Făt Frumos (și Verde Împărat)

A fost odată ca-n povești (hai de două ori), de mult, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit…Pe vremea când puricii erau potcoviți cu potcoave de 99 de ocale la un picior și guvernele nu treceau de moțiunea de cenzură…Într-un tărâm miomitic, cu poalele înconjurate de Carpați…

Coabitau în respect și teamă reciprocă un împărat bun și o împărăteasă bunoacă. O duceau bine având în vedere epoca. Nu erau vasalii nimănui. Pentru că trăiau dintr-o agricultură de subzistență și nu aveau nevoie de împrumuturi de la FMI ca să poată plăti pensiile supușilor lor. De fapt, nici nu aveau nevoie de pensii pentru că bătrânii mureau pe cale naturală la 40 de ani de ciumă și gingivită.

Împăratul era tare fălos (adică cu falusul gros) și se bucura de toate privilegiile feudale. Oridecâteori punea ochii pe câte o minoră din împărăția sa (toate minorele din împărăția sa se numeau Mioara), acestea se balonau împărățește și sfârșeau prin a naște ceva de viță nobilă de butuc și os domnesc din dudă de ‘flori de nu mă uita’. Și uite așa se umplea țara de feciori cu nume de flori, cu paloșul gros și pieptul păros.

Cu regatele vecine și prietene întreținea relații diplomatice de stimă reciprocă și intense schimburi comerciale. Ai lui făceau trafic de carne vie cu mioare și brânză, iar ceilalți culisau cu mac și vinuri botezate. Așa își acopereau reciproc viciile de bază.

Dar împărăteasa era mai grea de cap și nu pricepea că împăratul voia ca ea să facă un copil din flori și cu el, ca să aibă un moștenitor. Și uite așa, el o tot pedepsea cu sceptrul împărătesc și cu speranță, până împărăteasa făcea roșu-n gât de la transpirație. Într-o zi ea s-a enervat și a plecat.

– Un’ te duci fă ? o întrebă împăratul .

– Să făt frumos ! răspunse ea .

Și uite așa a venit Făt Frumos pe lume. Dintr-un calcul și un regret. Calculul politic a lu tat’su și regretul maternal a lu mă-sa, că de acum o să-i atârne țâțele ca păstăile de fasole oloagă și o să i se lățească fundu ca la o latifundiară.

Nu mică i-a fost mirarea dar mare i-a fost bucuria împăratului când a văzut că și acest Făt Frumos seamănă cu el la fel ca și ceilalți feți.

Dar Făt Frumos habar n-avea. El doar creștea într-un an cât alții-n zece. Cânepă indiană în ghivece, ciuperci halucinogene în beciuri și plante etnobotanice în acvarii.

Timpul zbura necontorizat, dar efectele secundare ale trecerii lui se oglindeau în împărăție pe moacele celor prezenți.

Făt Frumos a ajuns dintr-un tânăr mucos și cu caș la gură într-unul adolescentin, plin de coșuri princiare pe față și de pete la prohab.

Într-o zi împăratul îl chemă în audiență și îi zise :

– Bă, Fătule ! Fain ești ! Da’ dacă nu te duce capu să faci și tu un IT sau o medicină veterinară ceva (că s-a umplut țara de vaci), măcar înscrie-te la o politehnică (că astea se caută-n străinătate). Chiar și la FeFe (la Fără Frecvență)…Numa fă ceva. Că eu și cu mă-ta ne vom retrage la un moment dat către tărâmul tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte. Și va trebui să devi tu împărat peste regii ăștia mai micuți, care sunt vasalii noștri în împărăție. Dar mă tem că Zmeul o să-ți înhațe majoritatea parlamentară după plecarea mea și nu o să poți continua reformele pe care le-am început eu (Zmeul era liderul opoziției și se aliase cu lidera minorităților pădurii, Muma Pădurii).

Făt Frumos s-a înscris la Fără Frecvență prin neprezentare. Dar de atunci încolo toți îl strigau FeFe.

Se părea că viitorul politic a lui FeFe era incert. Avea nevoie urgentă de alianțe. Dar cu cine ? Până acum el se aliase ba cu una, ba cu alta, ba cu amandouă deodată, într-un  parteneriat politic numit ‘menaj a troa’ de circumstanță.

Așa că FeFe se hotărî într-o bună zi (ce urma după o bună noapte), să plece în recunoaștere internațională cu intenția de alianțe și cu calu.

Și plecă el dis de dimineață, zi de vară până-n seară, peste 7 munți și 7 văi…până când își zise :

– Băga-mi-aș picioru în el jogging. Mai bine mă întorc după cal (de care uitase), că deja îs plin de bășici în teniși și de opărituri în boxeri. Și s-a întors după cal. Mare greșeală. Mai bine se întorcea în fața lui. Fiindcă calu când l-a simțit (de emoție că o să-l ia și pe el în străinătate), l-a împroșcat cu  o cufureală de parcă păscuse lucernă cu Danone rece de la frigider…

A mai întârziat o zi, până a scăpat de tot bronzul artificial în strop, cu care îl dăduse calul emotiv.

Nu dispunea de buget pentru înarmare și pentru un buzdugan de ultimă generație, așa că și-a tras o ghioagă cu baterii și au purces din nou peste cele 14 elemente de relief menționate mai sus.

Joi spre seară au ajuns pe tărâmul secuiesc. Din mijlocul lacului format de la înfundarea canalelor și eruperea apelor menajere sub formă de fântâni arteziene, se ridica un spațiu locativ de castel construit sub formă de vilă ilicită.

Traversă lacul pe burta calului (fiindcă acesta înota pe spate).Verde Împărat îi ieși în întâmpinare:

– Mei Fet Freomeos, am auzit multa de tine, da nu vazut bine. Bun sosit la mine.

– Bine te-am găsit voinicule ! (îl salută diplomatic FeFe). Am venit cu treabă…Cu treaba aia de care te tot ți tu mândru, cu bilingvele…

– Uit cum focem : este un Miuma Padurii ce ieie la noi tot al noua plus un copil. Tu face Miuma Pădurii piere pe limbu lui, noi no mai faci gargaru de limba nost. Ez jó ?

Și se legară prin juruință să fie frați de cruci. Își făcură cruci cu schimbu (FeFe i-o dădu pe aia ortodoxă iar prințul cel verde pe aia reformată).

Baba forestieră lucra numai schimb de noapte fiindcă avea tenul sensibil și nu suporta arsura soarelui. Bătu la miezul nopții cu capul în poarta castelului. FeFe deschise poarta. Muma Pădurii arăta ca o vedetă de la Hollywood cu operație estetică nereușită (cu pleoapele, urechile, buzele și bărbia căzute într-o parte și implantul de păr, năpârlit și găurile rămase la vedere).

– Ce politica mea vrei ? o întrebă el scărpinându-se la ghioagă.

– Oooo…dar ce prospătură frumușică avem noi aici, zise baba. Mămica ta știe că nu dormi la ora asta ?…Ce voiesc ? Păi ia să vedem…dacă tot ești aici, aș dori un ‘full body massage’. Ești drăguț să mă servești, că mă cam grăbesc ? îl luă hoarca la mișto pe FeFe, în timp ce începu să se ridice în picioare și în văzduh. Era atât de mare încât făcea umbră la un hectar de porodici și curechi, la un loc. FeFe înghiții în sec și făcu rapid un calcul al ariilor și triunghiurilor. Îi dădu un rezultat îngrijorător și cu zecimale în metrii pătrați.

– Masajul ăsta corporal complet, îl vrei pe tot dintr-o dată sau să ți-l dau în rate ? încercă el o negociere a termenilor .

– Cash și dintr-o dată, (rânji bestia). Că am memoria scurtă și nu rețin în rate…

FeFe cuplă ghioaga la baterii și la foc automat în așa hal încât ‘Big Mama Forest’ nu rezistă nici măcar la preludiu și o tăie de nebună peste peisaj, lăsând o urmă adâncă cu ulei de masaj.

FeFe plecă din nou pe cale (pe cale diplomatică), către necunoscut și către pădure. În adâncul mijlociu al pădurii  dădu peste un bordei de vacanță cu termopane, parabolică și celule fotovoltaice pe acoperiș, pentru captarea curentului din apa caldă. În partea din terasă ce dădea spre terenul de golf, stătea întinsă pe un șezlong o bambină fatală cu fața ovală, ce tricota un ciorap pentru când va veni Moș Gerilă. Când o văzu, lui FeFe începu să-i pice cu hodoronc-tronc.

– Tu ești Făt Frumos din Lacrimă ? trecu ea direct la subiect .

– Nu. Ăla e altul. Tata de câte ori câștiga câte un război după ce siluia câte o domniță, după (ca să fie iertat de păcate și să facă loc la altele) ridica câte o mănăstire. Care-i purta hramu… De aia a ajuns tata ctitor de mănăstiri. După ce a terminat partida de ‘full contact’ cu tipesa aia, tata a lăcrimat o luna de dor, (de câte ori se ducea în tufe să ușureze vinul). De dor să-i treacă. Că i se constipase sceptrul împărătesc de abia mai storcea câte o picătură. Mai mult pișa pe ochi de durere. A zis : „Lui ăsta să-i puneți numele Făt Frumos, ca și la ceilalți, dar în plus și prenumele Din Lacrimă. Că prea ustură”. Așa că eu sunt Făt Frumos zis pe scurt FeFe.

– Cu sau fără lacrimă, tot un Făt Frumos ești (flirtă ea cu stil). Apropo, pe mine mă cheamă Ileana Cosânzeana. Cu ce te pot futila ? Adică, cu ce pot să-ți fiu utilă ?

– De-a cui ești ?

– Eeee…’coool…și euuu…Ecologistă. Tai frunze la minoritățile pe cale de dispariție. Dar dacă îmi promiți să mă iei pe bara calului tău, o să te învăț cum poți să o învingi în parlament pe mama, Muma Pădurii.

– Scuipă tot baby ! o încurajă FeFe.

– Atenție, mama are două urne de vot. Una cu bile albe pentru ea și alta cu bile negre pentru adversarii politici. Dacă le schimbăm locul tu o să ai numai voturi  ‘pro’ iar ea o să ia numai voturile cu ‘veto’, indiferent la câte mâini se votează în sală. În felul ăsta câștigi majoritatea parlamentară fără bătăi de cap.

„Deșteaptă bambina,(gândi FeFe). Pun pariu că nici Eminescu nu s-a gândit la faza asta.”

Când sosi jivina pădurii FeFe continuă tratamentul geriatric și începu să o împacheteze cu nămol. În rate. Până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la țâțe (pe care nu le-a putut ambala pentru că erau prea mari și nu încăpeau, așa că le-a întins la uscat pe tot cuprinsul terenului de golf). La urmă i-a aplicat și o lobotomie cât l-au mai ținut bateriile, ca să nu mai aibă soacra gusturi ciudate și pretenții paranormale în veci.

FeFe și Ileana Cosânzeana

 

O luă pe Cosileana pe bara calului, așa cum promisese. Ea se mulă pe pieptul lui ca un sutien de spandex și ca o urticarie.

– FeFe, la pieptul tău simt siguranța și sexul protejat (suspină ea) .

– Mai așteaptă și tu un pic, că nu-s hun să o fac din goana calului, ce ghioaga mea…(zâmbi FeFe cu coada ochiului calului).

Korcike cel verde îl primi cu recunoștință și cu polinco. Dar cu toate astea avea cearcăne-n privirile de deasupra buzelor.

– Acu ce mai ai frate ?

– Mei Fe Fe. Tu acum gasit una bun. Io gasit și io, cu mult timp, no acuma. Când vazut la el che freumos este, am scapat glicemia-n chiloț, mei. S-a umflat chiloțu de ioi, ioi, Iștenem. Umblat dupe aia cracanat de no putut pune cur pe cal, mei.

– Păi ? Era scumpă de nu ți-ai putut-o permite sau ce ? întrebă curios FeFe .

– No, mei. Este fatu lu Genaro. O mafiot italian che vânează iele, zâne și  Fatu Morgana prin paduri de arame și le vinde la arabi. Nom putut fure fatu la el, mei. Da dache tu face asta pentru min, che fure fatu, io nu mai cere otonomie și universitat Babeș-Bolyai în limbu moghioroș.

– Nem tudom moghioroș. Tudom româno, că suntem mai mulți bă și am fost primii, (îi explică FeFe pe limba lui). M-oi duce să ți-o fur, dă-te-n…leagăn, măi secuiule. Că ce drac să fac dacă m-am făcut frate de cruce cu tine. Dar dacă tot renunți la autonomie, hai, fie, treacă de la mine…

– Korcike !

– Igen ?

– Ai grijă de Cosinusa până mă întorc eu. Vezi că astea, din naștere, îs lascive rău și se plictisesc repede. Nu o lăsa să se răcească. Ține-o în priză până mă întorc …

– Ighen, te bolond vagy !

Și dus a fost.

Fata Genarului îl aștepta la geam (că primise SMS de la Korcike). FeFe intră în casă și văzu pe pereți poze cu Genaro și calul său pe când luptau în Afganistan. Genaro avea un cal gen Aro. Nu arăta cine știe ce dar puteai ara cu el. „Cu hârbu ăsta de cal nu are cum să mă prindă” gândi FeFe. Și au încălecat pe o șa…

Genaro

 

Dar FeFe se înșelase în privința calului lui Genaro. Acesta era un Transformer. Doar pe dinafară arăta gen Aro. Pe dinăuntru arăta gen Ferrari. Așa că Genaro l-a ajuns din urmă, l-a deposedat de colet și a dispărut în văzduh ca un Tarom în picaj liber. A doua oară l-a deposedat de balon la fel de elegant și l-a amenințat cu Cosa Nostra dacă se mai întoarce.

– Băi, da ce fel de gloabă ești tu de face calu lu ăla ce vrea cu tine ? răbufni FeFe .

– Păi pe mine mă adapi numai cu motorină de aia scumpă cu apă, de la Petrom. Pe când ăla bea numa kerosen cu lămâie.

– Kerosen cu lămâie pe dracu. Problema este că pe tine te cheamă Logan și pe ăla îl cheamă Ferrari. Când o să ajung în țară am să dau un decret să strângă toate gloabele astea ca tine în ‘Programul Rabla’. Mă gândesc că măcar la mezeluri sunteți buni…

Inventivitatea miomitică nu se lăsă prea mult așteptată și FeFe puse mâna pe telefon și îl sună pe Ion Țiriac :

– Ioane, FeFe la telefon. Sunt băgat în rahat până-n gât. Și nu e de ăla turcesc. De data asta e de ăla secuiesc. Am nevoie urgentă de un mijloc de tracțiune-împingțiune cât mai rapid, ca să pot scoate din Italia un transport vital pentru securitatea națională. Da. O brunetă care l-o căpiat pe Verde Împărat. Da, da…Nu. Lui îi plac astea peninsulare că zice că îs U De Me Re- u…Da mă, știu, ar trebui să mă duc la baba aia hârcă , ca să îi pasc iepele noaptea…Și ea o să încerce să îmi tragă capu-n țeapă, da io-s mai șmecher și până la urmă ar trebui să mă aleg cu un murg cu 7 inimi…Clasic. Dar nu am timp, că îs pe scenariu cu buget redus, înțelegi ? Țiriac, hai nu mai țârâi. Fi și tu patriot și pune-ți mustața la bătaie. Fi mândru că poți contribui și tu la stoparea maghiarizării forțate a secuilor, mai mult decât s-a făcut deja. Că rămânem fără pădurile din Harghita și Covasna. Da. Și dacă faci treaba asta, îți…vor doini codrii cei pustii…Și apoi toată țara…

– Hai lasă gargara ! i-o tăie scurt Țiriac.

Dar l-a dotat cu o bestie pe două roți și 8 viteze japoneze în V (de la Vendetta). Pe monstruozitate o chema Suzuki Hayabusa. Deci, s-a întors a treia oară. Fata Genaro-ului era pe trotuar și se plimba cu persoane care nu-i făceau cinste. În schimb le făcea ea și le cumpără de băut.

– Trage-ți chiloțeii pe tine ca să nu-mi murdărești bancheta și sări în șa ! (îi strigă FeFe grăbit). Că dacă o să înveți când trebuie să ți chiloții pe tine și când trebuie să îi dai jos, poate o să ajungi prințesă cu castel, nu cu bulevard.

De data asta Genaro l-a scăpat la barieră.

Ajuns în țară l-a găsit pe Korcike plângând în clocote de bucurie :

– Köszönöm, Fe Fe !

– Vorbește mă pe englezește, ca să înțeleagă toată lumea !

– Thank You !

– Așa mă. Parcă altfel sună. Acu parcă mai vii din Europa…Hai la masă că-s rupt în gură de foame și o să îți explic încă o dată, până pricepe și capul ăla sec al tău de secui, cum stă treaba cu istoria secuilor.

Și s-au apucat de ospătat iar FeFe cu o gură mânca iar cu cealaltă dădea mărunt din buze:

– Măi Korcike, secuii sau szekely, nu sunt nici unguri nici maghiari.  Secuii sunt urmașii avarilor, neam turcic originar din Mongolia și înrudit după limbă cu hunii, pecenegii, uzii, cumanii, tătaro-mongolii, turcii etc., total diferiți de maghiarii finici plecați de pe lângă Urali. Avarii au apărut în Europa Central-Răsăriteană de pe la jumătatea veacului VI și au întemeiat un imperiu ce a durat aproape 250 de ani. În tot acest timp, avarii au fost în contact cu strămoșii românilor din teritoriile supuse din Transilvania, dar și cu cei de la est de Tisa, deoarece, în căutarea sării, și-au extins controlul asupra lor. Dar francii i-au învins în cele din urmă și i-au alungat dincolo de Tisa. La destrămarea imperiului, cei mai mulți dintre avari s-au retras către stepele estice. Împinși de germanici dincolo de Tisa, la „sălbaticii vlahi”, avarii au conviețuit cu aceștia în și „dincolo de munții de zăpadă”. O minoritate a rămas în interiorul Arcului Carpatic. La venirea maghiarilor ei trăiau „amestecați cu românii, vecinii lor din munți”, de la care au învățat scrisul cu caractere runice ( pe care și strămoșii noștri le-au luat de la varegi și kazari) și alături de care împărtășeau „aceeași soartă”, după cum ne spun vechile cronici.

În 896 și-au părăsit lăcașele și au plecat în Țara Ungului pentru a i se supune lui Arpad, duce nu numai peste maghiarii finici, ci și peste mulțimea de triburi turanice, înrudite cu avarii. Au fost acceptați ca aliați de către Arpad, dar nu au fost incluși în hărmălaia de populații care vor forma împreună nația ungară. Încă de la început s-au folosit de voi. Secuii au fost folosiți de maghiari, apoi de unguri, ca în orice alianță între unul mai mare și mai tare și altul mai mic: la atac erați trimiși în linia întâi, iar la retragere în ultimul rând, ca să își protejeze proprii soldați. Prioritatea alegerii zonelor de pășunat în teritoriile cucerite o aveau în primul rând maghiarii și abia după aceea ” și celelalte neamuri și-au ales locuri unde le-au plăcut”.V-au dat privilegii în schimbul slujbei voastre militare și ați fost folosiți ca unealtă de oprimare împotriva mult prea numeroșilor ‘olahi’, pe care regalitatea ungară nu va putea niciodată să-i înghită cu totul. Adică, pe români. Am rezistat pentru că noi am avut simțul umorului atât de dezvoltat încât am reușit să facem haz de necaz. Nu am stat încruntați și constipați ca voi, bhă Korcike.

– Mei, Fet Froemoes, nu soldat rumân câștigat Ardealu, che mamelu vost, che fechut mai multa copil ca noi (răbufni reținut Korcike).

– Despre voi spuneau cărturarii vremii, (reluă nestingherit FeFe, mușcând ca barbarul din friptana de căprioară), încă din veacul al XVI-lea, că deși la prima vedere „limba, ca și toate obiceiurile” îi apropiau de unguri „totuși sunt un neam barbar”, altceva decât ungurii. Secuii, scriau cronicarii, „se deosebesc de unguri în aproape toate obiceiurile, legile și felul lor de a trăi; afară de religie, și nu se aseamănă nicidecum, nici ca limbă, când vorbesc după chipul strămoșilor”. Secuii mai erau descriși de către aceiași cronicari ca fiind „oameni făcuți pentru război, un neam de oameni crunți, aspru și aprig, ca și născut pentru luptă, oameni crânceni și războinici”. Fapt care explică rezistența îndelungată în fața ungurizării și păstrarea privilegiilor pe care regalitatea și marea nobilime ungurească au fost silite să li le recunoască. Practic, până târziu, în epoca modernă, împletindu-și istoria cu cea a românilor autohtoni și majoritari în Transilvania, împotrivindu-se ofensivei regalității magnaților unguri și patriciatului săsesc, secuii s-au bucurat „de legi și obiceiuri cu totul deosebite de ale altora”, împărțindu-și între ei moștenirile și slujbele pe triburi și spițe de neam”.

Așa că voi aduceți mai mult cu hunii lui Attila decât cu maghiarii lui Arpad. De aia, temându-se de natura voastră războinică, nu v-au acceptat în inima imperiului ci v-au ținut la marginea lui tot timpul…

Iar acum voi vreți unirea cu ‘Mama Ungaria’, bhă? Poate că mama vitregă, bhă . Pentru secui adevărata Mumă a Pădurii nu o fost iasca aia de am omorât-o eu cu tratamente balneo-climaterice. Ci ‘Mama Ungaria’ bhă !  Pentru că v-a dat cu o mână și v-a luat cu două. V-a dat cu o mână recunoașterea ca națiune în Transilvania, dar v-a luat cu două prin maghiarizarea forțată și atât de intensivă încât, deși pe parcursul Evului Mediu aveați limba proprie, organizarea socială proprie, tradițiile, obiceiurile, portul, conștiința de sine ca etnie diferită, (‘szekely’ în limba turcă veche însemnând ‘de neam ales’), spre sfârșitul secolului al XIX-lea numai bătrânii secui își mai aminteau originea diferită. Restul secuilor începuseră să se creadă unguri. Așadar, secole de-a rândul regalitatea de la Budapesta și nobilii maghiari s-au străduit să vă maghiarizeze. Dar s-a dovedit istoric că secuii sunt un amestec etnic huno-avar-românesc. Chiar dacă unii dintre voi v-ați corcit și cu unguri, măi Korcike, până în ziua de azi, dacă îi spui unui ungur că e secui, se simte jignit…

Se putea citi pe moaca lui Korcike că e prea mult și nu poate rumega tot ce îi pusese Făt Frumos pe tavă. Așa că regurgită tot, dar din diplomație aruncă totul sub masă, ca să nu-l contrazică.

Au făcut schimb de partenere și s-au ospătat la propriile nunți. Apoi FeFe a plecat cu nivelul politic încă ridicat (de la noaptea nunții care se consumase peste parametrii admiși) și cu sentimentul datoriei împlinite față de țară și neam.

În urma lui, încă fluturând din batistă, Verde Împărat zise într-o românească impecabilă:

– Dați dracu românii ăștia ! Cine ar fi crezut că după 800 de ani o să ne fure Ardealul de sub nas ?…Iștenem !…Că se zvârcolesc strămoșii noștri în mormânt, că o bătut atâta drum din stepele asiatice degeaba…Dar ne va răzbuna istoria. Ardealul nu va rămâne pentru mult timp urmașilor dacilor…Pentru că  istoria este în continuă schimbare. Și dacă nu te poți impune tu în fața ei, atunci te conduce ea unde nici nu bănuiești…După cum arată recensământul și sporul natural pe etnii, este deja în formare noua națiune: rromaneloțigănească…

Și-au trăit apoi în pace și în liniște ani mulți fericiți, iar dacă-ar fi adevărat ce zice lumea, că pentru Feții Frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c-or mai fi trăind și astăzi…

Pe la Comunitatea Europeană pe undeva…

 

Damblarin