DIPLOMAT DE BRUXELLES

Am  cunoscut odată un tip care a avut o copilărie vitregită. Știa că s-a născut dintr-o mamă și un tată mai mult din convingere, că nu i-a cunoscut niciodată. Predispoziția spre apicultură la el se pare că era genetică. Auzi-se de la alții că tat-su răspundea la apelativul ‘trântoru’, iar matcă-sa își împrospăta spermateca din cinci surse diferite. Deodată.

Așa că săracu nu a vut de unde să sugă lăptișor de matcă, pardon, de maică,  fiindcă el a fost crescut la o…mănăstire de taici. Ăștia au pompat în el lapte de oaie invertit (rețeta de mănăstire) : 25 procente zăr, 25 bomboane agricole (căcăreze), pe post de supliment proteic, iar de restul, până la semnu de pe halbă…votcă. Numai așa reușeau să-l  liniștească, fără ca să-i schimbe scutecele. În timpul seminariilor îl țineau sub catedră în coșul pentru pisici, iar în timpul intonării slujbelor, sub amvon. Parohu stătea cu deștu mare de la dreptu în gura lui, pe post de biberon.Ca să nu sforăie. De rămăse-se bietu părinte cu deștu ascuțit și fără unghie, (de nu mai poartă șlapi, de rușine, până în ziua de azi).

Și uite așa…se balona el într-un an cât alții în zece. Iar de la începuturile astea timide, în care plângea cu muci oridecâteori  taicii mai tineri îi subtilizau din fructoza rusească, a ajuns mare. Da’ mare dom’le ! Procuror. Că procura voturi pentru candidații care nu aveau stocu parlamentar minim garantat. Mai o fentă…mai un dribling. Deprinderi ce le dobândise încă din copilărie când fugea în zigzag prin prisaca mănăstirii cu un guler de albină carnica în valoare de vo doo kile, pe gâtu gol (că obișnuia să fure miere prin urdiniș cu cheia aia lungă de la beciul  unde își ascundea parohu siropu de tuse). Și a ajuns tehnocrat. Se ocupă de impresiile artistice în probleme de agricultură pe relația cu…UE. De aici și până la Bruxelles nu a mai fost decât un pas. Diplomatic. Că pasul ăsta e așa de mare că ajungi cu unu de la Bucale la Bruxelles. A fost delegat „Atașat Cultural” al Ministerului Agriculturii de pe lângă Silozul cu Borhot Bio din Bruxelles.

Întâmplarea face să mă întâlnesc cu el într-o parcare întunecoasă,  unde forța portiera unui BMW seria 7 (pe motiv că își uitase cheile înăuntru). Bucuros, profit de ocazie și încep să-i turui despre problemele apiculturii românești…(între timp el ajunse-se la a doua mașină pretextând că, cheile lui nu erau de găsit dar cele doo casetofoane ce i se lipiseră de mâna semănau izbitor cu ale lui, deci – nu aveau ce să caute acolo…).

Am încercat  să  continui dar el se întoarse brusc și luînd un aer de importanță diplomatică fredonă răspicat:

– Toți românii ar trebui să înțeleagă că dacă nu ne ajutăm singuri nu o să ne ajute nimeni ! Aceasta este misiunea mea diplomatică aici, să conștientizez Europa că avem această nevoie urgentă ! Apropierea de un merțan kompressor îi captă atenția integral.

-Totuși…( interveni eu), nu ai putea susține cauza apiculturii românești ?

Mi-a promis că dacă nu va fi reținut (de poliție sau de alte însărcinări diplomatice de maximă urgență), va ridica problema la primul miting al fermierilor crescători de vite, belgieni.

Apoi, cu o mișcare surprinzătoare, se-ntoarse din nou către mine și luând o mimă de politician preocupat exclamă :

– Știi, cred că ai dreptate. E mare păcat că în ultimi ani nu s-a făcut lobby politic pentru sprijinirea exportului românesc de mătase. Ai habar cu cât a scăzut producția de mătase din această cauză ?

Am rămas interzis:

– Păi…(îngăimai eu buimac)…albinele nu produc…mătase ! De chestia asta se ocupă niște viermi…

– Să nu intrăm în detalii irelevante și polemici neconstructive (mi-o reteză el pe un ton autoritar). Continuă explicându-mi că el nu face discriminări între lighioane și că de când e la Bruxel a dobândit o mentalitate europeană. Deci, nu mai e rasist !

Se întoarse și plecă. Pe jos. Fiindcă nu-și aflase cheile nici în merțan dar se consolase cu un mobil de ultima generație. Firește.

Am plecat și eu cu un zâmbet amar în colțul gurii (că atâta mi-a mai rămas, un colț, în spate de tot, cu care mai zâmbesc din când în când ), și mi-am scuipat în sân (că pe jos nu era civilizat ), zicându-mi :

– Ptiii…da ști ce-i culmea? Că individu ăsta chiar avea dreptate !

Damblarin