnit mila față de români.

Încurajată de o îndrumare atât de competentă, Anorexia s-a apucat de scris. Surse guvernamentale rămase în anonimat, spun că lucrarea va fi tipărită în Occident sub patronatul Ministerului Culturii (Departamentul Pentru Promovarea Imaginii României USL-iste în Străinătate), în condiții de lux cartonat și va apărea la editura Umanitas în Impas.

PS. Din surse guvernamentale anonime am aflat că și China se arată a fi foarte interesată de carte și a comandat în avans un număr de 1,353,902,065 de exemplare. Câte unul pentru fiecare cetățean.

Aceleași surse afirmă că monumentala lucrare enciclopedică va purta titlul sugestiv, ‘Inaniția în Șapte Trepte prin Politici Înțelepte’.