REUNIUNEA DE 40 DE ANI

Puțini sunt cei ce-l cunosc sau recunosc. ‘Gratie’ i se spunea datorită faptului că încă din prima zi de detenție începuse să taie una din masivele gratii de fontă turnată în stil gotic, de la geamul celulei. Cu ață de tăiat mămăliga.

Fiu de partizan ce se retrăsese în munți așteptând venirea aviației americane pentru stropirea cu DTT a comuniștilor ( gândaci de Colorado încă nu aveam), Gratie poseda un spirit îndârjit și o voință de fier. Beton-armat. După 25 de ani de dat pe strună cu ața de mămăligă, exact în ziua în care gratia cedase, l-au eliberat. Că-i expirase pedeapsa.

Cum a ajuns el acolo? Pe vremea aia se putea ajunge destul de ușor. Trimisese o scrisoare către postul de radio Europa Liberă, în care elogia (printre altele), în termeni extrem de preciși, unele realizări mai puțin cunoscute ale „Epocii de Aur”. Pentru ca istoria să nu se repete el abordase în treacăt și cu acuratețe aspecte legate de tehnicile novatoare de continuă îmbunătățire a productivității muncii…

La ‘Canal’ de exemplu, efectul secundar al acestei productivități înecase un convoi întreg de camioane (cu șoferi cu tot), când unul dintre taluzurile insuficient consolidate a alunecat sub ape…Exemplara mobilizare și perfecta organizare ce caracterizase un alt proiect faraonic, ‘Casa Poporului’, a fost deasemenea pusă-n plic (că voia Gratie să vadă cum se aude la radio)…

Și uite așa au aflat și el și SECURITATEA de la Radio Europa Liberă că muncitorii beți care se ascundeau pe fundul monumentalelor cofraje (pentru a trage un pui de somn), erau îngropați de vi când trompele elefanților ce pompau beton începeau să borască cu râvnă…(chiar se întrebase Gratie dacă nu cumva Ceaușescu citise ‘Manualul Zidarului Profesionist’ scris de Meșterul Manole, ediția bilingvă  Româno-Maghiară, pentru urbaniștii din secuime). Și pentru că se lucra pe principiul de la Turnul Babel, nici o echipă nu se putea înțelege cu cealaltă, nici un inginer sau maistru nu avea planurile de detaliu conforme cu ansamblu, nimeni nu știa exact ce face celălalt…oamenii aceștia figurau ‘fugiți peste graniță’…Nimeni nu a mai știut nimic despre ei.

Trecuseră anii și viața, cu cea mai zemoasă felie a ei, pe lângă el. La vârsta de 80 de ani încă avea vi în minte imagini care nu-l lăsau să doarmă. Cu el în posturi inedite. Ba sculptând statuete budiste în săpun marca ‘Cheia’, ba păstrându-și vigilența când regla apa la duș (că robinetele erau montate jos)…ba curățând grămezi nesfârșite de cartofi și tăind stive întregi de bușteni cu un topor tocit în gură mai rău ca o sapă, ba confecționând trandafiri în mânere de plastic pentru bricege ce se deschideau dacă apăsai pe buton…etc, etc. Erau amintiri de care ar fi vrut să scape, dar ele se țineau scai de el ca un securist în misiune de filaj și supraveghere…

Pe aleile din Cișmigiu lumea pestriță se perinda încoace și-ncolo. Un domn care după vorbă, după port, aducea a pensionar de elită, se apropie pe nesimțite de Gratie și cu un zâmbet arogant, de superior, îl abordă :

– Gratie ! Mă bucur să te văd. Ce bine arăți. Parcă ai fi viu !

Gratie înmărmuri, și fără  să-și dea seama țâșni în poziție de drepți:

– Tovarășul Maior !!!…

– Lasă ,mă …tovărășeala…Asta a fost pe vremea…odiosului…La toți ne-a fost greu…Acum sunt doar un bătrânel simpatic, ca și tine…Mă rog, poate un pic mai rasat, că eu mi-am projetat tenul de ultraviolete de când mă știu. Spre deosebire de tine, care eșți mai…trecut…prin viață. Hai, revino-ți, trage aer în piept, pe loc repaus și așează-te cumințel la loc ! După ce-și aruncă eșarfa pe spate cu o eleganță studiată, de tip ‘Botezatu’, se așeză și el.

‘MAIORUL’ era un personaj sinistru, care dădea fiori reci pe spinare chiar și celor apropiați. Nimeni nu-i cunoștea adevăratul nume (dacă avusese vreodată vreunul). Nu avea trecut palpabil. Venea din negura timpului și se scurgea la fel de misterios spre viitor. Nimeni nu știa dacă rangul său era doar de maior sau era mai mult o legendă. Dar cadeții îi mai spuneau și ‘Matca’. Fiindcă crescuse nenumărate generații de ‘culegătoare’ de informații și decizii. Pe unele dintre aceste albinuțe le antrenase atât de bine, că ajunseseră capabile să zboare la o înălțime pe care nici măcar Ceaușescu nu o cunoștea. Ceaușescu se stinsese de 20 de ani, dar el încă continua…Și în prezent ca și atunci, nu locuiește mai mult de o zi la aceeași adresă…

– Măi Gratie (reluă Maiorul firul discuției), permite-mi să te apelez tot ca acum 40 de ani, fiindcă numele Dizidentu nu-mi place cum sună nici măcar acum…Tu știi că mi-ai dat enorm de gândit în toți acești ani ? Păi la câte radiații am băgat noi în tine tu trebuia să fi mort de mult. Dar tu pari mai bine conservat decât o mumie egipteană. La câte ți-am băgat noi în mâncare…și nu mă refer la bromura care se servește în armată (pe care am introdus-o în secret chiar și la popota generalilor – ca să nu devină prea potenți, înțelegi…nu ? ). Ci mă refer aici la substanțe experimentale pe care le foloseam într-un program de cercetare în comun cu Moscova, Beijing, Phenian…Cum ar fi…dar să nu intrăm în informații strict secrete. Și tu tot nu crăpai mă ! Chestia asta m-a făcut să încep să am îndoieli, ( fiindcă trebuie să recunoaștem că are și ateismul scăpările lui), dacă nu cumva tipul ăla de sus…sus, sus…sus, sus, sus de tot…chiar în capul ierarhiei…cum îi ziceți voi ? Uite ce lapsus am…a, da, dumnezeu ! Dacă nu cumva chiar există mă ! Fiindcă tu ai dat peste cap toate testele de laborator. Tot ce cunoștea chimia și fizica la un loc, nu putea explica cazul tău. Tocmai de aceea am pus să fii urmărit după eliberare încă 15 ani. Până m-am convins că ești într-adevăr un proiect ratat și nu mai prezinți nici un interes pentru cazuistica de profil. Din momentul ăla te-am lăsat să mergi la pescuit fără însoțitor și ți-am demontat camera ascunsă în mulinetă. Era păcat să ruginească, că era de cea mai bună calitate (made în China). Apropo de echipamente…și acum mă amuză când îmi amintesc…Ți-am dotat celula cu echipamente de supraveghere și control cum nu a adus în România nici Michael Jackson…Dar tu ai fost o belea încă din prima zi. Am mutat microfonul în chiuvetă – tu ai transformat-o în pisoar…’reglam’ flotorul la veceu – tu trăgeai apa încontinuu… ți-am ‘căptușit’ gulerul la veston – tu ai început să izbești cu el de toți pereții după țânțari imaginari… am băgat camera de filmat în nasturi – tu te încheiai cu sârmă…’dotam’ becul – tu citeai la lumina lunii…ți-am ‘capitonat’ salteaua – tu o țineai la ușă și dormeai direct pe ‘ țambal’…Când ți-am băgat ‘serul adevărului’ în terci, tu te hrăneai cu gândaci. Până și medicamentele pe care trebuia să le iei pe cale orală – tu le-ai luat în scris…Ne-ai înnebunit Gratie la un moment dat ! Cheltuiam pe lună cu tehnologia de supraveghere și control de la tine din celulă cât aveau alte penitenciare bugetul pe un an întreg !

Știu că ți-ar fi plăcut să cunoști toate detaliile astea atunci, dar eu ți le pot spune numai azi…Și-mi mai amintesc că nici nu ne beam cafeaua până nu făceam pariurile. Venea fiecare cu un pronostic : ‘de câte ori o să i se rupă  ața lui Gratie azi ?’ Și ajunsesem să te cunosc atât de bine că aproape eu câștigam tot timpul …

Tineretul se foia alene prin Cișmigiu, valuri, valuri. Maiorul se întoarse brusc către interlocutor și exclamă :

– Gratie ! Uită-te-n jur !

– Ba să nu mă mai înjuri Maiorule!!! (explodă Gratie), că destui bocanci în gură și înjurături am încasat la interogatoriile tale  timp de 25 de ani !!!…

– Gratie ! M-ai speriat mă ! Respiră ! Ia loc. Uită-te prin împrejur, am vrut să spun…Nu la domnișoara aceea cu fițe și fustă scurtă, ce plimbă pudelu’, Gratie ! Că ai trecut de faza asta…Privește tinerele generații care se plimbă pe lângă noi. Crezi că ei știu cine sunt eu ? Sau cine ai fost tu ? Sau pentru ce ideal ți-ai sacrificat tinerețile ? Sau cum se pronunță corect: ‘Ceaușescu’ sau ‘Elena’ ?…  Spune-mi, asta e România pentru care ai luptat ? Asta e ‘Europa Liberă’ în care ți-ai dorit să ajungi ? Pentru că, uite…le ai mă ! Pe amândouă ! Dar ce folos…?!!…Sper că ai ajuns să înțelegi după atâta amar de ani că ‘Ideologia’ și ‘Regimul’ sunt chestii relative, Gratie . Întotdeauna vor exista două grupuri. Atât. NOI (o elită – care controlăm totul)  și VOI (mediocrii și mulți – cei ținuți în lesă) . NOI ( cei care deținem resursele și mijloacele)…VOI (cei care doar le utilizați ca să trăiți). Tu crezi că Democrația e cu adevărat ALTCEVA decât Comunismul ? Poate, cu mici excepții iluzorii, pe post de opiu pentru mase Gratie ! Așa a fost în toate epocile istoriei, sub toate formele de guvernare. Modificarea formei și a culorii a fost doar pentru crearea iluziei de schimbare ! În  rest…”Pleacă ai noștri…Vin ai noștri”…Toți eroii care s-au sacrificat pentru a  schimba ceva (așa ca tine), nu au schimbat decât nuanțe. Și nu s-a meritat…

…Se însera și vântul începuse să adie tomnatic și rece… Gratie nici nu sesizase când Maiorul se evaporase. De abia se ridică în cârjă, opintindu-se de bancă, când pe fața-i brăzdată de riduri trecu o undă de satisfacție interioară ce-i lumină privirea, o lumină ce parcă izvorâse din cele mai adânci unghere ale ființei lui. Un gând pe care l-a purtat tainic cu el toată viața. Gândul că într-o bună zi, Maiorul avea să fie contrazis de către cineva la care el nu avusese niciodată acces. De către tipul ăla…de sus…sus, sus…sus, sus, sus de tot…chiar în capul ierarhiei…Cum îi ziceți voi ?…Uite ce lapsus am…Ptiii…și doar l-am avut pe limbă…