OLTENII PE MARTE

Oltenii au creat o tradiție aviatică prin construirea avioanelor IAR la Fabrica de Avioane Craiova. De asta poate că ați auzit. Dar de ARCA ați auzit ? Sigur că da (pentru că și cititorii mei sunt mai culți de cât ai altora, nu numai ai lor).

Totuși, pentru aceia dintre voi cărora le-a scăpat detaliul, Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică este o organizație non-guvernamentală ce se implică în proiecte legate de spațiul cosmic. Culmea, sediul organizației se află în același oraș care adăpostește și cel  mai recent chin românesc (Oltchin). Evident, vorbim de Râmnicu Vâlcea.

Pornit ca un proiect privat (că dacă era guvernamental se ducea dracu de râpă), de un grup de tineri studenți entuziaști și ambițioși în 1999, ARCA a ajuns să fie remarcată internațional pentru invențiile sale și selectată pentru participarea la cel mai îndrăzneț proiect al Agenției Spațiale Europene (ESA), proiectul EXOMARS. Și anume, trimiterea în 2016 a unei sonde spațiale pe planeta Marte.

Pe parcursul acestui an ARCA se va ocupa cu testarea deschiderii parașutei cu care modulul spațial EXOMARIS va amartiza pe planeta Marte.

Ambițiile ce țintesc Planeta Roșie sunt mari și pleacă din cele mai variate colțuri ale pământului. NASA vrea să trimită un nou rover pe Marte în 2020, urmând ca după anul 2030 să trimită și un echipaj uman. Compania olandeză Mars One vrea să înceapă să instaleze o colonie umană permanentă pe Marte din 2023 (selecția astronauților va începe de anul acesta, iar cei selectați nu se vor mai întoarce niciodată pe Terra, trăindu-și restul vieții pe Marte). Miliardarul american Elon Musk, ce deține propria companie de zboruri spațiale, SpaceX, vrea să instaleze 80.000 de coloniști pe Marte. Iar chinezii nu se lasă mai prejos și vor să planteze legume pe Lună și pe Marte. Au reușit deja să cultive într-un dispozitiv de ecosistem artificial diverse tipuri de legume. Acest sistem le va da posibilitatea astronauților să își genereze propriile rezerve de hrană, apă și aer, în afara atmosferei terestre…

Așadar, v-ați convins că va fi greu să mai găsiți un loc liber chiar și pe Marte? Noroc că avem oltenii noștri deja infiltrați și sperăm și noi la o bucățică românească de teren pe planeta Marte. Dar pentru ca odiseea spațială românească să poată deveni realitate, a fost nevoie de eroi care să se jertfească pe altarul științei…

În urma semnării parteneriatului strategic româno-american și amplasării elementelor scutului antirachetă în județul Olt, comuna Deveselu, americanii au invitat un echipaj oltenesc compus din membri ARCA, dar și ai ROSA (Agenția Spațială Română), să simuleze o expediție pe Marte, în izolatul deșert din Platoul Colorado, ce seamănă cu planeta Marte până la dezorientare.

În cadrul Agenției Spațiale Române, maistrului sculer-matrițer Arsenie (care se ocupă de colectarea șpanului cosmic), i se spunea ‘Propulsie’. Fiindcă avea ‘avans’ și dacă îl pișcai de părțile moi țâșnea de parcă ar fi avut propulsie. El a devenit celebru printre membrii ARCA, când le-a propus să folosească pe post de parașută o blondă bine făcută. „Fiindcă (zicea Propulsie), blondele ie parașute prin definiție. Și se deschid rapid, da nu se blochează niciodată.”

În acea dimineață groasă și plină de presimțiri, Propulsie dădu buzna în biroul șefului, poreclit ‘Houston’ (porecla cu profunde conotații aerospațiale, de care șefu era îndrăgostit), și privindu-l direct cu nervul optic, răbufni:

Pro: – Șefu !

H: – Băi Propulsie, ți-am mai spus să nu mă mai iei cu ‘Șefu’? Că poate te scapi dracu și la americani, în loc să mă strigi Houston…

Pro: – Da, aaa…tovarășu Houston, știți ce mă gândii io ? Știți și dvs (nu la Deveselu mă referii, ci la dumneavoastră), că proiectele astea spațiale ie bune pe hârtie dar în realitate, e destul o celulită microscopică și…Bum! Și după aia…: „Houston, we have a problem !”. Dar pentru dumneavoastră poate fi prea târziu, știți…

H: – Da de ce îți faci mă griji, că doar e o simulare, acilea șa, pă pământ, la Colorado. Nu ie…ca să zici că ie…Mă înțelesași ? N-are ce să…alea alea…

Pro: – Șefff…uston, eu zic că nu știi niciodată în ce instalație se bagă dracu și dați ortu popii (chiar dacă ăia nu are popă)…Știți ce zic eu ? Recrutăm doi olteni de ăștia chinuiți, de la Oltchin, ajunși în șomaj pe caz de boală (de boală a combinatului). Că ăștia semnează orice contract dacă le pică ceva șunculiță. Și îi băgăm pe ei la capsulă, în programul de simulare. Să caute ei viață pe Marte în deșertu lu Colorado (mai știți ? poate chiar găsesc ceva, cu puțin noroc). Îmm ? Ce ziceți ? Așa suntem și noi în siguranță și nu ne prea periclităm sănătățurile…

H: – Băi Pro’, să dea dracii dacă nu eșți mai deștept decât scrie în CV-ul tău. Bravo, bine gândit! Ocupă-te de recruiting…Băh, ți-am spus să îți perfecționezi engleza ? Că o să fie nevoie…Eu am început deja cu tabla înmulțirii. În engleză, of horse !

Pro:  – Domnu Houston, se zice ‘of course’, că ‘horse’ e cal, știți…

H: – Lasă băi, că noi oltenii vorbim repede, și nu se înțelege…(Houston își cumpărase o pastilă ca să învețe engleză, că tabletă avea toată lumea).

Propulsie găsi doi candidați perfecți. Erau sănătoși ca două tunuri. La coeficientul de inteligență Propulsie trecu câte un ‘X’ de mână. Băieții nu beau și nu fumau. De vreo două luni, de când plonjaseră în șomaj și își cususeră buzunarele în semn de sărăcie. Se lăsaseră și de familie. Că era o cheltuială în plus, pe care nu și-o mai puteau permite.

Pro: – Attențion la mine! Băh, tu ăsta de 32 de ani. Tu o să ai numele de cod ‘Gargară’, de la cosmonautul rus Iuri Gargarin. Ințelesași ? Tu ăsta de 29 de ani, o să răspunzi la numele de cod ‘Prună’, în cinstea cosmonautului român Dumitru Prunariu. Semnați în pătrățelele astea. Banii o să îi primiți la înapoiere. Dacă totu merge strună… Ați băgat la cap ? Că vă ia mama dracu acușica!

Lui Gargară și lui Prună li s-a explicat ceva sumar, din care ei au înțeles doar Marte și dolari americani. Nici nu aveau nevoie de mai mult, atât timp cât avea să primească fiecare cei 700 de dolari americani pentru care semnaseră un contract de doar două săptămâni. Super, pentru doi cosmonauți de la Oltchin.

Și au decolat benevol cu toții. Houston, Propulsie, Gargară, Prună și încă un alai suplimentar de vreo 20 de bugetari. Trebuiau să își câștige și ei banii cumva și să viziteze America în același timp, nu ?

La sosire pe aeroport au fost preluați de către un reprezentant al NASA, și li s-a explicat că misiunea Național Aeronautics and Space Administration este de a îmbunătăți viața de aici, a extinde viața acolo și a găsi viață dincolo. NASA îi revine responsabilitatea de a proteja planeta mamă, de a explora Universul, de a căuta viață și a inspira noi generații de exploratori. Li s-a recomandat să nu pericliteze obiectivele agenției prin prezența lor. Au dat toți din cap. Afirmativ. În engleză…

Ajunși la sediul NASA, au fost primiți cu aplauze de către furnicarul de tehnicieni și grade militare și civile, care mai de care mai înalte. Gargară și cu Prună au fost preluați de către câțiva bighidii forțosi, de culoarea abanosului și echipați cu salopete ciudate. Au fost duși la pregătirea pentru misiune. Într-o cameră ce semăna cu o cameră de autopsii, două domnișoare drăguțe, amabile și cu zâmbetele plasate pe buze și peste halate,  le-au băgat în cur câte un furtun high tech, cu manometre de inox și le-au înfoiat burțile sub presiune, cu hipoclorit, ca să-i deparaziteze. După clisma asta de ultimă generație, i-au luat la polizat, dintre degetele de la picioare și până între dinți (mă rog, nu știu dacă exact în ordinea asta). I-au ras pe cap și le-au dat lustru cu DTT interzis prin lege. În cerul gurii i-au frecționat cu detergent de mașini (că alea fac spume din abundență), și apoi le-au sigilat gurile cu parafină (ca să nu fure mâncare nesterilizată până ajung în carantină).

 

Între timp, Propulsie și Houston se holbau la toată tehnologia din jur și la ordinea și disciplina cu care fiecare își vedea de responsabilități. Propulsie se așeză pe scaunul liber din fața unui imens pupitru de comandă, pentru că îl dureau varicele. Încerca să înțeleagă ce scrie în dreptul fiecărui buton. Houston se plimba tacticos cu mâinile la spate, printre rânduri, cu atitudinea unui argat  ce-și supravegea iobagii pe ogor. Brusc, începură să sune sirenele de urgență de-ți vâjâia capul pe umeri și teflonu-n gură, iar luminile de avertizare luminau intermitent. În difuzoare se auzi dintr-o dată: „Houston, we have a problem !. Oltenii ne-au lansat baliza termică pregătită pentru lansare pentru luna viitoare”. „Ce dracu or fi având ăștia deja cu mine ?” gândi Houston. Se întoarse ca fulgerat către locul unde Propulsie se topise în scaun de se scursese prin căptușeală.

Pro: – Ăăăă…Șefff…uston, mi se făcu foame de când coborârăm din avion, că îmi ajunsă glicemia-n chiloți…

H : – Lasă mă mâncatul! Tu răspunde la ce te-am întrebat.

Pro: – Păi ț’ zâsai. Mă luă foamea așa de tare, și când văzui că ăștia n-are de gând să ne dea, văzui butonu ăsta acilea, că scrie că e room service, că aduce prânzu pentru Marți.

H: – Ia să văd, fâte-n-coa! Păi măi tâmpitule, tu nu vezi că acilea scrie ‘Launches to Mars’ ? (lansați către Marte). Prânz se scrie fără ‘a’, doar ‘lunch’, iar Mars înseamnă planeta Marte, nu ziua de marți, care se scrie ‘Tuesday’ ! Firea-i a dracu cu tot neamu tău cu tot Propulsie, în ce căcat oltenesc mă băgași tu…Nu ți-am spus să înveți engleză că ne trebuie ?

Pro: – Ba da, Șefff…uston, da de unde timp ? Pentru că eu a trebuit să mă ocup singur de pregătirea plecării până în cel mai mic detaliu. În timp ce mataluță, învățai tabla înmulțirii…

 

Un tip bine făcut de statură și de vârstă mijlocie, îmbrăcat în uniformă militară se apropia de ei. Avea grade mari. Erau așa de mari că îi trăgeau cămașa jos de pe umeri, și umbla cu umerii goi, ca fotomodelele ce fac parada modei în costume de baie. Când ajunse în dreptul lor se prezentă pe românește:

– General Maior Petriceanu! (se trăgea din emigranți bănățeni ce plecaseră către America atrași de goana după aur, încă din tipul imperiului austro-ungar, dar păstraseră limba română în familie de-a lungul timpului). Am considerat că știți deja că nu aveți voie să atingeți nimic fără să fiți autorizați în prealabil. Nu înțeleg, la voi cum se lucrează într-o astfel de facilitate ?

Pro: – Păi la noi, dacă stai până îți vin aprobările, nu mai atingi nimic (încercă să se scuze Propulsie).

Gen: – Ați reușit să captați toată atenția după doar o oră de la sosire. Vă rog mult, nu mă faceți să-mi fie rușine că sunt român. Din cauza voastră NASA a pierdut un echipament de câteva sute de mii de dolari. Aspectul se va tranșa la nivel guvernamental. Așadar, vă rog: Whatever you want, DON’T ! (indiferent ce vă va trece prin cap, nu încercați). Se întoarse și dispăru, lăsându-i perplecși pe olteni.

În celălalt cadru al filmului, Gargară și cu Prună erau deja extenuați și sedați, sforăind fără vise și fără grija zilei de mâine. Pentru reușita simulării viețuirii pe Marte, lor nu li s-a explicat că vor fi duși pe Platoul Colorado din statul american Utah. Li s-a comunicat că vor fi în stadiu de hibernare pe durata zborului, fiind făcuți să creadă că vor amartiza direct pe Marte. Și că vor trebui să caute urme de apă și posibile forme de viață acolo. După o scurtă prezentare a habitaclului modulului ce avea să le țină loc de casă și masă pentru 15 zile, au fost ambalați ca sardinele, pe două tărgi și duși cu elicopterul la Mars Desert Research Station.

Au dormit ca porcii galactici, până a doua zi.

Gargară: – Prună, putoare marțiană, deșteaptă-te băh !

Prună: – Sunt deștept, sunt deștept…

G: – Uită-te pe geam și spune-mi ce vezi ?

P: – ‘In case of emergency break glass’ (în caz de pericol spargeți geamul)…

G: – Nu mă, bou dracului. Nu ce scrie pe sticlă. Ce vezi pe hublou ? Că zici că parcă ai fi de pe altă planetă…

P: – Uau, ce de loc de parcare au ăștia! Băh, da mă enervează atâta roșu.

G: – Ce băh, te crezi taur de coridă ? Cu fața asta măh ?

 

Prună avea o foame în glandă cât tot platoul Colorado. Dar toată hrana era ambalată în tuburi, folii, cutii și conserve cum ei nu mai văzuseră. Pentru că majoritatea alimentelor erau sub formă de prafuri sau în formă dezhidratată. Scria pe fiecare etichetă ce și cum dar, băieții nu o prea aveau cu străineza. Descurajat de provocare, neștiind ce să bage în gură, Prună oftă:

P: – Cum vom supraviețui noi 15 zile departe de civilizație ? Că acilea nu știu care îi mămăliga și care îi crema de ghete.

G: – Da, că tu civilizat al dracu mai fusăși. Ia și tu un tub de ăla de pastă de dinți și stoarce-l în gură. Vezi tu după aia ce fusă, ha ha, ha ha…

P: – Băi, mie îmi place salamul de cal. Că atunci când mușc din el simt cum îmi nechează-n gură.

Prună deschise o cutie și începu să ungă pasta galben translucidă peste biscuiți. Era convins că e dulceață de ciuperci. Era de fapt alifie de gălbenele pentru iritații cutanate. După cum avea să descopere mai târziu, de la arsurile și balonarea produse. Gargară a fost mai norocos. El găsise pudra de gălbenuș de ou, legumele deshidratate și crema de ciocolată. A mâncat și niște crenvuști dezosați electric.

Modulul în care locuiau era foarte strâmt. Aveau două dormitoare ca două cămări, un hol pe care nu puteau trece amândoi deodată. Duș nu puteau face decât la trei zile odată, având resurse limitate de apă. Dar asta nu îi deranja.

Înainte de a ieși din habitat luau costumele de cosmonaut pe ei și treceau printr-un pasaj de depresurizare (ca să nu contamineze planeta Marte cu bacterii de pe Terra). La întoarcere făceau același lucru.

Lor le revenea sarcina de a merge împreună în misiuni pentru a cerceta rocile, pentru a lua probe de sol cu scopul de a analiza dacă există sau nu microorganisme, sau pentru a măsura pH-ul solului.

G: – Prună, hai mă în costume, să ieșim. Că ziua-i numa ceas și noaptea-i lungă. Mai ales aci, pă Marte.

 

S-au echipat cu greu în costumele de astronauți și au ieșit. Primii lor pași pe o planetă străină. Strângeau din funduri de spaimă, de nu puteai băga un ac de cusut printre bucile lor. Lumină orbitoare. Praf roșu și bolovani maronii. Deșert cât vedeai cu ochii. Din motive de siguranță, erau amândoi interconectați printr-un tub flexibil. Gargară în față, Prună după el. Pășeau greoi și cu eforturi, din cauza greutății costumelor.

P: – Băh, Gargară, mă auzi în cășți ?

G: – Aha. Băh, fi atent pe unde calci. Poate dăm de vreo baltă, de apă, de viață, ceva. Și am scăpat. Ne putem întoarce acasă.

P: – Ce băh, dacă dăm de apă, asta-i viață ? Dacă dădeam de zaibăr, aia da. Aia era viață…

G: – Taci dracu că-mi faci poftă. Nu-mi mai aminti de zaibăr pe planeta Marte. Că dacă ne îmbătăm pe Marte, o să ne strige lumea cu degetul: ‘Martalogi’. Cel puțin bine că ne-au băgat marțipan în cutii de carton.

P: – Da de praz nu ți-i dor ?

G: – Băh, tu vrei să-ți sparg casca cu un meteorit de ăsta ?

P: – Auzi băh, ști ce mă gândii io ? Ști ce formă de viață aș vrea io să găsim ? Niște marțipoance din alea verzi, cu țâțele mari la spate, peste omoplați.

G: – De ce ?

P: – Că dacă ne invită la un dans de ăla bluz, de ăla moale așa, să le putem pipăi fără să se prindă, mă înțelesași ?

G: – De ce verzi ? Că la toată lumea i-a intrat în cap tâmpenia că marțienii trebuie să fie musai verzi.

P: – Cruduțe vrusai să zic, verzi, cruduțe așa…

 

Prună simți brusc explozia subcutanată a alifiei de gălbenele din mațele lui. Și o scăpă de parcă avea propulsie cu kerosen. Sub efectul presiunii din costumul lui, bula de biogaz oltenesc o luă pe furtun înainte și intră în costumul lui Gargară. La contactul cu unda de șoc, care îl pălmui năucitor, Gargară se întoarse brusc cu ochii roșii și în lacrimi, și strigă către Prună:

G: – Ce dracu te căcași pe tine în halul ăsta, mă dihore ? Ptiiii…firai a dracu de oltean beșinos. Că nici pe Marte nu scap de-alde ăștia ca tine…

P: – Nu fusăi eu, zău ! Mă jur pe Terra!

Gargară parcă era în stațiune. Că staționa în afara carosabilului și începuse să borască polen, pe interiorul căștii.

G: – Băh, cred că îți tre umpic de minte ca să îți dai seama cât ești de prost. Păi eu ce fac acuma, că nu pot evada din costumu ăsta ?

P: – Nu fusăi eu, ț’ zâsai. Mă și jurai…

G: – Bă cretinule, pe toată planeta asta ie doar noi doi. Deci, dacă nu fusăi eu și nici tu, atunci cine mama dracului fusă și să dusă și nu spusă?

P: – Poate ie o altă formă de viață de aia, ‘entitate extraterestră’ ce intră în costumele cosmonauților și pute urât…

G: – Băi Prună, măcar taci dracu, nu mă speria. Că acuși arunc costumu de pe mine, în plin deșert gol ! Hai înapoi la celulă, că misiunea din prima zi fu compromisă de intelighenția oltenească cu care te scăpași pe tine.

P: – Trimite vorbă la fax că avurăm ceva probleme tehnice la instalație. Posibil cauzate de extratereștri.

 

Într-o zi chiar au avut probleme cu fisurarea țevii de evacuare de la veceu. Și de frică să nu se depresurizeze prin găurică, Prună lipi rapid guma de mestecat ce o avea în gură. O reluă la molfăit numai după ce Gargară aduse sulul de tifon din trusa de prim ajutor și bandajă țeava.

Dar astfel de situații de maximă extremă sunt inerente în cadrul misiunilor de o complexitate atât de complexă…

 

Zilele începură să semene unele cu altele. Grămezile de bolovani cosmici se tot strângeau în capsula lor, dar nici urmă de apă (că nu mai plouase de nici nu mai țineau minte de cât timp). Cât despre urme de viață, ce să mai povestim. Doar urmele lor. Dar parcă aia era viață ? Cei doi astronauți începură să se plângă că dolarii americani se câștigă greu și că mai bine pe șomaj la Râmnicu Vâlcea, dar ești liniștit.

Ca să li se mai ridice moralul, li s-a comunicat prin radio că cele 15 zile petrecute pe ‘Marte’ nu sunt considerate detenție (deși au un regim asemănător). Ci au ca scop popularizarea misiunilor spațiale în rândul românilor. Ca să se obișnuiască și românii, în teren, cu tehnologia specifică exploatării Planetei Roșii. Fiindcă dacă românii o să își vândă toți terenurile la străini, ei vor trebui să se mute apoi pe Marte. Și trebuie deprinși cu amartizarea din timp.

Lui Houston și lui Propulsie li s-a interzis prin decret prezidențial apropierea de baza militară americană, pe o distanță de 5 kilometrii de raza comunei Deveselu. Pentru evitarea declanșării accidentale a celui de al 3-lea război mondial (au explicat sursele diplomatice americane).

 

În cea de a 13-a zi din cele 15, Gargară se ridică din aplecăciunea de pe teren și strigă triumfător:

G: – Erica ! Am găsit! Am descoperit !

P: – Băh, Arhimede o strigat Eureka, nu Erica.

G: – A lui era grecoaică. A mea îi unguroaică.

S-au întors în fugă la bază și gâtuiți de emoții și de echipament, oltenii au ridicat NASA în picioare a doua oară:

G: – Alo, Houston, mă auziți ? Alo, alo, Marte către Terra, Marte către Terra…

H: – Aici Houston de la Râmnicu Vâlcea! Vă auzim. Raportați !

G: – Misiune îndeplinită. Am găsit viață pe Marte! Ba mai mult, cred că am găsit chiar veriga lipsă pe care o căutau darwiniștii pe Terra…

P: – Păi spune-le mă odată, că și eu vreau să aflu (se impacientă Prună).

 

La sediul NASA era așa o liniște și suspans încât se auzeau microbii cum infectează persoanele cu imunitatea scăzută. Să fi descoperit oltenii ceea ce atâția alții nu reușiseră înaintea lor ?

– Ok, Mars, we got you! Just say it, for God’s sake ! tună o voce baritonală de baștan american.

Cu mâna tremurândă de emoție, Gargară se apropie de camera de filmat și,  apropiindu-și degetele strânse în jurul a ceva minuscul, erupse cu emfază:

G: – Doamnelor și domnilor, un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire. Iată, cu umilință vă prezint la picioare, Gândacul de Colorado !!!

 

 

Damblarin